Policarp al Smirnei, Părinte apostolic

By | 22/02/2017

imagine_208Sfântul Policarp a fost un om apostolic, adică ucenic direct al sfântului apostol şi evanghelist Ioan şi al altor apostoli. Policarp a fost marcat profund de întâlnirea cu apostolii şi, mai ales, cu Ioan. Cuvintele lor se întipăriseră în inima sa ca şi cum el ar fi auzit cu propriile urechi înseşi cuvintele lui Iisus şi i-ar fi fost alături în toate evenimentele vieţii sale pământeşti. În afara acestei apropieri de apostoli, nu ştim nimic despre copilăria şi despre tinereţea sa. Se spune că s-a născut prin jurul anului 75, într-o familie creştină.

După tradiţia confirmată de Irineu, Tertulian şi Ieronim, el a fost făcut episcop de Smirna de însuşi sfântul Ioan, pe la anul 100. Sfântul Irineu spune că el a fost ucenic al apostolilor şi familiar cu mulţi dintre cei care l-au văzut pe Domnul, şi că a fost pus episcop pentru Asia, în Biserica din Smirna, chiar de apostoli. Deci se poate spune că alegerea sa a avut loc tocmai pentru ca toţi să vadă în el un martor fidel al tradiţiei sfântului Ioan, şi aceasta i-a permis să exercite o puternică influenţă nu numai în oraşul Smirna, dar chiar şi în oraşele vecine. Acelaşi Ignatie, în drum spre martiriu, îi recomanda să vegheze asupra Bisericii din Antiohia, care rămânea astfel fără călăuză.

imagine_209A conduce, în acel timp, pe un drum bun, comunităţile creştine din Asia nu era un lucru uşor. Deja pe când încă erau în viaţă apostolii, apăruseră unele erezii, dar inter­venţia lor hotărâtă şi sigură era pentru cei mai mulţi decisivă: cuvântul apostolu­lui era cuvântul lui Iisus Hristos. Acum, însă, nu era recunoscută cu uşurinţă autoritatea cuvântului episcopului.

Proliferaseră profeţii care îşi revendicau autonomia şi nu participau la Euharistia celebrată de Policarp, creând bisericuţe personale de credincioşi, care profesau un anumit rigorism moral, ajungând să nege faptul că Iisus a avut un trup uman real şi că Vechiul Testament nu a fost inspirat de Dum­nezeu.

imagine_210Irineu ne mărturiseşte că Policarp, în timpul întregii sale vieţi, a folosit iubirea, aşa cum îl învăţase sfântul Ioan, pentru a aduce din nou la turmă oiţele ce se lăsaseră înşelate de falsele doctrine, predicând însă întotdeauna cu fermitate „aceleaşi lucruri pe care le învăţase de la apostoli şi le-a primit de la Biserică, lucruri care constituiau unicul adevăr”. Pentru această fidelitate a sa faţă de tradiţia sfântului Ioan, multe Biserici alergau la el pentru a primi lumină şi pentru a stinge controversele dogmatice. După cum mărturiseşte Eusebiu: „Policarp a trimis scrisori Bisericilor vecine pentru a le întări sau unor fraţi pentru a‑i povăţui şi pentru a-i întări”.

imagine_211Nu avem decât scrisoarea pe care el a scris-o filipenilor, răspunzând la una dintre întrebările lor. După ce i-a lăudat pentru asistenţa pe care au oferit-o sfinţilor martiri Ignatie, Zosimus şi Rufinus, în trecerea lor spre Roma, şi după ce le-a amintit că erau fii ai apostolului Pavel, Policarp i-a îndemnat să rămână fideli adevăratei învăţături a apostolilor, insistând asupra faptului că Iisus a suferit cu adevărat pe cruce pentru noi, în trupul Său: „El a purtat pe cruce, în trupul Său, păcatele noastre, prin pătimirea asumată de propria-i voinţă”.

(Citit de 37 ori)