Copiii sunt minunea care schimbă o viață. Muzică, teatru, arte vizuale, concerte programe educative, activități sportive, materiale didactice și catehetice

By | 12/02/2018

În cadrul evenimentelor din perioada 2013-2017 am coordonat și participat la 42 de proiecte educative și catehetice adresate preșcolalilor și copiilor din școlile gimnaziale. Sinteza activităților mele în această perioadă se ridică la un număr de 410 manifestări-activități publice. La acestea se pot adăuga un număr de peste 120 articole publicate, în această perioadă, în mediul online, avânt teme diverse (festive, etice, educative, culturale, filozofice, spiritualitate, ethos biblic, viață socială, agenda națională și internațională). Bilanţul tuturor articolelor despre activități (și promovarea lor) publicate, reflectate în mediul online din 2013 până în prezent:

  • teofanmada.ro  – 575 articole activități, materiale de promovare, articole tematice
  • glsa.ro – 337 articole activități și articole tematice
  • basilica.ro – 198 articole activități
  • livearad.ro – 196 articole activități și articole tematice
  • newsar.ro – 157 articole activități
  • episcopiaaradului.ro – 103 articole activități
  • ziarullumina.ro – 87 articole activități
  • aradon.ro – 21 articole activități
  • vestic.ro – 19 articole activități
  1. Artă și Educație, un proiect dedicat tinerilor la Arad. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au avut loc primele manifestări cultural-artistice și social-educative ale proiectului Artă și Educație, închinate Anului omagial al educației tineretului ortodox, în perioada 27-28 ianuarie 2016. Invitatul special al acestor manifestări a fost artistul arădean Alin Pater. Proiectul Artă și Educație promovează valențele spiritual-educative ale artei creștine în viața tinerilor, prin evidențierea relației dintre cult și cultură, dintre artă și ethos, dintre istorie și spiritualitate, pentru a conjuga cateheza, arta și cultura în lucrarea credinței și cunoștința propriei noastre deveniri istorice, spirituale.
  2. Carte de colorat despre Săptămâna Patimilor, la Arad-  În sprijinul activității catehetice din grădinițele și școlile arădene s-a tipărit o nouă carte de colorat pentru copii, cu o tema foarte sugestivă: Săptămâna Patimilor. Imaginile originale au fost realizate de artista arădeană Angela Hanc, care vine în sprijinul activităților pastoral-misionare ale Bisericii cu o nouă creație profundă și duioasă. Cartea de colorat s-a tipărit într-un tiraj de 3000 de exmplare, de care vor beneficia cu titlu gratuit copii din grădinițele și școlile arădene, dar și copii defavorizați din centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.
  3. Sceneta religioasă „Hazail” la Grădinița P.P. „Furnicuţa” din Arad – În 05 aprilie 2016 a avut loc un program educativ religios la Grădinița P.P. „Furnicuţa” din Arad, care a avut în centrul lui sceneta „Hazail”. De asemenea, unității preșcolare i-au fost dăruite, ca material didactic- religios, 325 de exemplare din cartea „Săptămâna Patimilor, Carte de colorat” a artistei arădene Angela Hanc. Lucrarea a fost tipărită cu sprijinul Consiliului Județean Arad și a Centrului Cultural Județean Arad. Dramatizarea „Hazail” cuprinde trei acte, primul descriind atmosfera dintr-o familie de fariseu in preajma momentului Patimilor Domnului Iisus Hristos, al doilea act îi prezintă pe apostoli, ascunşi de frica iudeilor în locuri retrase, dar amintindu-şi de cuvintele pe care Iisus le-a semănat în sufletele lor. În  ultimul act este slăvită Invierea Domnului Iisus Hristos pe versurile Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ.
  4. Program artistic-religios la Grădinița P.P. „Palatul Fermecat” din Arad – Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc joi, 07 aprilie 2016, un program artistic-religios la Grădinița P.P. „Palatul Fermecat” din Arad. De asemenea, unității preșcolare i-au fost dăruite, ca material didactic religios, 430 de exemplare din cartea „Săptămâna Patimilor, Carte de colorat”. Lucrarea a fost tipărită cu sprijinul Consiliului Județean Arad și a Centrului Cultural Județean Arad. Cei mai mari preşcolari i-au încântat pe cei mai mici precum şi pe invitaţii lor, fraţi mai mici sau mai mari, cu un program artistic. Prezentarea scenetei „Îngerașii”, sub coordonarea doamnei Sida-Florica Maxa, a adus multă bucurie în sufletele copiilor, care au fost atenți la versurile „micilor interpreți”, în timp ce coregrafia și coloana sonoră au captat atenția tuturor celor prezenți. Iar Feedback-ul s-a văzut în dialogul ulterior cu cei mici despre semnificația și învățătura scenetei.
