A doua Duminică a Postului Mare

By | 12/03/2017

c_20170312Dacă în prima duminică a Postului Mare praznuim biruința Ortodoxiei asupra iconoclasmului, in a doua Duminică a Postului Mare sărbătorim pe unul dintre sfinții Ortodoxiei, pe Sf. Gigorie Palama, care a trăit în secolul al XIV-lea, într-o perioadă când apare în Occident curentul renascentist, eminamente antropocentric. Teoriile teologice din acea vreme își schimba orientarea spre filosofia antichității. Acum Biserica este amenințată de așa-zisul ”realism rațional”, care incearca sa explice cunoașterea lui Dumnezeu și adevărul creștin pe cale abstract-rațională. În aceste împrejurări, Sfântul Grigorie Palama, fundamentat pe Sfânta Scriptură, pe Sfânta Tradiție a Sfinților Părinți și pe experiența Sfinților isihaști, arată ca trăirea mistica autentică este posibilă, și poate duce pe om la îndumnezeire, deoarece omul este chemat la sfințenie și la unirea cu Dumnezeu încă din viața de acum (1 Petru 1:16; Levitic. 11:45).

 Timpul vieţii actuale este investit în creştinism cu rost şi semnificaţie eshatologică supremă: doar aici şi acum se poate câştiga viaţa adevărată şi veşnică. Semnificaţia decisivă în destinul eshatologic al persoanei pe care o are viaţa şi timpul de acum este o expresie a iubirii de oameni (philantropia) şi îndelung‑răbdării (makrothymia) dumnezeieşti care vrea ca pe această cale să înlăture disperarea (apognosis) iremediabilă ce s‑ar ivi astfel între oameni. Tainele, Botezul şi Euharistia mai cu seamă, reprezintă evenimente eshatologice, real prezente pnevmatic, anticiparea, arvuna preludiul Împărăţiei eshatologice. Prin ele participăm real la moartea şi învierea lui Hristos, ca evenimente pnevmatic eshatologice, ne unim obiectiv cu trupul cel înviat şi înălţat al lui Hristos, viaţa noastră (Col. 3, 4), izvorul harului şi vieţii veşnice. Viaţa deci, în plenitudinea ei, adică unirea veşnică a trupului şi sufletului cu Dumnezeu presupune ca bază ontică şi condiţie „sine qua non” participarea şi încorporarea sacramentală a întregului psiho‑fizic uman în viaţa trupului lui Hristos.

(Citit de 64 ori)