Maica Domnului, semn luminos de nădejde

By | 12/08/2017

imagine_241Fiecare persoană din această lume își datorează viața unei mame și aproape întotdeauna îi datorează ei mult din devenirea sa intelectuală și spirituală. Mamele trăiesc un „martiriu matern”. Da, a fi mamă nu înseamnă numai a aduce pe lume un copil, ci este și o alegere a vieții. Ce alege o mamă, care este alegerea vieții unei mame? Alegerea vieții unei mame este alegerea de a da viață. Și acest lucru este măreț, acest lucru este frumos. Mulțumim tuturor mamelor: să le dăruim un buchet format din toate florile lunii august! În centrul vieții Bisericii avem o mamă deosebită, unică, Maica lui Iisus. Atunci când Dumnezeu a hotărât să se facă om în Fiul Său, avea nevoie de „da”-ul liber al unei creaturii, al Fecioarei Maria.

Aș dori să vă invit să ne îndreptăm privirea spre Maica noastră cerească, pe care sărbătoarea Adormirii Domnului ne face să o contemplăm înălțătoare cu Hristos în cer. Această sărbătoare a fost mereu aproape de inima poporului creștin, încă din primele secole ale creștinismului. Ziua de astăzi celebrează adormirea și ridicarea cu trupul și cu sufletul a creaturii pe care Dumnezeu și-a ales-o ca și Mamă și pe care Iisus pe cruce a dat-o ca Maică a întregii umanități. Înălțarea evocă un mister care îl privește pe fiecare dintre noi întrucât strălucește aici jos ca și semn de nădejde sigură și mângâiere pentru poporul lui Dumnezeu care este pelerin în această viață. Noi fiind atât de ancorați în grijile zilnice uităm din păcate această mângâietoare realitate spirituală, care constituie un important adevăr de credință.

Ce trebuie făcut ca acest semn luminos de nădejde să fie perceput tot mai mult de societatea de astăzi? Există astăzi oameni care trăiesc ca și cum nu ar trebui să moară vreodată sau ca și cum totul ar trebui să se termine cu moartea. Unii trăiesc considerând că omul este singurul artizan al propriului destin, ca și cum Dumnezeu nu ar exista, ajungând câteodată până acolo încât să nege că ar mai fi loc pentru El în lumea noastră. Marile succese ale tehnicii și ale științei, care au îmbunătățit în mod semnificativ condițiile de viață ale omenirii, lasă totuși fără soluție frământările cele mai profunde ale sufletului omenesc. Doar deschiderea către taina lui Dumnezeu, care este Iubire, poate să astâmpere setea de adevăr și de fericire a inimii noastre, doar perspectiva veșniciei poate da valoare autentică evenimentelor istorice și mai ales misterului fragilității umane, a suferinței și a morții.

Contemplând-o pe Maica Domnului în slava cerească, înțelegem că nici pentru noi pământul nu este patria definitivă și că, dacă trăim privind spre bunurile cerești, într-o zi vom împărtăși însăși slava sa și chiar acest pământ va deveni mai frumos. Pentru aceasta, în ciuda miilor de greutăți zilnice nu trebuie să ne pierdem seninătatea și pacea. Semnul luminos al Maicii Domnului înălțată la cer prin puterea harului Fiului său înviat strălucește și mai mult peste noi toți atunci când par să se adune la orizont umbre triste de durere, ură și de violență. De un lucru suntem siguri: din înălțime Preasfânta Născătoare de Dumnezeu urmărește pașii noștri cu dulce îngrijorare, ne luminează în ceasul întunericului și al furtunii, ne liniștește cu mâna sa maternă. Susținuți de conștiința acestor adevăruri, să înaintăm plin de încredere pe drumul nostru de angajare creștină acolo unde Providența lui Dumnezeu ne conduce pașii.

Să mergem înainte în viața noastră sub călăuzirea Maicii Domnului. Maica lui Hristos și a Bisericii este mereu cu noi. Mereu pășește cu noi, este cu noi. Și Fecioara Maria, într-un anumit sens, împărtășește această dublă condiție. Ea, desigur, a intrat de acum o dată pentru totdeauna în slava cerului. Însă aceasta nu înseamnă că este departe, că s-a despărțit de noi, dimpotrivă, Maica Domnului ne însoțește, perseverează cu noi, îi susține pe creștini în lupta lor împotriva tuturor formelor răului.

Și Maica lui Dumnezeu a cunoscut martiriul Crucii, martiriul inimii sale, martiriul sufletului, suferind mult, în inima ei, în timp ce Iisus suferea pe cruce. Pătimirea Fiului a trăit-o până la capăt în suflet, cu toată ființa ei. A fost pe deplin alături de El în durerile morții și pentru aceasta i-a fost dat darul învierii. Și chiar misterul adormirii și înălțării Maicii Domnului cu trupul și sufletul la cer este în întregime înscris în Învierea lui Hristos. Umanitatea Maici a fost „atrasă” de Fiul în trecerea Sa prin moarte. Iisus a intrat o dată pentru totdeauna în viața veșnică cu toată natura Sa umană, aceea pe care o luase din Fecioara Maria. Astfel ea, Maica, care L-a urmat cu devotament toată viața, L-a urmat cu toată ființa, a intrat cu El în viața veșnică, pe care o numim și cer, rai, casa Tatălui.

Hristos este cel dintâi dintre cei înviați, iar Maica Domnului este cea „dintâi” între cei mântuiți, „prima” între „cei care sunt ai lui Hristos”. Este Maica noastră, dar putem spune că este și rugătoarea noastră, este sora noastră, prima noastră soră, este „prima” între cei mântuiți care sunt în cer.

Nădejdea este virtutea celui care, experimentând conflictul, lupta zilnică dintre viață și moarte, dintre bine și rău, crede în Învierea lui Hristos, în biruința Iubirii. Unde este Crucea, acolo pentru noi creștinii se află nădejdea, întotdeauna. Dacă nu există nădejde, noi nu suntem creștini. Pentru aceasta îmi place să spun: nu lăsați să vi se fure nădejdea. Să nu ne fure nădejdea, pentru că această tărie este un har dumnezeiesc, un dar al lui Dumnezeu care ne duce înainte privind cerul. Și Maica Domnului este mereu prezentă, aproape de comunitățile creștine, de frații noștri, merge cu ei, suferă cu ei și cântă cu ei un cântec unic al nădejdei : „Mărește suflete al meu pe Domnul”.

(Citit de 51 ori)