Colinde și Filantropie în Parohia Ortodoxă Hălmagiu

By | 25/12/2018

Timpul Crăciunului este un fericit prilej de a dărui daruri copiilor, dar el este și spațiul privilegiat de întâlnire, de proximitate, de conținuturi bogate în comuniune, de bucurie și de entuziasm, de reflecție asupra faptelor, timpului și lucrurilor însăși. Pildă ne este Pastorala la Nașterea Domnului a Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului din 2018: „Răsăritul cel de sus”.

Gândul meu se îndreaptă, de asemenea, și spre un aspect de mare importanță, în care colindele și filantropia devin o reală cateheză contextuală, parohial-eclezială, așa cum a avut loc astăzi de Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos în comunitatea ortodoxă din Hălmagiu. Cateheza prin colinde are un loc deja stabilit/pregătit în ethosul ortodox: este foarte avantajoasă pentru că este centrată pe o temă aleasă cu grijă și apreciată de noi toți, pornind de la Nașterea Pruncului Iisus și de la Fecioara Maria.

Copiii din Hălmagiu au susținut un frumos recital de colinde, drept prețuire au primit daruri și icoane, reliefându-se astfel și aspectul/raportul de cateheză contextual-eclezială dintre colinde și filantropie. La Sfânta Liturghie, săvârșită de un sobor de preoți format  din Arhim. Teofan Mada,  Părintele Cristian-Mihăiță Bacoș și Părintele Gheorghe Vițelar, au participat numeroși credincioși, printre care și domnul primar Adrian Țoca și domnul director Victor David. Îl felicit pe Părintele Paroh Cristian pentru că a reușit să ofere 190 de pachete pentru copii de sfântul Crăciun, cu sprijinul Primăriei și a câtorva sponsori locali.

(Citit de 16 ori)