Teofania treimică de la Iordan

By | 05/01/2019

Începutul activității publice a Domnului nostru Iisus Hristos, misiunea Lui mesianică în Duhul Sfânt este dezvăluită poporului de Sfântul Ioan Botezătorul. Acesta, fiul lui Zaharia și al Elisabetei, prevestește la Iordan venirea lui Mesia și dă botezul pocăinței. El spune: „Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, căruia nu sunt vrednic nici să-I dezleg cureaua încălțămintelor: El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc” (Luc. 3, 16; cf. Mat. 3, 11; Marc. 1, 7 și urm.; Ioan 1, 33.).

Ioan Botezătorul îl prevestește pe Mesia-Hristos nu numai ca pe Acela care „vine” în Duhul Sfânt, ci și ca pe Acela care „aduce” pe Duhul Sfânt, după cum o va revela mai clar Domnul Iisus la Cina cea de taină. Sfântul Ioan este aici ecoul fidel al cuvintelor lui Isaia, cuvinte care la Proorocul din vechime se refereau la viitor, în vreme ce învățătura lui Ioan Botezătorul pe malurile Iordanului constituie introducerea imediată la noua realitate/prezență mesianică. Sfântul Ioan nu este numai prooroc, ci și vestitor/mărturisitor: este înainte-mergătorul lui Hristos. Ceea ce vestește el se împlinește înaintea ochilor tuturora.

Iisus din Nazaret vine și El la Iordan să primească botezul pocăinței. Văzându-l că sosește, Ioan Botezătorul proclamă: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” ( Ioan 1, 29). El spune acest lucru la inspirația Duhului Sfânt (Cf. Ioan 1, 33 și urm.), dând mărturie pentru împlinirea profeției lui Isaia. În același timp, el își mărturisește credința în misiunea soteriologică a lui Iisus Hristos. Pe buzele lui Ioan Botezătorul, „Mielul lui Dumnezeu” constituie o exprimare a adevărului despre Mântuitorul nu mai puțin semnificativă decât cea folosită de Isaia: „Slujitorul Domnului”.

Astfel, prin mărturia lui Ioan Botezătorul la Iordan, Iisus din Nazaret este înălțat în fața ochilor lui Israel ca Mesia, adică „Cel uns” cu Duhul Sfânt. Și această mărturie este întărită de o alta, de un ordin mai înalt, menționată de cei trei Sinoptici. Căci, atunci când tot poporul se boteza, iar Iisus, după ce primise botezul, se ruga, „cerurile s-au deschis și Duhul Sfânt a coborît peste El, în chip trupesc, ca un porumbel” ( Luc. 3, 21 și urm; cf. Mat.3, 16; Marc. 1, 10.) și, în același timp, „un glas din Cer a spus: ‘Tu ești Fiul Meu preaiubit, întru Tine am binevoit’”( Mat. 3, 17.)

Este o Teofanie treimică ce dă mărturie slăvirii lui Hristos cu ocazia Botezului în Iordan. Această teofanie a confirmat mărturia lui Ioan Botezătorul, dar în același timp a dezvăluit și o dimensiune mai profundă a adevărului despre Iisus Hristos: Mesia este Fiul preaiubit al Tatălui. Această slăvire solemnă nu poate fi redusă numai la misiunea mesianică a „Slujitorului Domnului”. În lumina Teofaniei de la Iordan, această slăvire atinge Taina Persoanei înseși a lui Mesia. El a fost înălțat pentru că este Fiul preaiubit în care Dumnezeu își află bunăvoirea. Glasul din înălțimi spune: „Fiul Meu”.

Teofania de la Iordan aruncă o lumină asupra Tainei lui Iisus Hristos, a cărui activitate soteriologică se va desfășura, așa cum a subliniat Sf. Vasile cel Mare, în întregime în prezența activă a Duhului Sfânt (Cf. Sf. Vasile cel Mare, De Spiritu Sancto XVI, 39: PG 32, 139.). Acest mister va fi dezvăluit și confirmat treptat de Iisus Hristos însuși prin tot ce „a făcut și a învățat” (cf. Fap. 1, 1.). De-a lungul acestei învățături și al semnelor mesianice înfăptuite de Domnul Iisus înainte de a ajunge la Cuvântarea de rămas bun dinaintea Sfintelor Sale Patimi, găsim întâmplări și cuvinte ce constituie momente deosebit de importante ale acestei revelări progresive.

Astfel, Sf. Evanghelist Luca, după ce L-a prezentat deja pe Iisus ca „plin de Duhul Sfânt” și „dus de Duhul în pustie” (Cf. Luc. 4, 1.), ne spune că, după întoarcerea celor șaptezeci și doi de ucenici din misiunea pe care le-o încredințase Învățătorul (Cf. Luc. 10, 17-20.) pe când, plini de bucurie, povesteau roadele misiunii lor, Iisus S-a bucurat în Duhul Sfânt și a spus: ‘Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai ascuns aceste lucruri de la cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Așa, Părinte, căci așa a fost înaintea Ta bunăvoința Ta’” (Luc. 10, 21; Cf. Mat. 11, 25 și urm.). Iisus Hristos se bucură pentru paternitatea lui Dumnezeu, Iisus Hristos se bucură pentru că I-a fost dat să dezvăluie această paternitate, Iisus Hristos se bucură, în sfîrșit, pentru că această paternitate divină se revarsă în mod deosebit asupra „celor mici”. Iar evanghelistul descrie toate acestea ca pe o „bucurie în Duhul Sfânt”. Această tresăltare de bucurie Îl îndeamnă, într-un anume sens, pe Domnul Iisus, să spună mai mult. Auzim: „Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu, și nimeni nu știe cine este Fiul decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și căruia voiește Fiul să-i descopere” (Luc. 10, 22; cf. Mat. 11, 27.) .

Ceea ce, în timpul Teofaniei de la Iordan, vine de sus, aici vine „din lăuntru”, din adâncul ființei lui Iisus Hristos. Este o altă revelare a Tatălui și a Fiului, uniți în Duhul Sfânt. Domnul Iisus vorbește numai despre paternitatea lui Dumnezeu și despre calitatea Sa de Fiu – nu vorbește direct despre Duhul care este iubire și, de aceea, este unirea/comuniunea dintre Tatăl și Fiul. Totuși, ceea ce spune despre Tatăl și despre Sine – Fiul – decurge din acea plinătate dumnezeiască și ființială a Duhului care este în El și care Îi umple inima și Îi străbate ființa, Îi inspiră și Îi însuflețește din adânc lucrarea. De aici acea „bucurie în Duhul Sfânt”. Unirea lui Hristos cu Duhul Sfânt se exprimă în acea „bucurie” care face, într-un fel, perceptibil izvorul ei tainic. Este deci o deosebită manifestare și tresăltare de bucurie, proprie Fiului Omului, lui Hristos-Mesia, a cărui fire omenească aparține Persoanei Fiului lui Dumnezeu, de o ființă cu Duhul Sfânt în dumnezeire. În măreața mărturisire a paternității lui Dumnezeu, Iisus Hristos se manifestă și pe Sine, „Eul” Său dumnezeiesc: căci El este Fiul „de o ființă cu Tatăl” și de aceea nimeni nu știe cine este Fiul decât numai Tatăl și nici cine este Tatăl decât numai Fiul, acest Fiu care „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire” S-a făcut om prin puterea Duhului Sfânt și S-a născut dintr-o Fecioară, al cărei nume era Maria.

(Citit de 36 ori)