A doua Duminică de după Paşti la Mănăstirea Gai

By | 24/04/2017

c_20170424A doua Duminică de după Paşti, numită şi Duminica Tomii, a fost o sărbătoare deosebită și pentru obștea Mănăstirii Gai, precum și pentru credincioşii arădeni veniți să participe la Sfânta Liturghie, precum și la Slujba Parastasului, mulţumind Preasfintei Treimi pentru dragostea arătată de monahiile, preoții și credincioșii locali, împreună cu toţi cei care s-au aflat între ctitiorii și binefăcătorii acestei sfinte mănăstirii în decursul istoriei. Acest sfânt așezământ îmbracă haină nouă, continuă, binecuvântată, pentru a-şi putea continua lucrarea și vocația sa sfântă de a fi izvor nesecat de har, prin Sfintele Liturghii (și întrega viață liturgică) oficiate aici.

Dacă Sfântul Apostol Toma a mărturisit în numele nostru, suntem chemaţi şi noi să fim mărturisitorii lui Hristos, mort şi înviat, pentru că Mântuitorul ne fericeşte astăzi, numindu-ne între cei care nu L-am văzut, dar am crezut. Şi dacă vom crede cu adevărat şi vom mărturisi prin propria noastră viaţă credinţa cea adevărată, prin faptele vieţii noastre luminate de har, prin milostenia smerită şi iubirea jertfitoare, vom avea bucuria că Hristos cel Înviat se va milostivi şi ne va rândui viaţa cea veşnică la care  suntem chemați cu toţii.

(Citit de 83 ori)