Activități social-educative de prevenire destinate copiilor

By | 01/02/2018

c_20180201Activități social-educative de prevenire destinate copiilor s-au desfășurat la Școala Profesională ,,Astra” Arad (1 februarie 2018), la care au participat domnul Tocan Ciprian (Agent șef adjunct, din cadrul IPJ Arad) și specialiști din cadrul SPMSTMR – DGASPC ARAD. De asemenea, au fost prezenți și câțiva copii din cadrul  Centrului de Criza Arad.

Tematicile dezbătute au urmărit prevenirea consumului de alcool și droguri, prevenirea comportamentelor anti-sociale și a victimizării minorilor, precum și identificarea de modalități practice și utile de petrecere a timpului liber. Este un lucru încurajator când Instituțiile locale și județene își dau aportul prin proiecte sociale, educative și pastorale adecvate, focalizate asupra formării conștiinței civice și morale a tineretului, ajutându-l astfel să fie protagonist al vieții sociale. Și tinerilor le revine o misiune decisivă în înfruntarea provocărilor din acest timp al nostru, care sunt desigur provocări materiale, dar mai înainte se referă la viziunea despre om. De fapt, împreună cu problemele economice, cu dificultatea de a găsi loc de muncă și respectiva nesiguranță pentru viitor, se observă criza valorilor morale și pierderea sensului vieții. În fața acestei situații critice, vreunul ar putea să cedeze în fața ispitei fugii, a evadării, închizându-se într-o atitudine de izolare egoistă, refugiindu-se în alcool, în droguri, în ideologiile care mărturisesc ura și violența.

Pentru aceasta, în cadrul activităților educative, tinerii au fost încurajați să nu se lase dărâmați de dificultăți, ci să facă să se evidențieze fără frică tăria care vine din faptul de a fi persoane și creștini, din faptul de a fi semințe ale unei societăți mai drepte, fraterne, primitoare și pașnice. De fapt tinerii, împreună cu Hristos, sunt tăria Bisericii și a societății. Dacă tinerii se lasă plăsmuiți de El, dacă se deschid dialogului cu El în rugăciune, cu citirea și meditarea Evangheliei, vor deveni vestitori și martori ai speranței! La această misiune sunt chemați: să salveze speranța la care îi stimulează însăși realitatea lor de persoane deschise la viață, speranța pe care o au de a depăși situația actuală, de a pregăti pentru viitor un climat social și uman mai demn decât cel actual, speranța de a trăi într-o lume mai fraternă, mai dreaptă și pașnică, mai sinceră, mai după măsura omului.

În cadrul activităților educative cu tinerii, aceștia au fost îndemnați să conștientizeze tot mai mult că sunt fii ai acestei țări, care i-a dat naștere și care cere să fie iubită și ajutată să se edifice continuu, să crească spiritual și social, grație și contribuției indispensabile a ideilor tinerilor și a lucrării lor. Pentru a învinge orice urmă de pesimism este nevoie de curajul de a se oferi cu bucurie și dăruire în construirea unei societăți primitoare, care respectă toate diversitățile, orientată spre civilizația iubirii. 

(Citit de 26 ori)