Duminica a zecea după Rusalii

By | 04/08/2018

Pericopa evanghelică a acestei duminici (a X-a după Rusalii) ne îndrumă reflecția asupra puterii credinței, a acelei credințe care acceptă urcușul personal spre patimile Domnului, spre moarte și apoi Înviere, cu Hristos, izvorul și tăria credinței.

Minunea relatată de Evanghelie, cu vindecarea fiului lunatic, posedat de diavol, are loc îndată după coborârea lui Iisus de pe Muntele Taborului, unde S-a schimbat la față și unde, cu Moise și Ilie care i s-au arătat, vorbea despre patimi și sfârșitul Său care va avea loc în Ierusalim. Coborât de pe munte, Iisus întâlnește una dintre multele situații grele ale omului pentru mântuirea căruia S-a întrupat, a omului atins și doborât de necazuri, dureri și suferință, a omului care poate să creadă și crezând să se roage și să vadă minuni (cf. Mat.17, 14-23; Marc. 9,23-24).

Iisus nu putea rămâne indiferent în fața unor asemenea situații, în care cel rău chinuie creația mâinilor Sale. În contrast cu starea fericită de pe munte („Ce bine ne este nouă a fi aici!”), în vale, jos, omul este asaltat de ispite și de duh demonic. Iisus coboară până la relele omului, inclusiv până la moarte, pentru a-l mântui pe om. El își anunță programul mântuirii: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia” (Marc. 9,31). Un program dumnezeiesc de mântuire a omului, din care deducem că Dumnezeu a făcut tot ceea ce trebuia făcut pentru ca omul să aibă deplinătatea vieții. Ce mai rămâne pentru ca mântuirea omului să fie actualizată și să devină lucrătoare? Rămâne răspunsul omului, răspunsul nostru, răspunsul credinței.

Creștinii, în lupta împotriva răului, nu disperă. Creștinismul cultivă o încredere salvatoare: nu crede că forțele negative și dezagregatoare pot să prevaleze. Ultimul cuvânt cu privire la istoria omului nu este ura, nu este moartea, nu este războiul, nu este diavolul. În orice moment al vieții ne asistă mâna proniatoare a lui Dumnezeu, precum și prezența tainică, discretă a tuturor celor bineplăcuți Lui care au mers înaintea noastră cu semnul Crucii și prin tăria credinței. Existența lor ne spune înainte de toate că viața creștină nu este un ideal care nu se poate obține. Și în același timp ne întărește: nu suntem singuri, Biserica este formată din nenumărați sfinți, adesea anonimi, care au mers înaintea noastră și care prin lucrarea Duhului Sfânt sunt implicați în evenimentele celui care încă trăiește aici pe pământ.

(Citit de 23 ori)