Ipocriții nu știu să se pocăiască, fiindcă au uitat cum se plânge

By | 17/02/2018

imagine_323Ca popor credincios al lui Dumnezeu începem drumul Postului Mare, timp spiritual și liturgic în care încercăm să ne apropiem și să ne unim profund cu Domnul Iisus Hristos, pentru a împărtăși Taina pătimirii Sale și a învierii Sale. Profetul Ioil a scris file de înnoire și spiritualitate minunate, atunci când insistă asupra pocăinței și convertirii interioare: „Întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră” (2, 12).

A ne întoarce la Domnul „din toată inima” înseamnă a întreprinde drumul unei convertiri nu superficiale și tranzitorii, ci un itinerar spiritual care se referă la locul cel mai intim al persoanei noastre. De fapt, inima este sălașul sentimentelor noastre, centrul existențial în care se formează alegerile noastre, atitudinile noastre faptice. Acel „întoarceți-vă la Mine din toată inima” al Profetului Ioil, nu implică numai pe fiecare individ în parte, ci se extinde la întreaga comunitate socială, fiind o convocare adresată tuturor: „Adunați poporul, vestiți o adunare sfântă, strângeți laolaltă pe bătrâni, aduceți copii și prunci care sug la sân ; Să iasă mirele din camera lui și mireasa din iatacul ei!” (v. 16).

Profetul Ioil, dascălul pocăinței comunității în întregul ei, se oprește îndeosebi asupra rugăciunii preoților, afirmând că trebuie însoțită de lacrimi. Ne va face bine, tuturor, dar în special nouă preoților, la începutul acestui Post Mare, să cerem darul lacrimilor, așa încât ele să facă rugăciunea și parcursul nostru spiritual de schimbare a inimii tot mai autentice și fără ipocrizie. Ne va face bine să ne punem întrebarea: „Eu plâng? Cei mari, din fruntea poporului, plâng? Cei care spun despre ei că sunt consacrați celor sfinte plâng? Preoții plâng? Plânsul este prezent în rugăciunile noastre?”. Și tocmai acesta este mesajul Evangheliei din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. În textul din Matei (6, 14-21), Domnul Iisus ne amintește cele trei fapte ale evlaviei evanghelice: iertarea, smerenia și milostenia. Și distinge faptul extern de faptul intern, de acea iertare, smerenie, pocăință și plângere a inimii. În decursul timpului, aceste prescrieri au fost atinse de rugina formalismului exterior, sau chiar s-au transformat într-un semn de „superioritate” comunitară. Domnul Iisus scoate în evidență o tentație comună în aceste fapte, care se poate rezuma chiar în ipocrizie: „Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii, căci ei îşi întunecă feţele lor, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun vouă că îşi iau răsplata lor. Iat tu, când posteşti, unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede cele ascunse îţi va răsplăti ţie (Mat. 6, 16-18). Știți, fraților, că ipocriții nu știu să se pocăiască, să plângă, fiindcă au uitat cum se plânge, nu cer darul lacrimilor.

Când se face ceva bun, aproape instinctiv se naște în noi dorința de a fi stimați și admirați pentru această faptă bună, pentru a scoate din ea o satisfacție egocentrică. Domnul Iisus ne invită să facem aceste fapte fără nicio ostentație și să ne încredem numai în răsplata Tatălui „care vede în ascuns” (Mat. 6,4.6.18).

teofan_mada_140Iubiți credincioși și credincioase, Domnul Iisus Hristos nu încetează niciodată să aibă milostivire față de noi și vrea să ne ofere încă o dată iertarea Sa – toți avem nevoie de ea – invitându-ne să ne întoarcem la El cu o inimă nouă, purificată de rău, înnoită de pocăință cu lacrimi, pentru a lua parte la bucuria Sa pascală. Cum să primim această invitație? Întâi, Evanghelistul Matei ne îndeamnă : „că de veți ierta oamenilor greșalele lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc” (Mat.6, 14). Apoi, Sfântul Apostol Pavel ne sugerează: „Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu!”(2Cor.5, 20). Acest efort de pocăință transfiguratoare nu este numai o lucrare umană, ci și o lucrare triadocentrică, înseamnă a ne lăsa împăcați și reconciliați. Iertarea, împăcarea și reconcilierea dintre noi și Dumnezeu este posibilă grație milostivirii Tatălui care, din iubire față de noi, n-a ezitat să-L jertfească pe Fiul Său Unul Născut. De fapt, Hristos, care era drept și fără păcat, pentru noi a fost făcut păcat (v. 21) când pe Cruce a luat asupra Sa păcatele noastre și astfel ne-a salvat și ne-a mântuit în fața lui Dumnezeu. „În Hristos” noi putem deveni drepți, „în Hristos” ne putem schimba, dacă primim harul lui Dumnezeu și nu lăsăm să treacă în zadar această „vreme potrivită” (6, 2). Vă rog, să ne oprim, să ne oprim un pic și să ne lăsăm împăcați cu Dumnezeu.

Cu această conștiință, începem încrezători și bucuroși itinerarul Postului Mare. Maica Domnului să susțină nevoința noastră spirituală împotriva păcatului, să ne însoțească în această „vreme potrivită”, pentru ca să putem ajunge să cântăm împreună bucuria biruinței lui Hristos asupra păcatului, morții și diavolului în ziua de Paști. Și ca semn al voinței de a ne lăsa împăcați cu Dumnezeu, în afară de lacrimile ce vor fi „în ascuns”, în viața zilnică vom îndeplini rânduială postului nostru tradițional. Ambele, asceza unui post duhovnicesc și lacrimiile pocăinței noastre constituiesc o referință la adevărul existenței umane: suntem creaturi limitate, păcătoși care au mereu nevoie de pocăință și de întoarcere la Dumnezeu. Cât de important este să ascultăm și să primim această chemare în timpul nostru! Invitația la convertire continuă este, așadar, un stimulent de a ne întoarce, așa cum a făcut fiul din parabolă, în brațele lui Dumnezeu, Tată duios și milostiv, să plângem întru acea îmbrățișare, să ne încredem în El și să ne încredințăm Lui.

(Citit de 27 ori)