  5. Program educativ-religios desfășurat la Grădiniţa PP „Piticot” din Arad. – Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a avut loc în 11.04.2016 un program educativ-religios la Grădiniţa PP „Piticot” din Arad. Copiii grădiniței, îndrumați de doamnele educatoare, au prezentat un program religios care a cuprins cântece, rugăciuni și poezie creștină. Unității de învățământ preșcolar i-au fost dăruite ca material didactic 130 de exemplare din cartea „Săptămâna Patimilor, Carte de colorat”, lucrare publicată cu sprijinul Consiliului Județean Arad și Centrului Cultural Județean Arad.
  6. Programe educativ-religioase la Grădinițele din Grădiște-Arad- Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-au desfășurat marți, 12 aprilie 2016, programe educativ-religioase la trei unități de învățământ preșcolar, Grădinițele P.P. 11, PP.12 și PN.10 din municipiul Arad. Au fost prezentate copiilor cărțile de colorat despre Patimile Domnului Iisus Hristos, accentuându-se importanța sărbatorii Învierii Domnului. Prin programul prezentat, prin dialog, prin poezii și rugăciuni și cântece specifice acestei sărbători, copiii și-au exprimat bucuria și înțelegerea lor a sărbătorilor pascale ce se apropie.
  7. Eveniment educativ la Centrul de Primire Minori din Arad – Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, prin colaborarea doamnei Erika Stark (director general DGASPC – Arad) și prin implicarea doamnei Codreanu Mihaela (Șef serviciu) și a domnului Sorin Roșca (Inspector la DGASPC Arad), a avut loc miercuri, 13 aprilie 2016, un dialog duhovnicesc cu copiii rezidenți ai Centrului de Primire Minori. Întâlnirea a arătat faptul că educația nu este doar cuvânt sau sfat, ci exemplu, climat de afecțiune, precum și dezvoltarea raporturilor simple, imediate și iubitoare cu cei ce trăiesc chiar într-un spațiu rezidențial de tip familial. Centrului de Primire Minori i-au fost dăruite 30 de exemplare din Cartea de colorat „Săptămâna Patimilor”, pentru uzul copiilor rezidențiali.
  8. Daruri pentru elevii defavorizați de la Școala Gimnazială „Ilarion Felea” din Arad – Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, miercuri, 13 aprilie 2016, s-a desfăşurat o activitate cu caracter social-educativ, în care beneficiarii au fost copii defavorizați ai Școalii Gimnaziale „Ilarion Felea” din Arad. Copiii defavorizați, pe langa dulciuri și fructe, au primit în dar zeci de exemplare din cartea de colorat „Săptămâna Patimilor, lucrare care a văzut lumina tiparului prin contribuția Consiliului Județean Arad și a Centrului Cultural Județean Arad. Copiii au fost vădit bucuroși de darurile primite, atmosfera din timpul întâlnirii fiiind una călduroasă, toți beneficiarii arătându-se bucuroși, încercând, după puterile și capacitățile fiecăruia, să-și exprime mulțumirea.
  9. Program educativ-religios desfășurat la Grădinița „Prieteniei” din Arad – Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, s-a desfășurat joi, 14 aprilie 2016, un program educativ-religios la Grădiniţa „Prieteniei” din Arad. Copiii grădiniței, îndrumați de doamnele educatoare, au prezentat un program religios divers, care a cuprins cântece, rugăciuni și poezie creștină. Copiii au fost foarte încântați să participle la acest program de suflet, rostind rugăciuni, intonând cântece și poezii despre Sfinta sărbătoare a Paștelui. Unității  de învățământ preșcolar i-au fost dăruite ca material didactic 180 de exemplare din cartea „Săptămâna Patimilor, Carte de colorat”, lucrare publicată cu sprijinul Consiliului Județean Arad și Centrului Cultural Județean Arad. Grădinița Prieteniei organizează diverse manifestări culturale, artistice, educative și religioase, care oferă oportunitatea copiilor de a-și manifesta și cultiva talentele creative. Rezultatele acestor proiecte sunt expuse și pot fi admirate la panoul eco al unității preșcolare.
