„Pescar de oameni”

By | 25/09/2017

imagine_258Evanghelia din Duminica a XVIII-a după Rusalii ne amintește despre chemarea primilor Apostoli, care a avut loc pe malurile lacului Ghenizaret, acolo unde oamenii se îngrămădeau pentru a asculta un glas capabil să-i orienteze și să-i lumineze. Este singura dată în toată Evanghelia lui Luca în care Iisus predică la așa-numita mare a Galileii. În marea deschisă se întâlnesc rodnicia râvnită a muncii și frustrarea datorită inutilității eforturilor zadarnice. Și conform unei vechi interpretări creștine, marea reprezintă și imensitatea unde conviețuiesc toate popoarele. În sfârșit, din cauza agitării și obscurității sale, marea evocă tot ceea amenință existența umană și care are puterea de a o distruge. Noi folosim expresii analoge pentru a defini mulțimile: o mare de oameni. 

Narațiuniea pescuirii minunate (Luca 5, 1-11) are loc după o noapte în care Apostolii aruncaseră mrejele fără succes. Iisus îl invitase pe Simon să iasă în larg încă o dată. Iar Simon a dat minunatul răspuns: „Învățătorule, după cuvântul Tău voi arunca mrejele!” Iisus le poruncește să se întoarcă să pescuiască încă o dată și iată că mreaja devine atât de plină încât nu reușesc să o tragă sus, întrucât „au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele”. Și iată încredințarea misiunii: „Nu te teme! De acum înainte vei fi pescar de oameni” (Luca 5,1-11).

În acea zi, Iisus ajunge să aibă în spatele Său marea și în fața Sa o mulțime care L-a urmat pentru că știa despre înduioșarea Sa în fața durerii umane și despre cuvintele Sale liniștitoare, profunde, sigure. Toți vin ca să-L asculte pe Iisus, Cuvântul Său are ceva special care nu-l lasă indiferent pe nimeni, Cuvântul Său are puterea de a înnoi inimile, de a schimba planuri și proiecte. Este un Cuvânt confirmat de faptă, nu sunt concluzii scrise la birou, expresii reci și dezlipite de experiența oamenilor și astfel un Cuvânt care folosește în ambele situații : fie pentru siguranța malului, fie pentru fragilitatea mării.

Și astăzi i se spune Bisericii și succesorilor Apostolilor să iasă în larg, în marea istoriei, și să arunce mrejele, pentru a-i îndrăgosti pe oameni de Evanghelie – pentru Dumnezeu, pentru Iisus Hristos, pentru adevărata viață. Sfinții Părinți au dedicat un comentariu cu totul deosebit și acestei misiuni speciale. Ei spun așa: pentru pește, creat pentru a viețui în apă, este mortal să fie scos din mare afară. Este lipsit de elementul său vital pentru a servi ca hrană omului. Dar în misiunea pescarului de oameni se întâmplă contrariul. Noi oamenii trăim alienați, în apele sărate ale suferinței și ale morții, într-o mare de întuneric și obscuritate, lipsită de lumină. Plasa Evangheliei ne trage afară din apele morții și ne conduce la splendoarea strălucitoare a luminii necreate a lui Dumnezeu, la adevărata viață.

Și lumea de astăzi, frumoasă în sine, prezintă multe dintre scenariile umane descrise în Evanghelie. În ea se află mulțimi care tânjesc după un cuvânt de viață, care să lumineze cu lumina sa toate eforturile și să arate sensul și frumusețea existenței umane. Dar în această lume există întunericul „întunecat” care amenință viața: întunericul inegalității sociale, întunericul corupător al intereselor personale sau de grup; întunericul lipsei de respect față de viața umană; întunericul setei de răzbunare și de ură care pătează conștiința celor care-și fac dreptate singuri; întunericul celor care sunt insensibili în fața durerii atâtor suferinzi. Tot acest întuneric Iisus îl risipește și îl nimicește cu porunca Sa în barca lui Petru: „Înaintează în larg” (Luca 5,4).

