Profețiile lui Zaharia și împărăția păcii lui Hristos

By | 06/02/2017

imagine_203Cartea „Zaharia” poartă numele autorului ei. „Zekar-Iah” se traduce prin: „Dumnezeu își aduce aminte”, nume cum nu se poate mai potrivit pentru cel ce anunță reînceperea vremurilor de binecuvîntare asupra Israelului. Fiind înzestrat cu o inteligenţă deosebită şi cu un simţ al orientării foarte bine dezvoltat, Zaharia înţelege foarte bine sensul lucrurilor. S-a bucurat pentru marele dar al profeţiei şi a ştiut să facă din el un instrument viabil pentru transmiterea voinţei lui Dumnezeu. Una dintre caracteristicile cărţii lui Zaharia este ideea mesianică.  În numai 14 capitole avem şase texte mesianice. Profetul vorbeşte despre venirea Mesiei, împăratul şi biruitorul, păstorul cel bun, omul răstignit şi dus la moarte pentru cei mulţi. Multe din aceste elemente vor fi preluate şi de evanghelişti în relatările pe care le fac despre Iisus Hristos. Construirea templului este văzută ca o necesitate în vederea primirii Mesiei, care va reconstrui casa lui David.  

În textul Profetului Zaharia răsună o veste plină de nădejde mântuitoare și de lumină (cf. Zah. 9,10). Dumnezeu promite mântuirea poporului Său, ne invită „să ne bucurăm din toată inima” pentru că această mântuire urmează să se întâmple, să se concretizeze sub ochii tuturor. Se vorbește despre un împărat: „Iată, Împăratul tău vine la tine, drept și biruitor” (v. 9), însă ceea ce este vestit nu este un rege care se prezintă cu puterea umană, cu forța armelor; nu este un rege care domină cu puterea politică și militară; este un împărat blând, care domnește cu smerenie și cu blândețe în fața lui Dumnezeu și a oamenilor, un împărat diferit față de marii suverani ai lumii: vine „smerit, călare pe asin, pe mânzul asinei”, spune Zaharia. El se manifestă  călare pe animalul oamenilor obișnuiți, al săracului, în contrast cu carele de război ale armatelor celor puternici de pe pământ. Mai mult, este un împărat care face să dispară aceste care, va rupe arcul de război, va vesti pacea tuturor popoarelor (cf. v. 10).

imagine_204Dar cine este acest împărat despre care vorbește profetul Zaharia? Să mergem atunci când Hristos intră în Ierusalim, primit fiind de o mulțime în sărbătoare. Vestea profetului Zaharia a venirii unu împărat smerit și blând a revenit în mintea ucenicilor lui Iisus îndeosebi după evenimentele pătimirii, morții și învierii, ale tainei pascale, atunci când a mers din nou cu ochii credinței la acea intrare fericită a Mântuitorului în Cetatea Sfântă. El este călare pe un asin, împrumutat (cf. Mat. 21,2-7): nu este pe o trăsură bogată, nu este călare pe cal asemenea celor mari. Nu intră în Ierusalim însoțit de o puternică armată cu care de luptă și cavaleri. El este un împărat sărac, împăratul celor care sunt săracii sau blânzii lui Dumnezeu. Iisus este împăratul lui anawim, al celor care au inima liberă de patima puterii și a bogăției materiale, de voința și de căutarea de dominare asupra altuia. Iisus este împăratul celor care au acea libertate interioară care-i face capabili de a depăși lăcomia, egoismul care există în lume, și știu că Dumnezeu singur este bogăția lor veșnică. Iisus este împărat sărac printre cei săraci, blând printre cei care vor să fie blânzi. În felul acesta Iisus este Domn al păcii, grație puterii lui Dumnezeu, care este puterea binelui, tăria iubirii. Este un Domn care face să dispară carele și caii din bătălie, care va rupe arcurile de război: un Împărat care realizează pacea pe Cruce, unind pământul și cerul și făcând o punte fraternă între toți oamenii. Crucea este noul arc de pace, semn și instrument de reconciliere, de iertare, de înțelegere, semn că iubirea este mai puternică decât orice violență și decât orice asuprire, mai puternică decât moartea: răul se învinge cu binele, cu iubirea.

