Dar minunat

By | 25/06/2018

Hirotonia Arhiereului vicar al Episcopiei Maramușelui și Sătmarului, Preasfințitul Timotei, de hramul minunatei Mănăstiri Scărișoara Nouă, a constituit o  sărbătoare-pelerinaj pentru credincioșii Eparhiei (și nu numai), dar minunat în Anul Centenar (așa cum Preasfințitul Iustin a subliniat în luările sale de cuvânt), bucurie și mulțumire lui Dumnezeu pentru acest fapt central al vieții ecleziale locale,  înălțând  privirea fiilor Eparhiei pentru a îmbrățișa cu recunoștință nu doar lucrările  minunate ale lui Dumnezeu din prezent, ci și a privi cu credință și nădejde la viitorul pe care El îl are pentru noi și pentru lumea noastră. Curtea catedralei impunătoare a primit numeroși, distinși și iubiți ierarhi la Sfânta Liturghie, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, printre ei aflându-se și Preasfințitul Emilian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Sfânta Liturghie a îmbrățișat pe cei prezenți, peste 10000 de suflete, și noi toți am simțit că suntem un singur popor, cu un singur suflet, adunați de Hristos Domnul care ne iubește și ne susține, astfel încât spațiul liturgic al iubirii jertfitoare s-a lărgit fără granițe!

(Citit de 22 ori)