Sf. Sofronie al Ierusalimului, monah și patriarh, păstor și apărător al ortodoxiei

By | 08/03/2017

imagine_216Sf. Sofronie este un mare ierarh şi sfânt al Bisericii lui Hristos, primul care a denunţat monotelismul în contextul istoric din secolul al VII-lea. Născut la Damasc, în 550, a învăţat aici retorica, devenind de tânăr călugăr în Palestina, în Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieţii de obşte (și la Sf. Sava) apoi, împreună cu Ioan Moschu, făcu călătorii în Egipt, Sinai, Palestina, Siria de Nord şi, în anul 604, se opri la Alexandria, unde se bucură de prietenia patriarhului Sf. Ioan Milostivul.  Ioan Moschu îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinţii Chir şi Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduinţa să treacă în scris minunile săvârşite de ei în fiecare zi. De aici, împreună cu Ioan Moschu, veniră la Roma, unde Moschu muri în 619. Sf. Sofronie se reîntoarse în Palestina, unde rămase până la ridicarea lui în scaunul patriarhal al Ierusalimului, în 634.

Împreună cu Ioan Moschu a scris Limonariul sau „Grădină de flori”, o carte cu prezentarea vieţii în mănăstirile vizitate şi o culegere de anecdote ce instruiesc în mod specific pe cititori, reliefând trăsăturile eroice şi viaţa călugărilor în Palestina, până la invazia Perşilor care zdruncinaseră monahismului oriental. Sf. Sofronie a lăsat 23 de ode anacreontice pentru sărbători, la omilii, majoritatea rostite la sărbătorile Domnului Iisus Hristos, ale Preacuratei sau ale Sfinţilor; două scrieri prin care ia poziţie contra monotelismului: Scrisoarea de întronizare din 634 şi Culegerea de texte patristice (cca. 600). Triodul care se folosea în secolul al X-lea conţinea un număr destul de mare de triode scrise de Sfântul Sofronie, iar dintre cele existente astăzi în Triod, stihirile de la Slujba Ceasurilor din Vinerea Patimilor au fost finalizate şi rânduite tipiconal, în forma actuală, de sfântul ierarh. Slujba Ceasurilor împărăteşti, care se săvârşeşte în Ajunul Naşterii Domnului, precum şi întreaga Slujbă de sfinţire a Aghezmei Mari sunt redactate de sfântul patriarh.  Sfântului îi sunt atribuite și rânduiala şi rugăciunile Vecerniei plecării genunchilor, ce se săvârşeşte în Duminica Cincizecimii, precum și revizuirea cântării Lumină lină, unul dintre cele mai vechi imne liturgice, scris de Sfântul Antinoghen, episcopul Sevastei.  În colaborare cu Ioan Moschu ne-a lăsat nu numai lucrarea amintită Limonariul, ci viaţa sfântului Ioan cel Milostiv şi viaţa Sfintei Maria Egipteanca (610), una dintre cele mai frumoase aghiografii din întreaga istorie a Bisericii Ortodoxe; viaţa marilor martiri egipteni Chir şi Ioan, foarte veneraţi în acel timp la Alexandria şi o culegere de 70 de minuni săvârşite prin mijlocirea acestora.  

imagine_217Împotrivindu-se celor ce susţineau că în Hristos există o singură lucrare, ce izvorăşte dintr-o singură voinţă, cea dumnezeiască, Sfântul Sofronie revine în Orient şi atrage atenţia patriarhilor Cyrus al Alexandriei (630-641) şi Serghie al Constantinopolului (610-638), precum şi papei Honoriu (625-638), de greşeala în care căzuseră, adunând din operele Sfinţilor Părinţi şase sute de texte reprezentative în sprijinul diotelismului. Lucrarea, intitulată „Florilegiu patristic în două cărţi, cuprinzând 600 de mărturii“, nu s-a păstrat. În zadar încercă, împreună cu prietenul său Sf. Maxim Mărturisitorul, să-l readucă la ortodoxie pe patriarhul Cyrus al Alexandriei, monotelit, şi tot în zadar făcură şi călătoria la Constantinopol pentru a-l converti pe patriarhul Serghie (610-638), lideru monotelismului, căci nu reuşiră. Reîntors la Ierusalim în anul 634, fu ales patriarh şi, în scrisoarea de intronizare trimisă Papei şi patriarhilor din Orient, denunţă erezia monotelistă. Enciclica sa sinodală precizează limpede: „Hristos, după natura Sa dumnezeiască, după natura aceea cu care El era de o fiinţă cu Tatăl, avea o energie (voinţă) divină şi de nespus, iar pe de altă parte, după natura omenească, după cea cu care El, Acelaşi, a rămas asemenea nouă oamenilor, a avut o energie (voinţă) omenească şi pământească”. Dar Papa Honoriu, el însuși neelucidat, prevenit deja de către patriarhul Serghie nu a luat în serios poziția lui Sofronie, nu-i primi clarificările, informaţiile şi îi ceru să renunţe la poziţia lui faţă de Serghie.

imagine_218Cu toate că oraşul Ierusalim a fost asediat de arabi pe la anul 635, timp de doi ani, Sf. Sofronie a contribuit la apărarea lui, negociind şi obţinând de la Omar libertatea civilă şi religioasă a creştinilor. Muri în 638, supărat de ocupaţia arabă, de chinuirea creştinilor, de uriciunea pustiirii şi necinstirea locurilor celor sfinte. Viaţa Sfântului Sofronie, dăruită cunoaşterii şi închinată slujirii Preasfintei Treimi, perseverența neobosită în apărarea adevărului credinței, iubirea părintească pentru toți şi opera sa teologică, profundă şi variată, este o lumină în istoria Bisericii, dar care străbate toate veacurile, până la noi.

(Citit de 57 ori)