Sfântul Grigorie Palama

By | 08/03/2017

imagine_226Sf. Grigorie Palama (1295–1359)  este mărturisit de Biserica Ortodoxă ca „o culme a Părinților Bisericii“, cel care a dezvoltat învățătura despre energiile divine necreate. Sfântul Grigorie s-a născut la Constantinopol. În floarea vârstei, alege să meargă pe Muntele Athos, unde intră sub ascultare în Lavra cea Mare. Dar sufletul său tânjea după liniștea pustiei, așa că se retrage în singurătatea isihiei, ducând o viață aspră în post și rugăciune. În vremurile acelea , ale secolului XIV, Varlaam, un grec din Calabria, care preda la Constantinopol, răspândise învățătura că strălucirea dumnezeirii, lumina dumnezeiască, este creată. Sfântul Grigorie Palama ia apărarea isihasmului, afirmând că cunoașterea sau „vederea“ lui Dumnezeu este un act de participare, de experiență palpabilă, reală, trăită, o cunoaștere „de aproape“, o cunoaștere-unire, și nu doar o cunoaștere teoretică, desfășurată numai la nivelul rațiunii.

Ce face să fie atât de importantă învățătura Sfântului Grigorie Palama? Distincția dintre esență sau substanță, ipostas (chip, înfățișare, persoană) și energie, cărora le corespunde un mod de unire: unirea după esență, care aparține doar Persoanelor Treimii; unirea după ipostas, unirea ipostatică, proprie Mântuitorului Hristos – modul în care cele două naturi, cea dumnezeiască și cea omenească, sunt unite, ca o consecință a Întrupării, într-un singur ipostas, într-o singură Persoana, cea a Cuvântului, a lui Iisus Hristos; unirea după energii sau har, accesibilă omului.

Sfântul Grigorie Palama mărturisește că această unire a omului cu Dumnezeu prin harul dumnezeiesc este posibilă deoarece energiile divine care participă la această unire sunt necreate. Asemenea luminii Taborului, energiile necreate sunt o iradiere a dumnezeirii, o împărtășire a vieții divine, care nu poate fi creată, deoarece Dumnezeu este necreat. Această împărtășire minunată din însăși existența dumnezeirii creează posibilitatea îndumnezeirii omului, a celui ce dorește să ajungă la unirea cu Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu este un Dumnezeu care nu se închide în existența Sa, ci dimpotrivă Se dăruiește pe Sine pentru ca omul, care poartă chipul Său, să atingă asemănarea cu El. Așadar, dacă harul ar fi creat nu ar mai fi posibilă nici îndumnezeirea omului, acesta fiind condamnat la un iad veșnic. Sfântul Grigorie Palama, pentru noblețea vieții și a învățăturilor sale, a fost înscăunat Arhiepiscop al Tesalonicului, păstorind cu multă demnitate. A adormit întru Domnul la vârsta de 63 de ani, în anul 1340.

Teologia şi spiritualitatea Sfântului Grigorie Palama este centrată în ansamblul lor pe explicitarea teologic‑dogmatică şi etic ascetică a motivului patristic fundamental al îndumnezeirii (theosis) ca şi conţinut şi nucleu al întregii credinţe creştine, în trei secţiuni. Diviziunea are și avantajul de a corespunde aproximativ exact şi cronologiei reale a principalelor etape ale biografiei autorului lor. Este vorba astfel de:

  1. a) opere de spiritualitate
  2. b) de teologie şi apologetică personală, secţiune centrală, reprezentată de celebre tratate dogmatico‑polemice (triade şi antiretice), de apărare a isihasmului şi fundamentare a distincţiei între fiinţa şi energiile divine;
  3. c) 63 de omilii aparţinând ultimilor ani din viaţa lui Palama, ca arhiepiscop al Tesalonicului, al doilea oraş al Imperiului bizantin, şi în care personalitatea marelui teolog ortodox apare ca cea a unui păstor direct implicat în viaţa de zi cu zi a poporului lui Dumnezeu, în eforturile de instaurare a justiţiei sociale şi păcii civile.

imagine_227Între toate aceste trei secţiuni ale operei palamite exisă o unitate organică şi indisolubilă, chiar dacă nu întotdeauna explicit afirmată, şi de luminarea reciprocă a diferitelor aspecte ale aceloraşi motive şi teme abordate din diferite unghiuri de vedere şi în genuri literare diferite. Mai trebuie iarăşi reţinut faptul hotărâtor că şi dacă Sfântul Grigorie Palama n‑ar fi ajuns să fie implicat în controversa cu Varlaam din Calabria, el ar fi fost totuşi un scriitor duhovnicesc filocalic şi un predicator bizantin remarcabil.

