Sprijin pentru un sărac din Olari

By | 22/12/2018

Ionică Ardelean, 38 de ani, a fost crescut în Casele de copii din cadrul DGSPC Arad. Mai târziu s-a angajat, dar datorită bolii (spondilită anchilozantă) a trebuit să renunțe, pesionându-se. Acum locuiește în casa părintească din Olari, unde încearcă din când să fie folositor celorlalți, având grijă de o nepoată a cărei  mamă este, de asemenea, foarte bolnavă. În aceste zile a primit un ajutor pentru nevoile curente de la cei care au venit să-i ureze Sărbători sfinte fericite, dar și daruri din partea Arhiepiscopiei Aradului. A trăi Crăciunul înseamnă a face ca Iisus Hristos, venit pentru noi nevoiașii, și a ne apropia  spre cel care are nevoie de noi. Iată, va fi Crăciun dacă, asemenea Domnului Iisus, vom fi aproape de cel care este singur,  dacă, asemenea păstorilor, vom ieși din țarcurile noastre pentru a fi cu Iisus Hristos. Va fi Crăciun, dacă vom găsi lumina în peștera săracă din Betleem. Nu va fi Crăciun dacă vom căuta strălucirile sclipitoare ale lumii, dacă ne vom umple doar noi de cadouri, prânzuri și cine, dar nu vom ajuta măcar un sărac, care se aseamănă cu Dumnezeu, pentru că la Crăciun, Dumnezeu a venit sărac.

(Citit de 20 ori)