  10. Eveniment cultural-artistic la Compartimentul Case Tip Familial Sântana, județul Arad – La Sântana a avut loc luni, 18 aprilie 2016, o activitate cu caracter social-educativ și cultural-artistic destinată tuturor beneficiarilor din cadrul Compartimentul Case Tip Familial.Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, i-au fost dăruite Compartimentului 100 de exemplare din Cartea de colorat Săptămâna Patimilor, pentru uzul copiilor rezidențiali. Lucrarea a fost tipărită cu sprijinul Consiliului Județean Arad și al Centrului Cultural Județean Arad. Elevii claselor a IX-a A și a X-a A de la Liceul de arte „Sabin Drăgoi”din Arad, coordonați de profesorii Tecuca Călin și Teuca Corina, au prezentat în cadrul activităţilor din programul „Şcoala altfel” un moment cultural-artistic pentru copiii de la Compartimentul Sântana.
  11. 11. „Adevărata lumină” – eveniment caritabil unic la Arad – În Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Aradului a avut loc vineri, 22 aprilie 2016, un spectacol caritabil susținut de componenții trupelor de teatru „Har” și „Integra”, coordonate de actriţa Oltea Blaga. Într-o atmosferă frumoasă, destinsă şi caldă, elevii actori au prezentat în faţa distinsului public „Adevărata lumină” de R. Sitariu şi „În cerc”, un colaj din mai multe texte de Matei Vişniec. Spectatorii au aplaudat îndelung pe inimoşii actori, semn că a fost deschis canalul inimilor. Beneficiarii spectacolului caritabil au fost copiii cu dizabilităţi mentale de diferite vârste  de la Asociaţia Integra Arad
  12. Activități sociale la Compartimentul Case Tip Familial Sântana, județul Arad – La Sântana a avut loc vineri, 27 mai 2016, o activitate cu caracter social-educativ destinată celor 120 de beneficiarii din cadrul Compartimentul Case Tip Familial. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, i-au fost dăruite Compartimentului Carte de colorat cu imagini din județul Arad, pentru copiii care locuiesc în aceste case. Lucrarea a fost tipărită cu sprijinul Consiliului Județean Arad și al Centrului Cultural Județean Arad. De asemenea, fiecare copil a primit dulciuri din partea Arhiepiscopiei Aradului. Comportamentul promovarează drepturilor copiilor şi persoanelor adulte ocrotite, precum şi a serviciilor oferite acestora de către furnizorii de servicii sociale.
  13. Manifestări și creații cultural-artistice din domeniile muzicale, arte vizuale şi teatru, la Arad – Cei mai talentați copii și tineri își vor arăta talentele lor cultural-artistice în cadrul unor evenimente ce se vor desfășura începând de luni 06 iunie până vineri 10 iunie 2016. ,,Zilele Școlii Populare de Arte” 2016 vor cuprinde creație artistică din domeniile muzicale, arte vizuale şi teatru, la care vor participa și părinții, tinerii și copii din parohiile arădene. Manifestările se vor desfășura la Centrul Cultural
  14. Carte de colorat cu imagini din orașul și județul Arad – La Arad a ieșit de la tipar o nouă carte de colorat pentru copiii din municipiul și județul Arad. Acest nou proiect cultural-artistic și social-educativ a fost realizat prin sprijinul Centrului Cultural Județean Arad și a Consiliului Județean Arad. În sprijinul activității cultural-artistice din grădinițele și școlile și s-a tipărit o carte de colorat pentru copii, cu o tema foarte sugestivă: Carte de colorat cu imagini din orașul și județul Arad. Cartea de colorat promovează patrimoniul cultural-spiritual arădean, educând tânăra generație în vederea cunoașterii și prețuirii acestor valori inestimabile.
  15. Program educativ-religios la Grădinița „Palatul Fermecat” din Arad – La Grădinița P.P. „Palatul Fermecat” din Arad a avut loc marți, 21 iunie 2016, un program educativ-religios. Preşcolarii din cadrul instituţiei de învăţământ au prezentat, cu sprijinul personalului abilitat, un program educativ-religios. Cei mai mici și mai mari preşcolari i-au încântat pe cei prezenți, precum şi pe invitaţii lor, cu un program educativ-religios format din cântece, rugăciuni și poezie, sub coordonarea doamnei Sida-Florica Maxa. De asemenea, unității preșcolare i-au fost dăruite ca material didactic-religios și cultural-artistic, două cărți de colorat: Carte de colorat cu Biserici din Județul Arad și Carte de colorat cu imagini din orașul și județul Arad.
