Biserica română din Paris

By | 06/11/2017

c_20171106Episcopul Inochentie Ploieșteanul, în anul 1892, și întregul sobor de slujitori au avut bucuria de a sfinți această Biserică  încredințată ocrotirii sfinților „Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”. Acest splendid Sanctuar poartă mărturia credinței transmisă de părinții noștri și ne vorbește nouă tuturor despre nădejdea care inspiră astăzi poporul român să privească spre viitor cu o încredere înnoită și cu o hotărâre curajoasă.  Aceast Altar de rugăciune, împreună cu multe altele, a fost plămădit și înnoit grație generozității însemnate a atâtor oameni de-a lungul istoriei. Prezența și dragostea românilor de-a lungul vremii a dat mărturie despre frumusețea și despre adevărul Evangheliei. Au făcut prezentă Biserica drept izvor de nădejde, de vindecare, de dialog iubitor.

Biserica românilor din Paris este spațiul rugăciunii liturgice, care cu structura sa și forma sa ritmată, vrea să exprime întreaga Biserică, mireasa lui Hristos, care încearcă să se asemene Domnului Său. Fiecare dintre noi în rugăciunea noastră vrem să devenim mai asemănători lui Iisus Hristos. Rugăciunea este reflexul iubirii pe care o simțim față de Dumnezeu, față de alții, față de lumea creată. Porunca iubirii este cea mai bună asemănare cu Iisus Hristos a ucenicului misionar, a ucenicului din diasporă. A fi alipiți de Hristos dă profunzime vocației creștine, care, implicată în modul de „a face” al lui Hristos, încearcă să se asemene Lui în tot ceea ce săvârșește. Frumusețea comunității ecleziale din Paris s-a născut și se naște din adeziunea fiecăruia dintre membrii săi la persoana lui Iisus Hristos, formând un „ansamblu vocațional” în bogăția varietății armonioase.

Păstrându-și și dezvoltându-și propria identitate, Biserica Ortodoxă Română din Franța nu a ezitat să se angajeze în dialog cu alte tradiții creștine și să se inspire din patrimoniul lor spiritual și cultural. Biserica română din Paris slujește de 125 de ani pentru unitatea românilor, care este o sarcină a întregii comunități ecleziale, conștientă de faptul că nu poate fi permisă crearea de orice diviziune în Biseriă, ea fiind spațiul duhovnicesc de vindecare a memoriei pentru a depăși resentimentele și prejudiciile din trecut și prezent, spațiul care se afirmă adevărul că respectul reciproc și simțul egalității între credincioșii Bisericii este indispensabil și creștinii trebuie să aibă o convingere interioară, profundă că unitatea este esențială, nu pentru vreun avantaj strategic sau câștig ideologic, ci de dragul predicării Evangheliei, după cum poruncește Hristos.

Să-L contemplăm cu o inimă pe Hristos care este pacea noastră și care s-a dat pentru unitatea a ceea ce a fost despărțit (cf. Efes. 2,14). Timpul presează, iar sarcina noastră este urgentă și sfântă. Trebuie să proclamăm oamenilor timpului nostru vestea cea bună a mântuirii. Trăind experiența vidului spiritual al comunismului și materialismului, oamenii caută un drum în viață și fericirea: ei sunt însetați de Evanghelie. Avem o mare responsabilitate față de ei, iar ei așteaptă de la noi o mărturie convingătoare de unitate în credință și de iubire reciprocă. Lucrând pentru o comuniune continuă între noi, să facem împreună ceea ce nu trebuie să facem separat. Să lucrăm împreună, cu respect pentru identitățile și tradițiile noastre proprii. Să nu mai fie niciodată creștini contra creștini! Să nu mai fie niciodată o Biserică împotriva altei Biserici! În schimb să mergem împreună, mână în mână, astfel ca lumea secolului al XXI-lea și a noului mileniu să poată crede! Este frumusețea pe care suntem chemați s-o răspândim, ca mireasmă plăcută a lui Hristos: rugăciunea noastră, faptele noastre bune, jertfa noastră pentru ceilalți. 

Poporul român a purtat întotdeauna o mare venerație pentru Crucea și Învierea lui Hristos. De-a lungul secolelor Crucea a fost sursa sigură a speranței în vremile de încercare și de suferință. Ridicat de pe pământ pe lemnul Crucii, Iisus Hristos, mântuirea noastră, viața noastră și învierea noastră, ne atrage pe toți la El (cf. Ioan 12,32). O, Cruce a lui Hristos, adevărata noastră nădejde! Oriunde păcatul și slăbiciunea omenească a provocat scindarea, dă-ne nouă tăria de a ierta și de a trăi în comuniune unii cu alții. O, Cruce a lui Hristos, fii puterea noastră în lucrarea de înnoirea a comuniunii continuie dintre toți cei care privesc spre Domnul Răstignit ca la Mântuitorul și Dumnezeul nostru.  Sunetul clopotelor Bisericii precede și însoțește în multe ocazii rugăciunea noastră liturgică: făcuți noi de Dumnezeu de fiecare dată când ne rugăm, trainici ca o clopotniță de mărturie, bucuroși de a predica minunățiile lui Dumnezeu. Să împărtășim tuturor milele lui Dumnezeu cu noi și să-L lăsăm pe Domnul Dumnezeu să facă – El să facă – prin viața noastră de buni credincioși, mari lucruri în această lume.

(Visited 31 times, 1 visits today)