Vecernie cu oaspete deosebit la Parohia Cintei

By | 18/11/2018

Profesorul David Goa de la Universitatea Alberta, Canada, a participat la slujba Vecerniei de sâmbătă seara (17.11.2018) din Parohia Cintei cu binecuvântarea Înalpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Profesorul ortodox David Goa a ținut un cuvânt de suflet și a avut un dialog cu cei prezenți. În cadrul dialogului invitatul a subliniat, printre altele, că „Duhul Sfânt creează diversitatea și unitatea și în acest mod plăsmuiește un nou popor, variat și unit: Biserica universală. Mai întâi, cu imaginație și imprevizibilitate, creează diversitatea; de fapt, în orice epocă istorică face să înflorească noi și variate harisme. Apoi același Duh realizează unitatea: leagă, adună, recompune armonia. Așa încât să existe unitatea adevărată, cea conform lui Dumnezeu, care nu este uniformitate, ci unitate în diferență”.

(Citit de 72 ori)