Cunoașterea istoriei și amintirea ei vie, dătătoare de speranță, pentru copiii de la CTF Sântana

By | 11/02/2018

c_20180211Mai mulți copii cu rezultate bune la învățătură din cadrul Centrului de tip Familial Sântana au beneficit de o excursie la Castelul Corvinilor sau al Huniazilor, precum și la Cetatea Devei, considerate unele dintre cele mai importante edificii medievale de la noi. Drumul pe care generația copiilor și tinerilor noștri îl parcurg astăzi se inserează într-o istorie care îi precede și, în același timp, este plin de așteptări pentru viitorul poporului român. De aceea, vizitarea acestor obiective istorice de către copiii Centrului de tip Familial din Sântana îi ajută să păstreze amintirea și să cultive speranța. Istoria Cetății Deva și a Cetății medievale a Hunedoarei, formată din atâția martori ai credinței de neam și din momente de încercare, din ierni grele și din primăveri înfloritoare, aparține tinerilor. Este bine s-o păstreze, nu pentru a rămâne ancorați în trecut, ci pentru a trăi evenimentele pe care fiecare epocă le prezintă cu sprijinul unei amintiri vii, care cuprinde o istorie mai mare decât noi și rămâne mereu deschisă la lucrarea lui Dumnezeu.

Cetatea Devei are un trecut istoric măreț, fiind martoră la evenimente foarte tumultoase ale istoriei noastre. De asemenea, Cetatea medievală a Hunedoarei este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, având un farmec aparte datorat stilurilor multiple de construcţie, a prezenţei unor inovaţii strategice şi civile, precum şi vieţii agitate de curte ce l-a animat vreme de veacuri. Castelul Corvinilor impresionează prin prezenţa sa, ce domină împrejurimele. Pentru cei atraşi de istorie, castelul reprezintă un monument românesc singular şi printre cele mai atractive în spaţiul european,  fiind situat într-un „top 10” ca și destinații minunate ale Europei.

E interesant de menționat faptul că „un tânăr”, care a crescut cu puțin timp în Centrul de Tineret Arad (și căruia i-a fost educator timp de 5 ani domnul Sorin Roșca, coordonatorul proiectului) și care acum lucrează în Anglia, s-a implicat financiar în organizarea excursiei la Deva și la Hunedoara, neuitând de foști săi colegi mai mici din România. Îl felcităm pe acest tânăr pentru exemplu său de solidaritate și de speranță. Este atâta nevoie de a alimenta speranța în Centrele sociale, acea speranță care dăruiește o privire nouă, capabilă să descopere și să vadă binele, chiar și atunci când este întunecată de rău: „Dacă speranța redă viață ochilor noștri, vom vedea ceea ce este ascuns”, a scris Efrem Sirul (Carmen Nisib., 70). Domnul Hârcăian Daniel, Șef Centru, a avut grijă ca tinerii vizitatori să fie răsfățați și cu o bogată masă, ca pentru călători, bucurându-se de activitățile distractive și inter active de la McDonalds Deva. Urăm copiilor și tinerilor de la CTF Sântana ca să fie în continuare casele lor spații al amintirii vii și al speranței, unde să se plăsmuiască ca și persoane ale speranței, precum tânărul ce lucrează în Anglia, purtători curajoși ai istoriei de neam și de credință, curajoși în creativitate și niciodată descurajați în fața problemelor și a lipsurilor zilnice. 

(Citit de 32 ori)