Fenomenul bullying dezbătut într-un worhshop educativ-preventiv destinat elevilor Liceului Tehnologic din Chișineu Criș

By | 16/01/2019

Liceul Tehnologic din Chișineu Criș a fost miercuri, 16.01.2019, gazda unui atelier de informare, de cunoaștere, de educație și de prevenție a delicvenței juvenile și a fenomenului bullying. Evenimentul a fost organizat de Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității și Inspectoratul de Poliție Județean Arad, împreună cu Arhiepiscopia Aradului și Asociația Pro Prietenia. Seminarul și dezbaterile au fost coordonate de domnul Tocan Ciprian (Agent șef adjunct, din cadrul IPJ Arad), cu concursul  invitaților : Luca Vicenti (sociolog, criminolog și scriitor italian, ale cărui cărți și cercetări socio-criminologice stârnesc de ceva timp interesul mass-mediei italiene), locotenent Bosoncea Valentin (reprezentant al IJJ Arad) și Arhim. Teofan Mada (vicar eparhial al Arhiepiscopiei Aradului). De asemenea, la eveniment au participat și D-na Claudia Untaru (ziaristă la Jurnalul de Arad) și Părintele Daniel-Mirel Dumitru (Preot paroh Chișineu Criș I). La acest atelier au fost prezenți un număr de 110 de elevi și eleve ai Liceului Tehnologic, însoțiți de Prof. Cristian Codrean (director), de Prof. Trif Adina (director adjunct) și Prof. Popescu Adelin.

Există un fenomen urât în aceste timpuri, care trebuie să ne îngrijoreze, în educație: bullying. În cadrul dialogului cu cei prezenți s-a pus întrebarea : în școala voastră, în cartierul vostru, există vreo persoană de care voi vă bateți joc, pe care îl/o luați în râs pentru că are acel defect, pentru că este așa, pentru că este altfel, pentru o anumită însușire, pentru un anumit caracter? Gândiți-vă. Aceasta se numește bullying. Cei prezenți au fost îndemnați să nu facă niciodată bullying și să nu permită să se facă  bullying în școala lor, în cartierul lor, să nu-și bată joc de un coleg din școală, de pe stradă, din cartier. Rămâne întrebarea : Au înțeles? Dar noi înțelegem ? Și voi, educatorii, cum trebuie să duceți înainte educația, cu ce limbaj? Cu cel al minții, cu cel al inimii și cu cel al mâinilor!

(Citit de 17 ori)