Numele lui Dumnezeu luminează peste noi de Anul Nou

By | 02/01/2019

Este deosebit de semnificativ faptul că la începutul fiecărui An nou, Dumnezeu proiectează asupra noastră, poporul Său credincios, sfințenia și luminozitatea sfântului Său Nume, Numele care este rostit de trei ori într-o solemna formulă a binecuvântării biblice. O binecuvântare care de trei ori repetă numele sfânt al lui Dumnezeu, nume care nu putea fi pronunțat, și de fiecare dată îl leagă cu două verbe care indică o lucrare în favoarea omului: „Să te binecuvânteze Domnul și să te păzească. Domnul să-și lumineze fața asupra ta și să te miluiască. Domnul să-și îndrepte fața către tine și să-ți dăruiască pacea” (Numeri, 6,24.26). Și nu mai puțin semnificativ este faptul că Logosului lui Dumnezeu – care „S-a făcut trup și a locuit între noi” ca „lumina adevărată, luminează pe orice om” (Ioan 1,9.4) – îi este dat, la opt zile după nașterea Sa – așa cum ne relatează Evanghelia de la Luca – numele de Iisus (cf. Luca 2,21). În acest nume ne adunăm și suntem prezenți în sfintele Biserici.

 Textele biblice, înainte de toate cel luat din Evanghelia lui Luca, ne propun să contemplăm harul și pacea interioară a Fecioarei Mariei, Maica lui Iisus. Pentru ea se împlinesc, în timpul zilelor în care l-a născut pe Fiul ei, Cel Unul născut” (Luca 2,7), atâtea evenimente neprevăzute: nu numai nașterea Fiului, ci mai înainte călătoria obositoare de la Nazaret la Betleem, negăsirea unui loc la han, căutarea unui refugiu pentru timpul nopții; și apoi cântarea îngerilor, vizita neașteptată a păstorilor. Însă, în toate acestea Fecioara Maria nu se descumpănește, nu se agită, nu este tulburată de faptele mari ale lui Dumnezeu la care este martoră, ci pur și simplu analizează, în tăcere, ceea ce se întâmplă, păstrează în amintirea sa și în inima sa, reflectând asupra lor cu calm, nădejde și seninătate. Această pace interioară am vrea s-o avem în mijlocul evenimentelor uneori tumultuoase și învălmășite ale istoriei, evenimente al căror sens adesea nu-l percepem și care ne descumpănesc.

Textul evanghelic se termină cu o aluzie la circumcizia Pruncului Iisus. Conform Legii lui Moise, după opt zile de la naștere, un prunc trebuia să fie tăiat împrejur și în acel moment îi era dat numele. Însuși Dumnezeu, prin mesagerul Său, îi spusese Mariei – și lui Iosif – că numele care trebuie dat Pruncului era „Iisus” (cf. Matei 1,21; Luca 1,31); și așa s-a întâmplat. Acel nume pe care Dumnezeu îl stabilise încă înainte ca Pruncul să fie zămislit, acum îi este dat în mod oficial în momentul tăierii împrejur. Și acest lucru marchează o dată pentru totdeauna și identitatea Mariei: ea este „Maica lui Iisus”, adică mama Mântuitorului, a lui Hristos, a Domnului. Iisus nu este un om ca oricare altul, ci este Cuvântul lui Dumnezeu, una din Persoanele divine, Fiul lui Dumnezeu: de aceea Biserica i-a dat Mariei titlul de Theotokos, adică „Născătoare de Dumnezeu”. De aceea ziua de 1 ianuarie păstrează și un puternic conținut hristologic, încât, am putea spune că Fecioara Maria îl privește tocmai pe Fiul său, pe Iisus Dumnezeu adevărat și Om adevărat.

Evanghelistul Luca repetă de mai multe ori (cf. Luca 2, 19) că Sfânta Fecioară medita în tăcere la aceste evenimente extraordinare în care Dumnezeu o implicase. L-am ascultat în fragmentul evanghelic pe care ni-l propune liturghia de azi: „Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte” (Luca 2,51). Cuvântul grec folosit, „sumballousa”, înseamnă literal „a pune împreună” și ne face să ne gândim la o taină mare de descoperit puțin câte puțin. Copilul care scâncește în iesle, deși aparent asemenea tuturor copiilor din lume, este în același timp cu totul diferit: este Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Această taină – întruparea Cuvântului și dumnezeiasca maternitate a Mariei – este mare și desigur nu poate fi ușor de înțeles doar cu inteligența umană.

La școala Maicii Domnului însă putem întrevedea cu inima ceea ce ochii și mintea nu reușesc singure să perceapă, nici nu pot cuprinde. Și tocmai în acest drum de credință Născătoarea de Dumnezeu ne întâmpină, ne este de sprijin și îndrumătoare. Ea este mamă pentru că a născut în trup pe Iisus, ea este Născătoare de Dumnezeu pentru că a aderat total la voința Tatălui. În inima ei, Fecioara Maria a continuat să păstreze, „să pună împreună” evenimentele succesive la care va fi martoră și protagonistă, până la moartea pe Cruce și la Învierea Fiului său Iisus Hristos.

(Citit de 16 ori)