Felicitare de Crăciun

By | 23/12/2017

teofan_mada_131Domnul Dumnezeu ne-a binecuvântat să parcurgem încă o dată drumul Postului Nașterii Domnului și am ajuns repede la ultimele zile care preced Crăciunul, zile încărcate de un climat spiritual unic, format din sentimente, din amintiri, din colinde, din rugăciuni, din participări liturgice… În timp ce inimile noastre sunt toate pătrunse de recunoștință față de Dumnezeu, care atât de mult ne-a iubit încât la dăruit pentru noi pe Fiul Cel Unul născut, este frumos să dăm spațiu recunoștinței între noi.

Și eu simt nevoia să spun un mare „mulțumesc” vouă, fie tuturor drept comunitate de a făptui împreună, fie fiecăruia personal. Vă mulțumesc tuturor celor apropiați, familii, preoți și credincioși pentru slujirea și implicarea voastră de fiecare zi: pentru grijă, râvnă, preocupare, creativitate, pentru angajarea, nu întotdeauna ușoară, de a face fapte bune, de a asculta pe ceilalți, de a vă confrunta cu încredere încercările, de a valoriza diferitele situații și respectul adus celorlalți. Persoane care lucrează cu competență, cu precizie, abnegație, ducând înainte cu grijă datoria lor zilnică. Profesionalitatea voastră înseamnă competență, studiu, actualizare… Aceasta este o condiție fundamentală pentru a lucra în ogorul misionar al Evangheliei. Desigur, profesionalitatea se formează și în parte se și dobândește, dar cred că, tocmai pentru ca să se formeze și pentru ca să fie bine însușită este nevoie ca să existe de la început un fundament bun. Când nu există profesionalitate, se alunecă lent spre zona mediocrității. Practicile devin raporturi de „cliché” și comunicări fără plămadă de viață, incapabile să genereze orizonturi de măreție.

teofan_mada_132La aceste două calități, profesionalitate și slujire, aș vrea să adaug o a treia, care este sfințenia vieții. Știm bine că aceasta este cea mai importantă în ierarhia valorilor. De fapt, este și la temeiul calității făptuirii, a slujirii. Sfințenie înseamnă viață cufundată în Duh, deschidere a inimii către Dumnezeu, rugăciune constantă, smerenie profundă, caritate fraternă în raporturile cu colegii. Înseamnă și apostolat, slujire pastorală discretă, fidelă, dusă înainte cu zel în contact direct cu poporul lui Dumnezeu. Acest lucru este indispensabil pentru un preot. Sfințenia în comunitățile noastre, preoți și credincioși, înseamnă și obiecție de conștiință. Da, obiecție de conștiință în fața bârfelor. Noi, pe bună dreptate, insistăm mult pe valoarea obiecției de conștiință, dar poate că trebuie s-o exercităm și pentru a ne apăra de o lege nescrisă din ambientele noastre care din păcate este aceea a bârfelor. Așadar, să facem cu toții obiecție de conștiință; și fiți atenți că nu vreau să fac numai un discurs moral!

imagine_21Pentru că bârfele dăunează calității persoanelor, dăunează calității activității și a ambientului social. Bârfa este o boală gravă care începe simplu, eventual numai pentru a discuta câteva vorbe și pune stăpânire pe persoană făcând-o să devină „semănătoare de neghină” (ca satana), și în atâtea cazuri „ucigașă cu sânge rece” a faimei sau a bunului nume ale propriilor colegi și confrați. Este boala persoanelor lașe care neavând curajul de a vorbi direct vorbesc pe la spate. Sfântul Apostol Pavel ne avertizează: „toate să le faceți fără de cârtire și fără îndoială, ca să fiți fără prihană și curați…” (Fil. 2,14-18). Fraților, să ne păzim de terorismul bârfelor! O altă boală prezentă în mijlocul nostru este aceea a cercurilor închise: unde apartenența la un grupuleț devine mai puternică decât apartenența la Trupul Bisericii și, în unele situații, la Hristos însuși. Și această boală începe mereu de la intenții bune, dar cu trecerea timpului îi face sclavi pe membrii devenind „un cancer” care amenință armonia Trupului și cauzează atâta rău – scandaluri – în special fraților noștri mai mici. „Focul prieten” al colegilor sforari este pericolul cel mai ascuns. Este răul care lovește dinăuntru și așa cum spune Hristos: „orice împărăție dezbinată în ea însăși se ruinează” (Luc. 11,17). În fine, o altă boală este aceea rivalității și a slavei deșarte, care  apare atunci când aparența, exteriorul, scenariile, culorile hainelor și însemnele de cinste devin obiectivul primar al vieții, uitând cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu faceți nimic din duh de ceartă, nici din slavă deșartă, ci, cu smerenie, unul pe altul socotească-l mai de cinste decât pe el îsuși” (Fil. 2, 3). Este boala care ne face să fim persoane false și să trăim un fals „misticism”, un fals „teologism” și un fals „cvietism”. Același Sfânt Apostol Pavel îi definește „dușmani ai crucii lui Hristos” pentru că „mărirea lor este întru rușinea lor, ca unii care au în gând decât cele pământești” (Fil. 3,18, 19).

imagine_301Iubiți frați, să ne simțim cu toții uniți în această ultimă bucată de drum spre Bethleem. Ne poate face bine să medităm asupra rolului dreptului Iosif, așa de tăcut și așa de necesar alături de Sfânta Fecioară Maria. Să ne gândim la el, la grija sa față de Născătoarea de Dumnezeu și față de Prunc. Acest lucru ne spune mult despre slujirea noastră adusă Bisericii! Așadar, să trăim acest Crăciun aproape în mod spiritual de familia sfântă din Bethleem. Ne va face bine tuturor acest lucru!

Vă mulțumesc mult pentru implicarea voastră și mai ales pentru rugăciunile voastre. Într-adevăr, mă simt „purtat” de rugăciuni și vă cer să continuați să mă susțineți așa. Și eu vă pomenesc Domnului și implor pe sfinții să vă binecuvânteze, dorindu-vă un Crăciun de lumină și de pace fiecăruia dintre voi și celor dragi ai voștri. Crăciun fericit!

(Citit de 47 ori)