Acțiune filantropică desfășurată în satele din Arhiepiscopia Aradului

By | 09/03/2019

Mai multe familii din cuprinsul satelor din Județul Arad au primit ajutoare alimentare, alimente de primă necesitate și fructe din partea Arhiepiscopiei Aradului. În cadrul acțiunii filantropice a fost transmis famiilor beneficiare și un cuvânt de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului. Activitatea filantropică realizată sâmbătă, 09 martie 2019, se datorează în mare parte mărinimiei și voluntariatului mai multor credincioși, care au dorit să conștientizeze importanța milosteniei acum la începutul Postului Mare. De fapt, Postul Mare este mereu și mereu o întoarcere la esențial: milostenie, rugăciune, asceză. La ce anume folosesc? Milostenia, rugăciunea și postul ne duc la unicele trei realități care nu dispar. Rugăciunea ne leagă cu Dumnezeu, milostenia ne leagă cu aproapele, iar postul ne leagă cu noi înșine. Dumnezeu, frații/comunitatea, viața mea: iată realitățile care nu se termină în nimic, în care trebuie investit. Postul Mare ne invită să privim spre cele de Sus, cu rugăciunea, care eliberează de o viață orizontală, plată, unde se găsește timp pentru sine dar este uitat Dumnezeu. Postul Mare ne invită să-l privim pe celălalt și spre problemele lui, să-i descoperim propria cruce, cu milostenia și faptele noastre de caritate, care eliberează de vanitatea averii/posesiei, de la a crede că lucrurile merg bine dacă merg bine doar pentru mine. În sfârșit, Postul Mare ne invită să privim înăuntrul nostru, cu postul, cu orice efort ascetic, care eliberează de alipirile de lucruri, de mondenitatea care anesteziază inima. Rugăciunea, milostenia, și postul sunt trei virtuți ale darului care ne însoțesc în viața creștină, ele reprezintă trei investiții pentru o comoară care durează și înveșnicește.

(Citit de 20 ori)