Copii cu dizabilități au vizitat Mănăstirea Hodoș-Bodrog

By | 02/02/2018

c_20180202Praznicul Intâmpinării Domnului a reprezentat un binecuvântat prilej și pentru opt beneficiari ai Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii – Ghiocelul din Arad, mame si copii cu dizabilități, pentru a poposi la Mănăstirea Hodoș Bodrog. Toți au fost extrem de încântați de primirea oferită de comunitatea monahală, de participarea emotivă la Sfânta Liturghie, precum si de bucuria servirii mesei în trapeza mănăstirii arădene, alături de Preasfințitul Emilian Crișanul, de părinții călugări si de pelerini. Pentru mame și pentru copiii cu dizabilități, această zi-pelerinaj organizată de domnul Sorin Roșca a fost o zi minunată, în care au simțit atât caldura sufletească, cât și bucuria duhovnicească a binecuvântării Preasfințitului Părinte Emilian. Frumusețea și reușita activității a fost întregită și de mângâierea razelor soarelui care a permis ca pelerinajul la pas prin curtea așezământului monahal să fie un prilej de bucurie, de meditare și de încântare pentru acești copii, care au atâta nevoie de căldura fizică și de duioșia sufletească.

Lumea nu devine mai bună pentru că este compusă numai din persoane aparent „perfecte”, ci atunci când cresc solidaritatea între ființele umane, acceptarea reciprocă și respectul. Câte persoane cu handicap și suferinde se redeschid vieții imediat ce descoperă că sunt iubite! Și câtă iubire poate proveni dintr-o inimă chiar și numai datorită unui zâmbet! Terapia zâmbetului. Atunci fragilitatea însăși poate deveni întărire și sprijin pentru singurătatea noastră. Modul în care trăim boala și handicapul este indicator al iubirii pe care suntem dispuși s-o oferim. Modul în care înfruntăm suferința și limita este criteriu al libertății noastre de a da sens experiențelor vieții, și atunci când ne apar absurde și nemeritate.

Duioșia lui Iisus Hristos este semn al iubirii pe care El o rezervă pentru cei care suferă și sunt excluși. Nu există numai suferința fizică; astăzi, una dintre patologiile cele mai frecvente este și aceea care atinge spiritul. Este o suferință care implică sufletul și-l face trist pentru că e lipsit de iubire. Patologia tristeții. Când se trăiește experiența dezamăgirii sau a părăsirii în relațiile importante, atunci ne descoperim vulnerabili, slabi și fără apărare. Ispita închiderii în sine devine foarte puternică și se riscă să se piardă ocazia vieții: a iubi în pofida a toate. A iubi în pofida a toate! De altfel, fericirea pe care o dorește fiecare se poate exprima în atâtea moduri și poate fi obținută numai dacă suntem capabili să iubim. Acesta este drumul. Este întotdeauna o chestiune de iubire, nu există alt drum. Adevărata provocare este aceea a celui care iubește mai mult.

(Citit de 17 ori)