  16. Competiție sportivă pentru Centrele de plasament din zona de vest, la Sântana-Arad – La Sântana a avut loc vineri, 24 iunie 2016, o competiție sportivă inedită pentru Centre sociale de plasament din zona de vest, organizat de Direcția generală de asistență socială și protecția copilului Arad, Asociația educație prin mișcare, Asociația SOS copii Sântana, Asociația Aradul Prosperă și Arhiepiscopia Aradului. Premiul special al competiției a constat oferirea unei tabere social-educative tinerilor din centrele sociale arădene care au participat la competiția sportivă. Tabăra va fi organizată de Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad și Arhiepiscopia Aradului.
  17. ACTIVITĂȚI SOCIAL-FILANTROPICE LA CASA DE TIP FAMILIAL DIN BOCSIG – Arhiepiscopia Aradului a dăruit miercuri, 13 iulie 2016, articole noi vestimentare, încălțăminte și cărți religioase tuturor copiilor Compartimentului Casei de Tip Familial din Bocsig. Acţiunea social-filantropică a avut binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, şi a fost posibilă datorită colaborării cu Sorin Roșca (Inspector DGASPC – Arad) şi Igaş Rodica (Coordonator compartiment Bocsig). Copiii prezenți în incinta Compartimentului au fost vădit bucuroși de darurile primite cu această ocazie, articole noi vestimentare și încălțăminte. Atmosfera din timpul întâlnirii și a întregii activități a fost una călduroasă, toți beneficiarii și personalul Compartimentului arătându-se bucuroși, încercând, după puterile și capacitățile fiecăruia, să-și exprime mulțumirea pentru darurile primite.
  18. ,,Activități sportive și de voluntariat în Arhiepiscopia Aradului” – Arhiepiscopia Aradului și Asociaţia Clubul Sportiv Experienţa Multisport au organizat în perioada 5-8 august 2016 mai multe activități sportive sau de voluntariat de care au beneficiat tinerii şi copiii din diferite parohii sau din centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. În organizarea activităţilor sportive sau de voluntariat care au avut loc, beneficiarii au fost și copii din categoriile cele mai vulnerabile, dar nu exclusiv, participarea efectivă la acestea nefiind limitată din punct de vedere al vârstei, ci a fost deschisă tuturor celor interesaţi, indiferent de vârstă. Printre activități multiple și complexe s-a numărat și atelierul de lucru cu numele ,,Siguranța rutieră’’, care a fost creat de către o echipă de voluntari internaționali.
  19. „Sărbătorile Copilăriei”, o carte de colorat pentru copii – O nouă carte de colorat pentru copiii preșcolari și școlari a văzut lumina tiparului la Arad, miercuri, 06 septembrie 2016. Acest proiect cultural-artistic și biblic-educativ s-a realizat cu scopul desfășurării de activității pastoral-educative în învățământul preșcolar și școlar. În sprijinul lucrării catehetice din grădinițele și școlile arădene noua carte de colorat pentru copii are ca titlu Sărbătorile copilăriei, care face referire la ciclul marilor celebrări liturgice în care suntem chemaţi să contemplăm rolul Preasfintei Fecioare Maria în Istoria mântuirii.
  20. Câteva mii de cărți de colorat dăruite copiilor – În perioada 01 martie-24 iunie 2016 au fost dăruite câteva mii de cărți de colorat copiilor din grădinițele și școlile arădene. Unităților preșcolare arădene le-au fost dăruite mii de exemplare din lucrările Săptămâna Patimilor, Cartea de colorat cu Bisericii din județul Arad și Cartea de colorat cu imagini din orașul și județul Arad.
  21. Activitati cu copiii sub genericul ,,Copiii sunt un dar”- Copiii sunt bucuria Bisericii, a familiei și a societății. Copiii sunt un dar, sunt un dar ceresc: am înțeles? Copiii sunt un dar. Fiecare copil este unic și irepetabil, fiind tainic legat de rădăcinile sale. De fapt, a fi fiu sau fiică, conform proiectului lui Dumnezeu, înseamnă a purta în sine amintirea și nădejdea unei iubiri care s-a realizat pe sine însăși tocmai dând viață unei alte ființe umane, unice și noi. Și pentru părinți fiecare copil este el însuși diferit, divers și unic în felul său.