Acesta este noua împărăție a păcii în care Hristos este Domn și Împărat; și este o împărăție care se extinde pe tot pământul. Profetul Zaharia anunță că acest Împărat blând, pașnic, va stăpâni „de la o mare până la cealaltă mare și de la Eufrat până la marginile pământului” (Zah. 9,10). Împărăția pe care Hristos o inaugurează are dimensiuni universale. Orizontul acestui Împărat sărac, blând, nu este acela al unui teritoriu, al unui stat, ci sunt marginile lumii; dincolo de orice barieră de rasă, de limbă, de cultură. El creează comuniune, creează unitate. Și unde vedem realizându-se astăzi această veste? În marea rețea a comunităților euharistice care se extinde pe tot pământul reapare luminoasă profeția lui Zaharia. Este un mare mozaic de comunități în care se face prezentă jertfa de iubire a acestui Împărat blând și pașnic; este marele mozaic care constituie „Împărăția de pace” a lui Iisus Hristos de la o mare până la cealaltă și până la marginile lumii; este o mulțime de „insule ale păcii”, care iradiază pace. Peste tot, în orice realitate, în orice cultură, de la marile orașe cu palatele lor, până la satele mici cu locuințele smerite, de la catedralele impunătoare la micile capele, Hristos vine, se face prezent; și intrând în comuniune cu El și oamenii sunt uniți între ei într-un singur trup, depășind diviziunea, rivalitățile, supărările. Domnul vine în Euharistie pentru a ne scoate din individualismul nostru, din particularismele noastre care îi exclud pe ceilalți, pentru a forma din noi un singur trup, o singură împărăție de pace într-o lume împărțită.

imagine_205Dar cum putem construi această împărăție de pace al cărei Împărat este Hristos? Porunca pe care El o lasă Apostolilor săi și, prin intermediul lor, nouă tuturor este: „Așadar, mergeți, și faceți ucenici din toate națiunile… Și iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii” (Mat. 28,19). Asemenea lui Iisus, mesagerii de pace ai împărăției Sale trebuie să pornească la drum, trebuie să răspundă invitației Lui. Trebuie să meargă, dar nu cu puterea războiului sau cu forța puterii. Într-un text din Evanghelie Iisus trimite șaptezeci și doi de ucenici în marele seceriș care este lumea, invitându-i să-l roage pe Stăpânul secerișului pentru ca să nu lipsească niciodată lucrători în secerișul său (cf. Luc. 10,1-3); dar nu-i trimite cu mijloace puternice, ci „ca pe niște miei în mijlocul lupilor” (v. 3), fără pungă, desagă, nici sandale (cf. v. 4). Sfântul Ioan Gură de Aur, într-una din Omiliile sale, comentează: „Atât timp cât vom fi miei, vom învinge și, chiar dacă vom fi înconjurați de lupi numeroși, vor reuși să-i depășim. Dar dacă vom deveni lupi, vom fi învinși, pentru că vom fi lipsiți de ajutorul Păstorului” (Omilia 33, 1: PG 57, 389).

Creștinii nu trebuie niciodată să cedeze în fața ispitei de a deveni lupi între lupi; nu cu puterea, cu forța, cu violența se extinde împărăția de pace a lui Hristos, ci cu dăruirea de sine, cu iubirea dusă la extrem, chiar față de dușmani. Iisus nu învinge lumea cu forța armelor, ci cu tăria Crucii, care este adevărata garanție a victoriei. Și acest lucru are drept consecință pentru cel care vrea să fie ucenic al Domnului, trimis al său, faptul de a fi pregătit și pentru pătimire și pentru martiriu, să-și piardă propria viață pentru El, pentru ca în lume să triumfeze binele, iubirea, pacea. Aceasta este condiția pentru a putea spune, intrând în orice realitate: „Pace casei acesteia” (Luc. 10,5).

(Citit de 71 ori)