Duminica a șasea după Rusalii, la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

By | 08/07/2018

Comunitatea Mănăstirii Hodoș-Bodrog s-a bucurat de prezența liturgică și duhovnicească a unor Consilieri Patriarhali de la Patriarhia Română, Părintele Dr. Constantin Năclad și Părintele Dr. Florin Marica. Din sobor au făcut parte și Părintele Atanasie de la Mănăstirea Nicula, Părintele Iustin Popovici și Părintele Grigorie Timiș din obște mănăstirii arădene.

Părintele Constantin Năclad a prezentat o omilie profundă, psiho-filocalică și elaborată. Părintele Constantin a vorbit în mod clar și direct, a vorbit inimilor, a vorbit credincoșilor, monahilor și preoților de față. Și această predică va fi adevărată hrană pentru credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie. Și să fie bucurie și sprijin pentru credincioși și parfumul vieții lor, deoarece cuvântul fără exemplul vieții nu folosește. Viața dublă (chiar cu multe măști) este o boală urâtă, în Biserică. O predică care așteaptă feedback, mai ales că noi vorbim de fariseism prin mănăstiri și biserici parohiale, dar fariseii fariseilor sunt printre noi înșine. Așadar, să recunoaștem ceea ce facem, imitând ceea ce celebrăm, pentru ca participând la misterul morții și Învierii Domnului, să purtăm Crucea și moartea lui Hristos în mădularele noastre și să umblăm cu El în noutatea morală și duhovnivească a vieții.

(Citit de 30 ori)