  22. Bucurie pentru copiii de la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” – Copiii claselor pregătitoare și primare ai Școli Gimnaziale „Aurel Vlaicu” din Arad au primit în dar, ca material didactic, cartea „Sărbătorile copilăriei”, care face referire la ciclul marilor celebrări liturgice în care suntem chemaţi să contemplăm imaginea copilăriei în Biblie. Imaginile originale au fost realizate de artista arădeană Angela Hanc.
  23. Daruri pentru copiii de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” – Copiii claselor pregătitoare ale Școli Gimnaziale „Avram Iancu” din Arad au primit în dar joi, 22 septembrie 2016, din partea Arhiepiscopiei Aradului, ca material didactic, cartea de colorat „Sărbătorile copilăriei”, care face referire la ciclul marilor sărbători în care suntem chemaţi să contemplăm copilăria ca dar divin.
  24. Daruri și pentru copiii de la Școala Gimnazială nr. 6 Arad – Copiii claselor pregătitoare ale Școli Gimnaziale nr. 6 din Arad au primit cu bucurie cartea de colorat „Sărbătorile copilăriei”(vineri, 23 septembrie 2016), care face referire la ciclul marilor sărbători în care suntem chemaţi să contemplăm copilăria ca dar divin.
  25. Bucurie pentru copiii de la Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” – Copiii claselor pregătitoare ai Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” au primit în dar, ca material didactic, cartea „Sărbătorile copilăriei”, care face referire la tema copilăriei în Biblie. Imaginile din cartea de colorat arată cât de important este copilul în ochii lui Iisus Hristos!
  26. Daruri cu ocazia programului „Şcoala altfel” – În cadrul manifestării Şcoala altfel aproape 1500 de copii au primit în dar câte un exemplar din cartea de colorat „Săptămâna Patimilor”, a artistei plastice Angela Hanc. În total de 4000 de copii sunt beneficiarii acestei cărți cu valențe pedagogic-cathetice dedicate Patimilor Domnului. În număr de 200 de copii rezidenți ai centrelor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad (Centrul de Primire Minori Arad, Centrul de Plasament Oituz-Arad și Fundația MMC Frumușeni), care au participat la concerte pascale organizate de Arhiepiscopia Aradului, bucurându-se de frumusețea muzicii bisericești specifice perioadei prepascale.
  27. Activitati cu copiii sub genericul ,,Copilul, minunea care schimbă o viață” – Fiecare dintre copiii noștri este o făptură unică ce nu se va mai repeta niciodată în istoria umanității. Atunci când se înțelege faptul că fiecare a fost voit de Dumnezeu, rămânem uimiți de ce mare minune este un copil! Un copil schimbă viața! Noi toți am văzut că atunci când vine un copil viața se schimbă. Un copil este o minune care schimbă o viață. Fiecare copil este un rod unic al iubirii, venit din iubire și crescut în iubire. Copii sunteți unici, dar nu singuri! Și faptul de a avea frați și surori vă face bine: fiii și fiicele unei familii sunt mai capabili de comuniune fraternă încă de la prima copilărie!
  28. Eveniment educativ la Centrul de Primire Minori – Întâlnirea a arătat faptul că educația nu este doar cuvânt sau sfat, ci exemplu, climat de afecțiune, precum și dezvoltarea raporturilor simple, imediate și iubitoare cu cei ce trăiesc chiar într-un spațiu rezidențial de tip familial. Centrului de Primire Minori Arad i-au fost dăruite zeci de exemplare din Cartea de colorat „Săptămâna Patimilor”, pentru uzul copiilor rezidențiali.
  29. Bucurie pentru copiii de la Centrul de terapie și recuperare „Ghiocelul” din Arad – La Centrul de terapie și recuperare „Ghiocelul” s-a desfășurat miercuri, 14 decembrie 2016, un program tradițional-religios, care a adus bucurie nespusă în rândul cei prezenți. Elevi și eleve de la Liceul de artă „Sabin Drăgoi” au prezentat un program artistic de colinde și de muzică sacră. Arhiepiscopia Aradului a dăruit copiilor, ca material didactic, cartea de colorat „Sărbătorile copilăriei”, ce prezintă iconografic și artistic tema copilăriei în Biblie, cu trimitere la Nașterea Pruncului Iisus. Reușita acțiunii s-a datorat, în special, implicării directe a doamnei Nicoleta Barbu, Șef centru, a Părintelui Călin Teuca, Profesor de religie la Liceul de artă „Sabin Drăgoi”, precum și a domnului Sorin Roșca, Inspector DGASPC Arad, coordonatorul acțiunii.
