Duminica Sfintei Cruci la Mănăstirea Arad-Gai

By | 19/03/2017

c_20170319Duminica Sfintei Cruci, a treia din Postul Mare, îi întăreşte duhovniceşte pe credincioşi în lupta cu păcatele, astfel încât aceştia să se poată închina cu bucurie la Sfânta Înviere a Domnului Iisus Hristos. A treia duminică din Postul Mare a fost cinstită și la Mănăstirea Arad-Gai, precum în toate bisericile din Arhiepiscopia Aradului. 

Creştinii sunt chemați să fie persoane de pace, persoane care recunosc şi trăiesc taina Crucii, ca taina a împăcării şi comuniunii iubitoare. Hristos nu învinge prin putere lumească, ci prin intermediul Crucii. Învinge depăşind ura, învinge prin tăria iubirii Sale cele mari, biruie totul prin iertarea eliberatoare. Crucea lui Hristos exprimă „nu”-ul spus violenţei. Şi tocmai aşa ea este semnul biruinţei lui Dumnezeu, care vesteşte noua cale a lui Iisus, logica iubirii. Cel suferind a fost mai puternic decât deţinătorii puterii. În dăruirea de sine pe Cruce, Hristos a învins violenţa şi tirania de orice formă. Ca credincioși adevărați suntem chemaţi să fim, în comuniunea cu Iisus Hristos, oameni de pace, suntem chemaţi să ne opunem violenţei şi să ne încredem în puterea mai mare a iubirii. A fi martor al nădejdii este astăzi darul cel mai frumos şi mai preţios pe care creştinul îl poate prezenta lumii.

(Visited 112 times, 1 visits today)