Procesiune cu icoane în Duminica Ortodoxiei

By | 01/03/2018

După slujba Sfintei Liturghii oficiată în biserica Facultății de Teologie din Arad, în timpul căreia s-a dat citire Pastorala Sfântului Sinod din Duminica Ortodoxiei, începând cu ora 11:30, preoții și credincioșii au pornit în procesiune, la care au participat creștini de toate vârstele, copii, tineri, adulți și vârstnici, care au purtat în mâini icoane mai vechi și mai noi, intonând cântări specifice Postului Mare. Procesiunea este înainte de toate o mărturie plină de bucurie pe care o dăm Domnului Iisus Hristos, în care a devenit vizibil pentru noi Chipul sau Icoana lui Dumnezeu și datorită căruia inima lui Dumnezeu este deschisă pentru noi toți. În timpul procesiunii s-au cântat și troparele sfinților reprezentați în icoanele purtate, precum și imnul „Cu noi este Dumnezeu”, ca apoi, în semn de biruinţă a Ortodoxiei împotriva ereziilor mai vechi sau mai noi, credincioşii împreună cu preoţii au înălţat sfintele icoane, mărturisind astfel credinţa în cinstirea Sfintelor Icoane, lăudând pe Domnul Dumnezeu cu glas tare pentru toate faptele prodigioase pe care le-a făcut prin cei iubiți ai Săi.

Astfel procesiunea din Duminica Ortodoxiei este și o procesiune a lui Hristos, Dumnezeul-Om prin care noi mărturisim dumnezeirea și umanitatea lui Iisus Hristos, îl recunoaștem pe Iisus ca pe Acela care ne arată calea, în care ne încredem și pe care Îl urmăm. Înseamnă a accepta zi de zi cuvântul Său ca criteriu valid pentru viața noastră. Înseamnă a vedea în El autoritatea adevărului. Procesiunea din Duminica Ortodoxiei este, înainte de toate, expresia bucuriei, pentru că îl putem cunoaște pe Domnul Iisus, pentru că El ne face să fim prietenii Săi și pentru că ne-a dat cheia vieții. Această bucurie, care stă la începutul de a fi creștin, este însă și expresie a „da”-ului nostru în favoarea lui Iisus Hristos și a disponibilității noastre de a merge cu El oriunde ne duce. De aceea, procesiunea este ca reprezentare simbolică și un demers existențial de a fi cu Hristos. Să-i cerem harul de a fi cu El și de a-L urma.

(Citit de 38 ori)