Secţiunea scrierilor de spiritualitate din opera palamită cuprinde un număr de şase opere de dimensiuni reduse, dar deosebit de importante în înţelegerea viziunii sale teologice şi ascetic‑mo­rale asupra existenţei. Este vorba astfel de:

1) Viaţa Sfântului Petru Athonitul (PG 150, 996–1040) prima scriere semnată de ieromonahul Grigorie Palama şi redactată la Athos în jurul anului 1334 (38 de ani); utilizând o tradiţie hagiografică din secolul XI, Palama prezintă viaţa unui celebru sihastru athonit din secolul IX ce simboliza vechimea şi legitimitatea tradiţiei ascetice isihaste la muntele Athos încă înainte de înfiinţarea Marii Lavre de către Sfântul Atanasie Athonitul în secolul X (963).

2) Trei capete despre rugăciune şi curăţia inimii (PG 150, 1117–1121); de dată necunoscută opusculul se situează în tradiţia isihastă clasică a rugăciunii minţii pe care o reproduce într‑o prezentare originală prin urmare aparţine cu probabilitate tot frazei athonite.

3) Epistola către Pavel Asan despre schima cea mare (Cod. Paris gr. 1239, f. 285–287) adresată în aceeaşi perioadă athonită unui membru al familiei domnitoare intrat în monahism, şi în care Palama demonstrează unitatea constitutivă a stării monahale criticând, pe baza autorităţii unui Teodor Studitul, practica bizantină, generalizată ulterior în Ortodoxie, a schismei monahale celei mari.

4) Cuvânt (logos) către monahia Xeni despre patimi, virtuţi şi roadele liniştirii minţii (peri pathon kai areton kai peri ton tiktomenon ek tes kata noun scholes, PG 150, 1044–1088); redactat între 1345–1346, în timpul celei de‑a doua faze a controverselor isihaste, opusculul menţionează persecuţiile şi atacurile la care era pe atunci supus Palama, şi este adresat unei monahii, probabil o egumenă bizantină a unei mănăstiri din capitală, încredinţată cu educaţia fiicelor bazileului Andronic III (1328–1341). Acest tratat conţine în rezumat ansamblul concepţiilor antropologice şi teologice ale lui Grigorie Palama.

5) Cuvânt (logos) către Teodor şi Ioan filozofii (editat ca anexă de ediţia „omiliilor” palamite publicate de Oikonomos, Atena, 1861, pag. 290–308); aceeaşi epocă şi acelaşi subiect ca şi cuvântul către Xeni, dar un limbaj mai academic (tratatul ne‑a fost inaccesibil).

6) Decalogul legiuirii celei după Hristos (PG 150, 1089–1101): de pe vremea episcopatului, acest opuscul este un rezumat elementar în formă catehetică a eticii creştine, prezentând felul cum au fost asimilate şi transformate cele zece porunci mozaice în viaţa eclezială ca urmare a evenimentului decisiv al Întrupării. Adresată în principal laicilor, scrierea aceasta se apropie practic de forma unei omilii, ilustrând ca şi acelea aspectul pastoral‑comunitar al spiritualităţii palamite net opusă elitismului harismatic antisacramental şi antieclezial al bogomililor destul de răspândiţi în acea epocă în Balcani.

Pe lângă aceste şase opuscule, cu titlu special trebuie menţionată şi lucrarea sistematică a palamismului conţinută în cele 150 de Capete naturale teologice, etice şi practice (PG 150, 1121–1225) redactate între 1343–1347 şi care reprezintă o scriere de tip mixt, de teologie şi spiritualitate în acelaşi timp. În Filocalia grecească ediţia I, publicată în 1782 la Veneţia în secţiunea consacrată Sfântului Grigorie Palama, Sfântul Nicodim Aghioritul a editat cinci scrieri: cele „trei capete despre rugăciune”; „cuvânt către Xeni”; „Decalogul”; cele „150 de capete” şi „Triada” I, 2 („despre rugăciune”), plus „Tomul aghioritic”. După această ediţie şi însoţit de o traducere îngrijită, textul acestor scrieri a fost reprodus de J.P. Migne în Patrologia greacă 150 (1865). Filocalia românească, vol. VII, Bucureşti, 1977, în traducerea şi comentariile pr. prof. D. Stăniloae, cuprinde însă alte texte, şi anume: „Triade” II, 2 şi 3 („despre rugăciune” şi „despre lumina sfântă”), tratatul „despre împărtăşirea dumnezeiască şi îndumnezeitoare”, „Tomul aghioritic” şi cele „150 de capete”. Probabil întrucât opusculele de spiritualitate cuprinse în Filocalia grecească conţin idei devenite locuri comune ale asceticei răsăritene, deşi prezentată într‑o manieră personală indiscutabilă, şi nu reliefează cel mai pregnant culmile şi originalitatea scrisului şi teologisirii palamite, pr. Stăniloae a reţinut din Filocalia greacă doar „Tomul aghioritic” şi cele „150 de capete”, omiţând celelalte titluri şi inserând în schimb „câteva scrieri în care Palama se ocupă cu apărarea rugăciunii inimii, a vederii lui Dumnezeu în lumină şi cu explicarea acestei întâlniri prin faptul participării la Dumnezeu, precum şi cu indicarea îndumnezeirii omului ce rezultă de aici.

(Citit de 91 ori)