A iubi cu iubirea răstignită a Domnului

By | 16/09/2017

imagine_256Dumnezeu Tatăl a pus pe Crucea lui Iisus toată greutatea păcatelor noastre, toate nedreptățile făcute de fiecare Cain împotriva fratelui său, toată amărăciunea trădării lui Iuda și a lui Petru, toată vanitatea prepotenților, toată aroganța prietenilor falși. Era o cruce grea, ca noaptea persoanelor abandonate, grea ca moartea persoanelor dragi, grea pentru că rezumă toată urâciunea răului.

Evanghelia Duminicii (Marcu 8, 34-38; 9, 1) după Înălțarea Sfintei Cruci este o invitație personală pentru asumarea existențială a Crucii lui Hristos în viața noastră .De fapt, Iisus Hristos ne spune fiecăruia dintre noi: „oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Marc. 8, 34 ; cf. Luc. 9,23). Asumarea Crucii ne pregătește pentru un moment important, pentru un timp „forte”, un punct de cotitură care poate să favorizeze în fiecare dintre noi schimbarea, pocăința și convertirea. Noi toți avem nevoie să ne îmbunătățim, să ne schimbăm în mai bine. Crucea ne ajută, și astfel ieșim din obișnuințele obosite și din deprinderea cu răul care ne dă târcoale. În timpul sărbătorilor, Biserica ne adresează două invitații importante: să avem o conștiință mai vie a operei mântuitoare a lui Hristos și să trăim cu angajare mai serioasă Botezul personal.

Conștiința faptelor minunante pe care Domnul le-a realizat pentru mântuirea noastră dispune mintea noastră și inima noastră la o atitudine de recunoștință față de Dumnezeu, pentru ceea ce El ne-a dăruit. De aici pornește convertirea noastră: ea este răspunsul recunoscător dat tainei minunate a iubirii smerite și răstignite a lui Dumnezeu. Când noi vedem această iubire pe care Dumnezeu o are față de noi, simțim dorul de a ne apropia și de a fi cu El: aceasta este luarea și asumarea Crucii, urmarea lui Hristos.

A trăi până la capăt Botezul – iată a doua invitație în luarea Crucii și a urmării lui Hristos– înseamnă și a nu ne obișnui cu situațiile de degradare și de mizerie pe care le întâlnim mergând pe străzile din orașele noastre și din satele noastre. Există riscul de a accepta pasiv și indiferent anumite comportamente și de a nu ne uimi în fața realităților triste care ne înconjoară. Ne obișnuim cu violența, ca și cum ar fi o știre zilnică sigură, ne obișnuim cu oameni care dorm pe stradă, care nu au un acoperiș pentru a se adăposti. Ne obișnuim cu refugiații în căutare de libertate și demnitate, care nu sunt primiți așa cum trebuie. Ne obișnuim să trăim într-o societate care pretinde că se lipsește de Dumnezeu, în care părinții nu îi mai învață pe copii să se roage, nici să-și facă semnul Crucii. Eu vă întreb: copiii voștri, pruncii voștri știu să își facă semnul Crucii? Gândiți-vă. Nepoții voștri știu să își facă semnul Crucii? I-ați învățat asta? Gândiți-vă și răspundeți în inima voastră. Știu să se roage Tatăl Nostru? Știu să o roage pe Maica Domnului cu „Bucură-te…”? Gândiți-vă și răspundeți. Această obișnuire cu comportamente, atitudii necreștine și comode ne anesteziază inima!

Totuși, există și o Cruce slăvită ca zorile unei nopți lungi, pentru că reprezintă toată iubirea lui Dumnezeu care este mai mare decât toate fărădelegile noastre și decât toate trădările noastre. În Cruce vedem monstruozitatea omului, când se lasă condus de rău, dar vedem și imensitatea milostivirii lui Dumnezeu care nu ne tratează după păcatele noastre, ci după milostivirea Sa.

imagine_257În fața Crucii lui Iisus, vedem aproape până la atingerea cu mâinile cât de iubiți suntem veșnic, în fața Crucii ne simțim „fii” și nu „lucruri” sau „obiecte”, așa cum afirma Sfântul Grigorie Teologul adresându-se lui Hristos cu această rugăciune harică: „Dacă n-ai fi Tu, o Hristoase al meu, m-aș simți creatură sfârșită. M-am născut și mă simt cum mă destram. Mănânc, dorm, mă odihnesc și merg, mă îmbolnăvesc și mă vindec. Mă asaltează fără număr dorințe și chinuri, mă bucur de soare și de ceea ce rodește pământul. Apoi, eu mor și trupul devine praf ca acela al animalelor, care nu au păcate. Dar eu, ce am mai mult decât ele? Nimic, decât pe Dumnezeu. Dacă n-ai fi Tu, o Hristoase al meu, m-aș simți creatură sfârșită. O Iisuse al nostru, condu-ne de la Cruce la Înviere și învață-ne că răul nu va avea ultimul cuvânt, ci iubirea, milostivirea și iertarea. O Hristoase, ajută-ne să exclamăm din nou: «Ieri m-am răstignit cu Hristos, astăzi sunt slăvit cu El. Ieri am murit cu El, astăzi sunt viu cu El. Ieri m-am înmormântat cu El, astăzi am înviat cu El»”.

În sfârșit, toți împreună, să-i amintim pe cei bolnavi, pe cei în vârstă și pe cei în suferință, să amintim toate persoanele abandonate sub greutatea crucii, pentru ca să găsească în încercarea Crucii tăria nădejdei, a nădejdei învierii și a iubirii lui Dumnezeu.

Taina Sfintei Cruci vine la noi ca timp providențial pentru a schimba ruta, pentru a recupera capacitatea de a reacționa în fața realității răului care mereu ne provoacă. O sărbătoare a Sfintei Cruci trebuie trăită ca timp de pocăință, convertire, reînnoire personală și comunitară prin apropierea de Dumnezeu și adeziunea încrezătoare la Evanghelie. În acest mod ne permite și să privim cu ochi noi la semeni și la necesitățile lor.

Aducerea aminte a Sfintei Cruci nu este o piesă arheologică în Anul liturgic, ci ea este un moment potrivit pentru a ne converti la iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, o iubire care să știe să își însușească atitudinea de gratuitate și de milostivire a Domnului, Care „S-a făcut sărac pentru a ne îmbogăți cu sărăcia Sa” (cf. 2Cor. 8,9). Meditând la tainele centrale ale credinței, Pătimirea, Crucea și Învierea lui Hristos, ne vom da seama că darul divin fără măsură al mântuirii ne-a fost oferit prin iubirea gratuită a lui Dumnezeu.

Aducere de mulțumire lui Dumnezeu pentru taina iubirii Sale răstignite, credință autentică, convertire și deschiderea inimii față de ceilalți: acestea sunt elementele esențiale pentru a trăi timpul unei sărbători bisericești, implicit al Sfintei Cruci,  În acest drum, vrem să invocăm cu încredere deosebită ocrotirea și ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Maica Domnului, prima care a crezut în Hristos, să ne însoțească în toate zilele noastre, în momentele noastre de rugăciune și de pocăință, pentru a ajunge să sărbătorim, purificați și reînnoiți în duh, marele taine ale iubirii Fiului Său, pe care Biserica le respiră și le trăiește în sfintele sărbători ale Anului bisericesc.

(Visited 27 times, 1 visits today)