Mărturisirea credinței în comunism

By | 10/12/2017

imagine_293Abordând problema evaluării colaborării unor creștini cu organele poliției politice, trebuie amintit că timpurile despre care vorbim au fost caracterizate a fi drept persecuție a Bisericii. Clerul de mir și cel călugăresc, frații și surorile din mănăstiri, erau obiectul unui interes deosebit din partea autorităților comuniste de atunci. Erau deci timpuri în care Dumnezeu aștepta o mărturie răspicată și reală, așa cum cere credința în vremuri de prigoană. Trebuie afirmat cu claritate că în acea vreme fiecare membru al clerului, în măsură mai mare sau mai mică, era ținut sub o anumită observație de autorități. Majoritatea covârșitoare a clerului s-au arătat demni slujitori ai lui Hristos, adesea plătind scump pentru aceasta. Unii dintre cei persecutați au plătit chiar cu viața lor. Manifestările realizate în Patriarhia Română în Anul comemorativ 2017 au arătat faptul că mărturia și fidelitatea apărătorilor Ortodoxiei în perioada comunistă merită recunoaștere din partea oamenilor, pentru că datorită lor s-a zidit credința noastră de astăzi. Astfel de oameni ai Bisericii au fost mulți, chiar foarte mulți. Pentru ei dorim să-i aducem doxologie lui Dumnezeu cel în Treime și Unime slăvit.

Anul comemorativ poate sluji la trăirea mai intensă a harului deosebit al mărturisirii Ortodoxiei, la cunoașterea și purificarea memoriei. Nu este vorba numai despre instituția istorică și nici numai despre comuniunea spirituală a inimilor luminate de credință. Prin Biserică se înțelege totdeauna comunitatea celor botezați, inseparabil vizibilă și lucrătoare în istorie sub conducerea păstorilor și unificată în profunzimea Tainei sale de lucrarea Duhului dătător de viață, acea Biserică continuatoare a Tainei Cuvântului întrupat. Căci, precum natura asumată de Cuvântul dumnezeiesc îi slujește Acestuia ca instrument viu de mântuire, indisolubil unit cu Hristos, într-un mod comparabil organismul social al Bisericii este în slujirea Duhului lui Hristos care îi dă viață pentru creșterea Trupului (cf. Ef. 4,16). Această Biserică, care cuprinde în sânul ei pe fiii săi din trecut, ca și pe cei din prezent într-o reală și profundă comuniune, este unica mamă în har care-și asumă asupra ei înălțimea faptelor, dar și povara greșelilor chiar din trecut, pentru a purifica memoria și a trăi reînnoirea inimii și a vieții conform voinței Domnului. Biserica poate să facă aceasta întrucât Hristos Iisus, al cărui Trup mistic prelungit în istorie este Biserica, a luat asupra Sa o dată pentru totdeauna păcatele lumii.

imagine_277În anumite campanii care urmăresc dezvăluirea publică a comportamentului celor slabi, ar trebui ca, în numele adevărului, să se vestească la fel de tare mărturia preoților care în ciuda multelor încercări și presiuni generale i-au rămas credincioși și devotați lui Dumnezeu, constiintei vocației sacerdotale și Bisericii lui Hristos. Amintirea martorilor, mărturisitorilor și jertfitorilor acelor timpuri și prețuirea faptelor lor este necesară pentru cântărirea întregii situații, asa cum exista ea atunci. Este o îndatorire stringentă, care revine fiecarei eparhii din țară. Fiecare eparhie își are mărturisitorii săi, și documentele păstrate furnizează mult material tematic al evenimentelor, necesar pentru a se arata pe deplin eroismul lor. Credincioșii, poporul lui Dumnezeu, așteaptă ca Biserica să aducă la lumină viața acestor mărturisitori ai credinței. Este sarcina Bisericii și una dintre cele mai importante dimensiuni ale vestirii de către ea a împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Vorbind despre admirabila comportare a membrilor clerului și a credincioșilor în timpul comunismului, nu putem să uităm de aceia care, din păcate, nu s-au ridicat la înălțimea chemării la fidelitate, și s-au angajat într-o colaborare mai mult sau mai puțin conștientă și responsabilă cu organele de securitate. Între consens și disconfort, se simte nevoia unei reflecții care să clarifice rațiunile, condițiile și configurația exactă a evenimentelor referitoare la greșelile din trecut. Cel care a păcătuit se află singur înaintea lui Dumnezeu cu greșeala sa, cu căința și cu încrederea sa. Nimeni altcineva nu se poate căi în locul său sau să ceară iertare în numele său. Așadar, păcatul este totdeauna personal, chiar dacă rănește Biserica întreagă, care, reprezentată de preot, duhovnic al Tainei Pocăinței, este mediatoarea sacramentală a harului care împacă cu Dumnezeu. Fericitul Augustin face următoarea remarcă: „În totalitatea ei, Biserica spune: Iartă-ne nouă greșelile noastre!” Făcând „evaluarea” purtării lor, ar trebui să ne amintim că numai Dumnezeu cunoaște în întregime imprejurările și motivele pentru care au procedat astfel și numai Hristos, Domnul, poate sa-i judece cu dreptate. Nici măcar ei înșiși nu pot să o facă, pentru că, unele sunt criteriile din punct de vedere personal-psihologic și comunitar-sociologic, după care s-au condus atunci, și altele, criteriile riguros obiective, după care trebuie să-și evalueze comportarea, activitatea informativă și faptele „astăzi”, când nu mai există nicio presiune externă. Dumnezeu așteaptă de la fiecare dintre ei o asumare individuală a răspunderii pentru felul în care s-au comportat.

imagine_294Finalitatea ultimă a oricărui act posibil de „purificare a memoriei”, săvârșit de credincioși este preamărirea lui Dumnezeu, pentru că trăirea ascultării față de adevărul dumnezeiesc și față de exigențele sale conduce spre a mărturisi împreună cu greșelile noastre și milostivirea și dreptatea veșnică a Domnului. Mărturisirea păcatelor sprijinită și luminată de credința în adevărul care eliberează și mântuiește devine mărturisire a laudei adresată lui Dumnezeu, Unicul în fața căruia putem recunoaște greșelile din trecut, ca și pe cele ale prezentului, pentru a ne lăsa împăcați de Dumnezeu și cu Dumnezeu în Iisus Hristos, unicul Mântuitor al lumii, și să devenim capabili să oferim iertarea tuturor acelora care ne-au ofensat. Această dăruire de iertare apare ca fiind deosebit de semnificativă dacă ne gândim la multele persecuții suferite de creștini în decursul istoriei. „Fermitatea și demnitatea mărturisitorilor creștini care l-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos și în închisorile comuniste, prin împlinirea poruncii Sale de a-i ierta pe prigonitori”, sublinia Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, „ne îndeamnă să mărturisim și să apărăm credința noastră ortodoxă în orice timp și situație”.

Anul Comemorativ 2017 ne ajută în plan pastoral la mărturia pe care Biserica o dă în acest mod Dumnezeului iubirii și adevărului Său care eliberează și mântuiește, pornind de la experiența pe care ea a trăit-o și o trăiește privitor la El în istorie, și în slujirea pe care o desfășoară în felul acesta privitor la omenire prin contribuția la depășirea greutățile din prezent. În contextul contemporan, creștinii trebuie să se așeze cu smerenie în prezența Domnului ca să se întrebe asupra responsabilităților pe care le au și ei față de greutățile timpului nostru și pentru a contribui, în consecință, la depășirea lor în ascultarea față de strălucirea adevărului mântuitor.

(Citit de 22 ori)