  30. Bucuria Crăciunului pentru copiii din Parohia Șega I – La Parohia Șega I din Arad s-a desfășurat joi, 15 decembrie, 2016, un atelier de creație artistică din dorința de a duce mai departe tradiția și obiceiurile străvechi legate de timpul Crăciunului. Copiii prezenți au petrecut momente de „poveste”: au colindat, au desenat, s-au bucurat. A fost o seară de autentică comuniune, plină de bucuria colindei Nașterii Pruncului Iisus. O educație fară o educație estetică este incompletă, astfel încât pentru copii este important să-și cultive din primii ani de școală sentimentul pozitiv și de deschidere față de artele plastice, muzică. Copiii au primit din partea Arhiepiscopiei Aradului materiale didactie, artistice dedicate Crăciunului.
  31. Activitate informativ-preventivă la Centrul Cultural din Curtici – La Centrul Cultural din Curtici s-a desfasurat o activitate informativ-preventivă, la care au participat copiii (clasele V-VIII) Liceului Teoretic „Ion Creangă” din localitate. Manifestarea organizată pe parcursul mai multor etape tematice a avut drept scop prevenirea faptelor anti-sociale și promovarea mijloacelor sănătoase de petrecere a timpului liber. Evenimentul s-a bucurat de implicarea Poliției Orașului Curtici. Biserica, Școala și Instituțiile publice ale Statului sunt preocupate de formarea tinerei generații.
  32. Activitate educativ-recreativă organizată de Școala Profesională „Astra” Arad – Şcoala Profesională,, ASTRA” Arad a organizat marți, 21 martie 2017, o activitate cu caracter educativ și recreativ, la care au fost invitați să participe copiii Centrului de criză Arad (coordonatori: inspector Sorin Roșca și Șef serviciu Macavei Sorin). Cei 25 de elevi ai claselor a IX-a și a X-a ai Școlii Profesionale au primit cu căldură pe cei 15 beneficiari, mai mici și mai mari, ai Centrului de Criză, pentru cunoaștere, socializare și pentru un campionat de tenis de masă. Programul a fost întregit prin vizitarea Societăţii „ASTRA” Vagoane Călători Arad. Vizitarea Societății „Astra” Vagoane a avut menirea de a sublinia că munca este un element fundamental pentru demnitatea unei persoane.
  33. Sceneta „Împreună cu Hristos” – Copii de la Grădinița Furnicuța au prezentat sceneta „Împreună cu Hristos ” de Petre Dulfu, regizată de educatoarea Roja Florica. Sărbătorile pascale sunt și sărbătorile copiilor, pe care le așteaptă cu nerăbdare, pregătindu-se pentru ele cu bucurie, numărând zilele și chiar orele care-i despart de sfânta Noapte a Învierii. Copiii au primit înainte de scenetă și Sfânta Împărtășanie în Parohia Șega I
  34. Frumusețea de a dărui copiilor din centrele sociale –  Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul a reprezentat și un binecuvântat prilej pentru Arhiepiscopia Aradului de a fi aproape cu inima de copii de la Centrul de criză Arad și Comportamentul case de tip familial Lipova. Cu prilejul sărbătorii Sfântului Ilie copiii centrelor de mai sus, însoțiți de inspectorul Sorin Roșca, asistentul social Crișan Rosvita, psihologul Alexandra Morar, asistent social Danca Manuel și psiho-pedagogul Șimonca Luminița, au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobori de preoți la Catedrala veche din Arad. După Sfânta Liturghie copiii au primit în dar materiale didactic-catehetice cu teme biblice, având în centrul atenției personalitatea mângâietoare a Maicii Domnului, al cărei sfânt post se apropie. De asemenea, fiecare copil prezent a primit un pachet cu hrană, de consum imdeiat, precum și dulciuri.
