Sfântul Benedict

By | 14/03/2017

imagine_228Sfântul Benedict (480-543) este principalul organizator al monahismului apusean, căci, înaintea lui, au mai scris reguli monastice Fericitul Augustin, Sf. Ioan Casian, Honorat de Lerins, Cezar de Arles, însă regulile sale sunt superioare celor anterioare latine, prin prevederile lor de a asigura îndeplinirea activitățile zilnice de către monahi în duh exigent, însă cerinţe moderate. S-a născut în 480, în Nursia (ducatul Spoleto) dintr-o familie bogată. Pleacă de tânăr la Roma pentru studii, dar îndată o părăsi pentru a scăpa de exemplele rele şi se retrase în apropierea Romei la Subiaco, unde mai târziu, a întemeiat mai multe mănăstiri. De aici, în 529, plecă şi se stabili definitiv la Monte Cassino unde înfiinţă cea mai vestită mănăstire apuseană. Sora lui, Scholastica, conducea în aceeaşi regiune o mănăstire de maici. Au adormit în Domnul amândoi în 543, Scholastica în 10 februarie, Benedict în 21 martie.

imagine_229În organizarea vieţii monahale, Sf. Benedict s-a folosit de regulile antecesorilor: Sf. Pahomie, Sf. Vasile, Sf. Ioan Casian, Fericitul Augustin, stabilind următoarele: ierarhia mănăstirii are în fruntea ei pe stareț, ales de comunitate pe viaţă, ajutat de duhovnici; munca manuală obligatorie pentru toţi mai multe ore pe zi, îmbinată cu activitatea intelectuală încredinţată unui număr de călugări, fără a fi preponderentă şi exclusivă; rugăciunea, Sf. Liturghie şi slujbele orânduite ocupau un mare timp din viaţa zilnică a benedictinilor. Cele 12 grade de perfecţionare religioasă ascetică şi mistică au la bază ascultarea, liniştea, smerenia. Benedictinii, sprijiniţi de episcopii Romei (în deosebi de Grigorie Dialogul), s-au răspândit în tot Apusul (Italia, Galia, Spania), adaptând şi perfecţionând regulile monastice anterioare după cerinţele Sf. Benedict, iar mănăstirile devenind principalele focare de cultură şi civilizaţie creştină apuseană.

(Citit de 39 ori)