Crăciunul, colinde ale frumuseții și daruri ale bucuriei

By | 28/12/2017

c_20171228În fiecare an liturgic, de sfintele sărbători ale Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și ale Anului Nou, Parohia Ortodoxă din Cintei, sub coordonarea Părintelui Paroh Nicu Breda, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, prin conlucrarea Primăriei și prin implicarea Școlii Gimnaziale locale, organizează o bogată activitate culturală și filantropică specifică ethosului românesc de sărbători.

Colindele, expresii ale frumuseții divine, și darurile de Crăciun reprezintă pentru comunitatea locală bucuria de a fi și de a merge împreună de sfintele sărbători. Serbarea și Concertul de colinde de la Școală și Concertul de Colinde din Biserica Parohială de Praznicul Nașterii Domnului au fost întregite de darui, de care s-au bucurat sute de copii, tineri și familii din localitate. Felicităm întrega comunitate din localitate pentru solidaritatea de a fi iarăși împreună, pentru ca Sărbătoarea bucuriei, luminii și a păcii să pătrundă în toate casele din Cintei.

(Citit de 30 ori)