  35. Tabără pentru copiii de la Centrul de criză – Mai mulți copii de la Centrul de criză din Arad se bucură în aceste zile de activitățile social-educative și sportiv-recreative din Tabăra ortodoxă din Covăsânț, eveniment organizat de Primăria Covăsânț și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad. Copiii s-au bucurat nespus de întâlnirea și dialogul de suflet cu reprezentanții Arhiepiscopiei Aradului, care au poposit aici cu cuvânt mângâietor, dar și cu daruri nenumărate. Cei mici, dar și cei mai mari, au primit cărți de colorat, material didactic-educativ pentru diverse activități, și pachete cu dulciuri și răcoritoare
  36. Daruri pentru cei mici și mai mari de la Centrul de Criză – Centrul de criză din Arad s-a bucurat de vizita Părintelui Teofan Mada, care, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, a poposit cu cuvânt încurajator și mângâietor, dar și cu daruri în mijlocul unității județene de tip rezidenţial, cu atribuţii social – stradale şi intervenţii în regim de urgenţă. Copiii s-au bucurat nespus de cărțile de colorat primate în dar, material didactic-catehetic biblic pentru a cunoaște sărbătorile sfinte din anul bisericesc. Lor s-au adăugat și o mulțime de articole de îmbrăcăminte de sezon, care la rândul lor au adus bucurie în inimile celor mici și mai mari.
  37. Daruri de la românii din Viena pentru copiii arădeni. – Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, copiii clasei a IV-a ai doamnei învățătoare Foltean Ana Mariana au primit în dar vineri, 15 septembrie 2017, rechizite școlare la început de an școlar. Aceste rechizite au fost dăruite de credincioșii români ai Parohiei ortodoxe Sf. Antonie cel Mare din Viena. Proiectul sufletesc de oferire de rechizite școlare copiilor din Arad a fost coordonat de Părintele paroh Ioan Moga, profesor titular la Universitatea din Viena.
  38. Daruri pentru copiii de la Școala Sfântul Ierarh Nicolae. Şcoala Sfântul Ierarh Nicolae din Arad, „o şcoală pentru sufletul copilului tău” a primit marți, 19 septembrie 2017, rechizite școlare trimise de comunitatea ortodoxă Sf. Antonie cel Mare din Viena.
  39. 39. Copiii de la Școala „Sfântul Nicolae” au prezentat un moment artistic. Copiii de la Şcoala primară „Sfântul Ierarh Nicolae” au prezentat un moment artistic, creștin, sub coordonarea doamnei Giorgiana Popan, în deschiderea manifestării spirituale „Părinți și copii, în Hristos și în Biserică”, organizată de Arhiepiscopia Aradului la Teatrul clasic „Ioan Slavici”.
  40. Dialog de suflet, la Școala „Sfântul Ierarh Nicolae”. Copiii Școlii primare „Sfântul Ierarh Nicolae” au fost vizitați miercuri, 04 octombrie 2017, de Părintele Profesor Vasile Mihoc din Sibiu, aflat în Arad pentru o conferință publică despre educația creștină și familie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Părintele Vasile Mihoc le-a prezentat celor mici perspectiva timpului copilăriei, răspunzând întrebărilor adresate de copii. Părintele Vasile a subliniat în continuare faptul că lucrarea credinței Bisericii vine din iubirea lui Dumnezeu, prin intermediul familiilor lor. A trăi deplinătatea acestei credințe, în noutatea ei minunată, este un mare dar.
  41. Bucuria de a dărui copiilor. Copiii Școlii primare „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad au primit în dar din partea Arhiepiscopiei Aradului materiale didactice cu tema „Sărbătorile copilăriei”, care au în centrul atenției personalitatea mângâietoare a Domnului Iisus Hristos și a Maicii Sale.
  42. Activități spiritual-educative. Şcoala Profesională,, ASTRA” Arad a organizat joi, 12 octombrie 2017, activități spiritual-educative, la care au fost invitați să participe copiii Compartimentului case de tip familial Sântana (coordonatori: inspector Sorin Roșca și Șef serviciu Hârcăian Daniel). Cei 25 de elevi ai claselor a IX-a și a X-a ai Școlii Profesionale au primit cu căldură pe beneficiarii, mai mici și mai mari, ai Centrului de tip familial, pentru dialog spiritual, cunoaștere și socializare. Programul spiritual-educativ și informativ-preventiv a fost pentru toți un îndemn la studiu, spre implicare și muncă, la raporturile de prietenie, spre ajutorul celorlalți.

 În total, au fost 42 de activităţi educativ catehetice.

(Citit de 33 ori)