Duminica a III-a din Postul Mare la Mănăstirea Hodoș Bodrog

By | 11/03/2018

În Sfânta Liturghie din Duminica a III-a din Postul Mare la Mănăstirea Hodoș Bodrog, precum și la fiecare catedrală și biserică ortodoxă, L-am adorat și lăudat pe Domnul Iisus Hristos, deoarece cu Sfânta Sa Cruce a mântuit lumea. Cu moartea și învierea Sa a deschis larg porțile Cerului și ne-a pregătit un loc, pentru ca nouă, cei care Îl urmăm, asumându-ne Crucea Sa, să ne fie dăruit să participăm la Slava luminii Sale necreate. Centrul celebrării liturgice din Duminica III Postului Mare este Crucea lui Hristos. Sfânta Mănăstire Bodrog a primit nenumărați pelerini la Sfânta Liturghie, celebrată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Părinte Grigorie Timiș, starețul acestui sfânt locaș istoric, martor milenar la atâtea pagini de ctitorie spirituală și românească. Între preoții slujitori s-au numărat Părintele Arhimandrit Nestor Iovan, ctitorul contemporan al acestei lavre monahale și Părintele Protosinghel Nicolae Tang, lector universitar la Facultatea de Teologie din Arad.

Textele imografic-liturgice din această zi ne arată că tocmai din cauza Celui care a fost înălțat pe Cruce pentru mântuirea noastră, Crucea reprezintă triumful definitiv al iubirii lui Dumnezeu asupra tuturor relelor lumii. Lemnul Crucii a devenit instrumentul mântuirii noastre, întocmai cum pomul din care a fost luat a dat origine căderii strămoșilor noștri. Suferința și moartea, care erau consecințe ale păcatului, au devenit mijlocul însuși prin care păcatul a fost învins. Mielul inocent a fost jertfit pe altarul Crucii, și totuși din jertfirea jerfei a izvorât o viață nouă: puterea celui rău a fost distrusă de către puterea iubirii care se sacrifică pe Sine. De aceea, Crucea este cel mai mare și mai misterios lucru din ceea poate apărea la prima vedere. Fără îndoială crucea în antichitatea romană era un instrument de tortură, de suferință și de înfrângere, dar, în același timp, Crucea lui Hristos exprimă completa transformare, biruința definitivă asupra acestor rele, și aceasta îl face simbolul cel mai elocvent al speranței pe care lumea l-a văzut vreodată. Vorbește tuturor celor care suferă – cei asupriți, bolnavi, săraci, marginalizați, prigoniți, victime ale violenței – și le oferă lor nădejdea evanghelică că Dumnezeu poate să transforme suferința lor în bucurie, izolarea lor în comuniune, moartea lor în viață. Oferă nădejdea evanghelică fără limite lumii noastre decăzute.

(Citit de 35 ori)