Pogorârea Sfântului Duh. Darul Cincizecimii sau Rusaliilor

By | 26/05/2018

Relatarea evenimentului Pogorârii Sfântului Duh în cartea Faptelor Apostolilor (cf. Fap. 2,1-11) prezintă o nouă etapă a lucrării iconomiei Preasfintei Treimi începute cu Învierea lui Hristos, lucrare care implică omul, societatea, istoria și cosmosul. Prin Fiul lui Dumnezeu mort, înviat și înălțat, de la Dumnezeu Tatăl se suflă asupra omenirii, cu o energie inedită, suflul dumnezeiesc, Duhul Sfânt. Și ce anume produce această nouă și puternică comunicare și împărtășire a Preasfintei Treimi? Acolo unde sunt sfâșieri, dezbinări și înstrăinări existențiale, Preasfânta Treime creează unitate, armonie și înțelegere. Se activează un proces duhovnicesc de reunificare între părțile familiei umane, divizate și dispersate în lume. Persoanele, deseori reduse la indivizi în competiție sau în conflict între ei, odată atinse de Duhul Sfânt se deschid spre experiența comuniunii și harului dumnezeiesc necreat, care poate să le implice până într-acolo încât să facă din ele un nou organism, un nou subiect: Biserica. Acesta este efectul lucrării Preasfintei Treimi: comuniunea, unitatea, armonia; de aceea unitatea este semnul recunoașterii, semnul de a fi al Bisericii de-a lungul istoriei sale universale. Același Sfânt Duh realizează unitatea, adună împreună, recompune armonia: „Cu prezența Sa și lucrarea Sa reunește în comuniune suflete care între ele sunt distincte și separate” (Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia lui Ioan, XI, 11). Așa încât să existe comuniunea adevărată, cea conformă Preasfintei Treimi, care nu este însă uniformitate, ci unitate în distincție. Încă de la început, din ziua Rusaliilor, Biserica „vorbește” toate limbile. Biserica universală (tis ikoumeni) precede Bisericile naționale, și acestea trebuie întotdeauna să se conformeze acesteia, după un criteriu de unitate, comuniune și universalitate. Biserica nu rămâne niciodată limitată în granițele politice, lingvistice, istorice și culturale, nu se poate confunda cu statele și nici cu federațiile sau grupările de state, pentru că unitatea sa eclezială este de un gen diferit și aspiră să depășească toate frontierele și concepțiile omenești.

Din acest adevăr derivă acel profund criteriu practic de discernământ pentru viața creștină: când o persoană, o comunitate, se închide în propriul fel de gândire și de acțiune, este un semn că s-a îndepărtat de Duhul Sfânt. Calea creștinilor și a Bisericilor naționale trebuie întotdeauna să se asemene cu aceea a Bisericii Una și Ortodoxă, și să se armonizeze cu ea. Aceasta nu înseamnă că unitatea creată de Duhul Sfânt este o specie de egalitarism sau uniformism. La Rusalii, Apostolii vorbesc limbi diferite astfel că fiecare înțelege mesajul revelat în propriul idiom. Unitatea Duhului se manifestă în pluralitatea înțelegerii. Biserica este prin natura sa una și multiplă, destinată să trăiască în toate națiunile, toate popoarele, și în cele mai diferite contexte cultural-sociale. Ea răspunde vocației sale, de a fi semn, prezență și instrument al unității întregului neam omenesc, numai dacă rămâne autonomă față de orice Stat și de orice cultură și ideologie particulară. Întotdeauna și în orice loc Biserica trebuie să fie cu adevărat, Ortodoxă și sobornicească, casa celestă a tuturor în care fiecare poate să se regăsească.

Relatarea Rusaliilor în Faptelor Apostolilor ne oferă și un alt punct de reflecție foarte concret. Sobornosul Bisericii este exprimat și de lista popoarelor, după antica tradiție: „Suntem parți, mezi, elamiți…” etc. Se poate observa aici că Sfântul Apostol și Evanghelist Luca merge dincolo de numărul 12, care deja exprimă întotdeauna o universalitate. El privește dincolo de orizonturile geo-istorice ale Asiei și ale Africii nord-apusene, și adaugă alte trei elemente geo-lingvistice și geo-culturale: „romanii”, adică lumea apuseană; „iudeii și prozeliții”, înțelegând într-un fel nou unitatea dintre Israel și (diasporă) lume; și în sfârșit „cretani și arabi”, care reprezintă Apusul și Răsăritul, insule și continent. Această deschidere de perspective lingvistice și orizonturi cultural-religioase confirmă mai departe noutatea lui Hristos în dimensiunea spațiului omenesc, a istoriei popoarelor: Duhul Sfânt implică oameni și popoare și, prin intermediul lor, depășește ziduri, prejudecăți și bariere.

(Citit de 36 ori)