„Unitatea Bisericii” în dezbaterile conferințelor internaționale de la Arad

By | 17/11/2018

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei și în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, a avut loc o conferință de suflet despre „Unitatea Bisericii” în cadrul complexului cultural-pastoral „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bujac-Arad, temă ce se încadrează în tematica Anului Omagial din Patriarhia Ortodoxă Română.

Invitatul serii duhovnicești a fost Prof. Univ. Dr. David Goa din Canada, personalitate misionară cunoscută pe continentul nord-american, ambasador al păcii în lume, mediator între religii, culturi și societăți civile pe mapamond.

Profesorul Goa a afirmat, printre multe altele, că „unitatea noastră nu este în primul rând rod al consensului nostru, sau al democrației dinlăuntrul Bisericii, sau al efortului nostru de a ne înțelege, ci vine de la Dumnezeu, care face unitatea în diversitate, pentru că Duhul Sfânt este armonie, mereu face armonia în Biserică. Este o unitate armonioasă în atâta diversitate de culturi, de limbi și de gândire. Motorul sau dinamismul unității este Duhul Sfânt. Pentru aceasta este importantă rugăciunea, care este sufletul angajării noastre de persoane ale comuniunii, ai unității. Invocarea Duhului Sfânt, pentru ca să vină și să facă unitatea în Biserică”.

Mai multe imagini puteti vedea aici.

(Citit de 22 ori)