E chiar așa: în misiunea pescarului de oameni, urmându-L pe Hristos, este necesar să-i conducă pe oameni în afara mării sărate cu toate alienările sale, spre tărâmul vieții, spre lumina neapusă a lui Dumnezeu. E chiar așa: noi existăm pentru a-L arăta pe Dumnezeu oamenilor. Și numai acolo unde Dumnezeu este vizibil, începe cu adevărat viața. Numai atunci când îl întâlnim în Iisus Hristos pe Dumnezeul cel viu, cunoaștem ce este viața. Nu suntem produsul cazual și lipsit de sens al evoluției. Fiecare dintre noi este rodul unui gând al lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi este voit, fiecare este iubit, fiecare este necesar, fiecare este important. Nu există nimic mai minunat decât să fim atinși, luați prin surprindere de Evanghelie, de Hristos. Nu este nimic mai frumos decât a-L cunoaște pe Hristos și de a transmite celorlalți prietenia cu Hristos.

imagine_259Noi putem să ne încurcăm în discuții interminabile, să numărăm tentative eșuate și să prezentăm eforturi fără finalitate. Dar ca Apostolii, știm ce înseamnă experiența de a munci fără niciun rezultat. Și această societate cunoaște uneori această realitate, când de multe ori trăiește experiența activităților zilnice zadarnice și nerodnice…, însă ca Apostolii, suntem capabili și să ne încredințăm lui Iisus, al cărui Cuvânt provoacă rodnicia chiar și acolo unde lipsa de bunătate a întunericului uman face nerodnice atâtea eforturi și trude. Apostolii sunt omenii care primesc cu îndrăzneală invitația lui Iisus, care lasă toate și-L urmează, pentru a devenii alt tip de pescari, a căror misiune constă în a-i conduce pe ceilalți la Împărăția lui Dumnezeu, unde viața devine plenară și fericită. A arunca năvoadele comportă responsabilitate.

Misiunea preotului, a păstorului de suflete, a pescarului de oameni poate părea adesea obositoare. Dar este frumoasă și nobilă, pentru că în definitiv este o slujire spre bucuria, slava lui Dumnezeu care vrea să intre în lume. Nu trebuie să fim triști! Să ne bucurăm pentru chemarea Domnului și să facem tot posibilul pentru a străbate drumul vieții spre liniștea și încrederea pe care Hristos le-a făgăduit. Să ne amintim de ele în rugăciunea adresată Domnului, ca niște pescari: Nu permite ca mreaja Ta să se rupă și ajută-ne să fim slujitori ai vieții!

Lumea de astăzi este, în același timp, și o mare deschisă, orașe și sate prin care Iisus a trecut și trece, pentru a oferi prezența Sa iubitoare și cuvântul Său salvator, pentru a ne face să ieșim din întuneric și a ne duce la lumină și la viață. A-i chema pe alții, pe toți, pentru ca nimeni să nu rămână în voia valurilor, a primi în barca Bisericii toate familiile: ele sunt altare ale vieții. A face spațiu binelui comun mai presus de interese meschine sau particulare, a-i lua asupră-și pe cei mai fragili, promovând drepturile lor.

Cine îl lasă pe Hristos să intre în viața lui nu pierde nimic, nimic – absolut nimic din ceea ce face viața liberă, frumoasă și importantă. Nu! numai în această prietenie se deschid larg porțile vieții. Numai în această prietenie se deschid cu adevărat marile potențialități ale condiției umane. Numai în această prietenie experimentăm ceea ce este frumos și ceea ce eliberează. Să ne apropiem de Iisus Hristos! El nu ia nimic, ci dăruiește totul. Cine i se dăruiește lui, primește însutit. Da, deschideți, deschideți-i larg inimile lui Hristos – și veți afla adevărata viață.

Apostolii experimentează micimea lor umană, experimentează măreția Cuvântului și a lucrării dumnezeiești ale lui Iisus. Apostolii cunosc propriile limite și fragilități, faptul de a se arunca înainte și de a renunța, așa cum cunoaștem și noi, cum cunoaște istoria noastră umană, care nu întotdeauna ne-a găsit disponibili să împărtășim barca, furtunile, nenorocirile. Dar, așa cum a făcut cu Apostolii, Iisus ne invită și pe noi să înaintăm în larg, ne îndeamnă să asumăm „riscul” evanghelic – nu vă temeți să „riscați” împreună – ne invită să părăsim egoismele noastre și să-L urmăm. Să abandonăm frica și neîncrederea, care nu vin de la Dumnezeu, să îndepărtăm temerile zilnice, care ne paralizează dorințele și întârzie iminența de a făptui, de a fi făuritori ai păcii, promotori ai vieții. „Înaintează în larg”, a spus Iisus. Și Apostolii și-au făcut semn unul altuia pentru a se reuni toți în barcă. Fie ca așa să fie și pentru poporul român, pentru popoarele Europei și ale lumii.

(Citit de 16 ori)