Prima săptămână din Postul Nașterii Domnului

By | 19/11/2017

c_20171119În prima Duminică din Postul Nașterii Domnului, Sfânta Mănăstire Bodrog a primit nenumărați pelerini la Sfânta Liturghie, celebrată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Părinte Grigorie Timiș, starețul acestui sfânt locaș istoric, martor milenar la atâtea pagini de istorie bisericească și națională. Între preoții slujitori s-au numărat Părintele Arhimandrit Nestor Iovan, ctitorul contemporan al acestei lavre monahale, precum și Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului. Sfânta slujbă a fost întregită de corală de tineri cântăreți de la Baia-Mare, care a reliefat prin erminia muzicală coordonatele și valențele spiritual ale muzicii bisericești din Transilvania.

Postul Nașterii Domnului ne îndeamnă să vestim tuturor popoarelor că vine Dumnezeu, Mântuitorul nostru! La începutul unui nou post al Crăciunului, viața liturgică a Bisericii arădene prin grija părintească a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, ne invită să reînnoim tuturor vestea că Domnul se va naște, veste pe care o putem rezuma în două cuvinte: „Dumnezeu vine”. Această expresie atât de concisă cuprinde o tărie sugestivă mereu nouă.

Să ne oprim un moment pentru a reflecta: nu este folosit trecutul – Dumnezeu a venit -, nici viitorul – Dumnezeu va veni -, ci prezentul: „Dumnezeu vine”. Este vorba, dacă observăm bine, despre un prezent continuu, adică despre o acțiune care se realizează mereu: s-a întâmplat, se întâmplă acum și se va întâmpla din nou. În orice moment, „Dumnezeu vine”. Verbul „a veni” apare aici ca un verb „teologic”, de-a dreptul „teologal”, deoarece spune ceva ce are legătură cu natura însăși a lui Dumnezeu celui în Treime. A vesti că „Dumnezeu vine” echivalează așadar cu a-L vesti pur și simplu pe Dumnezeu însuși, printr-o trăsătură a Sa esențială și care îl caracterizează: faptul de a fi Dumnezeu-care-vine.

Postul Nașterii Domnului prin Pastorala Sfântului Sinod recheamă credincioșii să devină conștienți de acest adevăr și să făptuiască în consecință. Răsună ca un apel mântuitor în succesiunea zilelor, a săptămânilor, a lunilor: Trezește-te! Amintește-ți că Dumnezeu vine! Nu ieri, nu mâine, ci astăzi, acum! Unicul Dumnezeu adevărat, „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacov” nu este un Dumnezeu care stă în cer, care nu se interesează de noi și de istoria noastră, ci este Dumnezeul-care-vine în mijlocul nostru. Este un Tată care nu încetează niciodată să se gândească la noi și, în respectul desăvârșit față de libertatea noastră, dorește să ne întâlnească și să ne viziteze, dorește să vină, să locuiască în mijlocul nostru, să rămână cu noi, ca într-un Bethleem universal. „Venirea” sa este mânată de voința de a ne elibera de rău și de moarte, de tot ceea ce împiedică adevărata noastră fericire. Dumnezeu vine să ne mântuiască.

Părinții Bisericii observă că „venirea lui Dumnezeu”  se concentrează în cele două principale veniri ale lui Hristos, cea a Întrupării Sale și cea a întoarcerii Sale întru slavă la sfârșitul istoriei (cf. Chiril din Ierusalim, Cateheze 15,1: PG 33,870). Timpul Postului Crăciunului trăiește în întregime din această polaritate a lui ha olam ha ba, lumea ce vine. Apropiindu-se de Nașterea Domnului, amintirea evenimentului de la Bethleem, apare ca o „împlinire a timpului”. Între aceste două veniri „clar manifestate” putem identifica o a treia venire, pe care un Simeon Noul Teolog sau un Bernard de Clairvaux o numește „intermediară”, „mijlocitoare” și „tainică”, care are loc în sufletul credincioșilor și se întinde ca o „punte” între prima și ultima. În prima, Hristos a fost mântuirea noastră, în ultima Se va manifesta ca viață a noastră, în aceasta se află odihna noastră și mângâierea noastră. Pentru acea venire a lui Hristos, pe care am putea să o numim „întrupare spirituală”, modelul este mereu Maica Domnului. Așa cum Fecioara Maria a ținut în inima sa Cuvântul făcut trup, la fel fiecare suflet și întreaga Biserică sunt chemate în pelerinajul lor istoric și pământesc să îl aștepte pe Hristos care vine între noi și să îl primească cu credință și iubire mereu reînnoite.

Liturgiile și textele liturgice ale Postului Nașterii Domnului pun astfel în lumină felul în care Biserica dă glas așteptării lui Dumnezeu înscrise profund în istoria omenirii; o așteptare din păcate adesea sufocată sau deviată de noi înșine în direcții greșite. Trup mistic unit cu Hristos Capul, Biserica este Taină, adică semn, mijloc și instrument eficace și al acestei așteptări a lui Dumnezeu. Într-o măsură cunoscută numai de El comunitatea creștină poate grăbi venirea finală, ajutând omenirea să îl întâmpine pe Domnul care vine. Și face aceasta înainte de toate, dar nu numai, prin rugăciune. Esențiale și inseparabile de rugăciune sunt apoi „faptele bune”, cum amintește textele liturgice din perioada Postului, prin care îi cerem Tatălui ceresc să trezească în noi „voința de a-L întâmpina cu „fapte bune” pe Hristos care vine, ha olam ha ba. În această perspectivă, Postul Nașterii Domnului este mai potrivit ca oricând de a fi un timp trăit în comuniune de bucurie cu toți aceia – și mulțumim Domnului sunt atâția – care speră într-o lume mai dreaptă, mai sinceră și mai fraternă. În această angajare pentru echitate morală și socială pot, într-o oarecare măsură, să se regăsească filantropic împreună oameni de pretutindeni. Toți sunt, de fapt, însuflețiți de o aspirație sau năzuință persoanlă, comună, deși diferită în motivații, spre un viitor de echitate socială, pace, bucurie și har de la Dumnezeu.

Pacea Bethleemului este scopul spre care aspiră întreaga omenire! Pentru credincioși „pace” este unul dintre frumoasele nume ale lui Dumnezeu, care dorește înțelegerea tuturor fiilor Săi. Un cântec de pace celestă a răsunat în ceruri când Dumnezeu S-a făcut om și S-a născut din femeie, la împlinirea timpurilor din timpuri așteptate (cf. Galateni 4,4). Să începem așadar acest nou Post al Nașterii Domnului– timp dăruit nouă de Domnul timpului – retrezind în inimile noastre așteptarea lui Dumnezeu-care-vine, ha olam ha ba, și speranța ca Numele Său să fie invocat, sfințit, să vină Împărăția Sa de dreptate, de har atotmilostiv și de pace de sus, să se facă voia Sa precum în Cer așa și pe pământ.

(Citit de 25 ori)