Fiecare persoană simte dorința de a iubi și de a fi iubită

By | 09/09/2017

imagine_253Fiecare persoană simte dorința de a iubi și de a fi iubită. Și totuși cât de greu este să iubim, câte greșeli și eșecuri trebuie să se înregistreze în iubire! Chiar există unii care ajung să se îndoiască de faptul că iubirea este posibilă. Însă, dacă lipsuri afective sau dezamăgiri sentimentale pot să ne facă să credem că a iubi este o utopie, un vis irealizabil, trebuie oare să ne resemnăm? Nu! Iubirea este posibilă și scopul pericopei Evanghelice din această duminică, ca multe altele, este de a contribui să reanimeze în fiecare dintre noi, care suntem prezentul, viitorul și nădejdea omenirii, încrederea în iubirea adevărată, devotată și puternică, o iubire care dă naștere la pace și bucurie, o iubire care leagă persoanele, făcându-le să se simtă libere în respectul reciproc.

Evanghelia din această duminică ( Ioan 3, 13-17), ce anticipă sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, ne îndeamnă să contemplăm planul de iubire al Tatălui față de omenire, pentru a o iubi așa cum Tatăl o iubește. Oare nu este acesta și sensul vieții și misiunii fiecăruia dintre noi? De fapt, Tatăl ne cheamă să fim fii iubiți în Fiul Său, Cel iubit, și să ne recunoaștem cu toții frați întru Iisus Hristos, dar de mântuire pentru omenirea dezbinată de ură, discordie și păcat, și revelator al adevăratului chip al acelui Dumnezeu care „atât de mult a iubit lumea, încât L-a dat pe Fiul Său, Unul-născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16). Manifestarea iubirii divine este totală și desăvârșită în Cruce, unde, așa cum afirmă sfântul apostol Pavel, „Dumnezeu și-a arătat iubirea față de noi prin faptul că, încă pe când eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Rom. 5,8). Prin urmare, fiecare dintre noi poate să spună fără frică de a greși: „Hristos m-a iubit și s-a dat pe Sine însuși pentru mine” (cf. Efes. 5,2). 

Dumnezeu, Tatăl nostru, nu are limite în generozitate și seamănă pururea iubire. Seamănă prezența Sa în lumea noastră, pentru că în aceasta se află iubirea „nu noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit pe noi” cel dintâi (1Ioan 4,10). Iubirea răstignită ne dă certitudinea profundă: suntem căutați de Dumnezeu, suntem așteptați de Dumnezeu. Această încredere îl face pe creștin să dorească, să însoțească și să facă să crească toate inițiativele bune care există în jurul lui. Dumnezeu vrea ca toți fiii Săi să ia parte la sărbătoarea Evangheliei. Nu împiedicați ceea ce este bun – spune Iisus -, dimpotrivă, ajutați să crească, nu împiedicați binele săvârșit de ceilalți. A pune la îndoială lucrarea Duhului, a da impresia că ea nu are nimic de-a face cu aceia care nu sunt „din grupul nostru”, care nu sunt „ca noi”, este o tentație periculoasă. Nu numai că blochează convertirea la credință, ci constituie o pervertire a credinței.

Comuniunea eclezială se naște din întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care, în vestirea Bisericii, ajunge la oameni și creează comuniunea cu El însuși, deci cu Tatăl și cu Duhul Sfânt (cf. 1Ioan 1,3). Hristos stabilește noua relație dintre om și Dumnezeu. Hristos ne revelează că „Dumnezeu este iubire” (1Ioan 4,8) și, în același timp, ne învață că legea fundamentală a plenitudinii omenești, și, de aici, a transformării lumii, este noua poruncă a iubirii. Acelora care cred în dragostea răstignită a lui Dumnezeu, El le dă certitudinea că tuturor oamenilor le este deschisă calea iubirii și că strădania de a instaura bucuria și comuniunea socială nu este zadarnică, ci are noimă eternă.

Biserica devine „comuniune” pornind de la Euharistie, în care Hristos, prezent în darurile de pâine și vin, cu jertfa Sa de iubire zidește Biserica Trup al Său, unindu-ne cu Dumnezeu unul și întreit și între noi (cf. 1Cor. 10,16 și urm.). Nu putem să ținem doar pentru noi iubirea pe care Iisus Hristos a adus-o în lume, „ca nimeni dintre cei cred în El să nu piară, ci să aibă veșnică”, iubire pe care o celebrăm în Liturghie. Hristos cere prin natura Sa să fie comunicat tuturor. Lumea are nevoie de iubirea lui Dumnezeu, lumea are nevoie de întâlnirea cu Hristos și de credința în Hristos. Pentru acest motiv, Euharistia nu este numai izvor și culme a vieții Bisericii, ci și a misiunii Sale, o Biserică autentic euharistică este o Biserică jertfitoare, o Biserică misionară a iubirii, capabilă să-i ducă pe toți la comuniunea cu Dumnezeu, vestind cu convingere: „Ceea ce am văzut și auzit, noi vă vestim și vouă, ca să fiți și voi în comuniune cu noi” (1Ioan 1,3).

Asemenea „da”-ului Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, fiecare răspuns generos al comunității bisericești la invitația divină pentru iubirea fraților va trezi o nouă maternitate apostolică și eclezială (cf. Gal.4,4.19.26), care lăsându-se surprinsă de taina lui Dumnezeu iubire, care „când a venit plinirea timpului… l-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Gal. 4,4), va dărui tuturora încredere și curaj. Acest răspuns îi va face pe toți credincioșii capabili să fie „bucuroși în nădejde” (Rom. 12,12), în realizarea planului lui Dumnezeu de mântuire a celui/celei care crede, iubește și nădăjduiește.

(Visited 28 times, 1 visits today)