„Actele agresiv-violente și criteriile morale ale relaționalității între tineri”, seminarii derulate la Școala Gimnazială „Nicolae Horga-Popovici” din Seleuș

By | 21/03/2019

Seminariile educative desfășurate joi, 21.03.2019, în cadrul Școlii Gimnaziale „Nicolae Horga-Popovici” au avut ca teme „actele agresiv-violente și criteriile morale ale relaționalității între tineri”. Seminariile s-au desfășurat pe două categorii de adresanți : clasele I-IV și clasele V-VIII. În cadrul dezbaterilor tematice (la care au participat 120 de elevi și eleve) conferențiarii au subliniat faptul că „se poate observa peste tot în societate că lumea se ceartă, că în toate părțile în care privim în societate există ură și, mai ales, neîntrerupt îi clasificăm sau catalogăm pe ceilalți.  Dacă trăim ca persoane agitate, aroganți în fața celorlalți, vom ajunge obosiți și epuizați. Calitatea psiho-morală umană desăvârșită o constituie suportarea defectelor celorlalți. Pentru mulți este foarte obșnuit să existe motive de tensiuni și conflicte, sau cel puțin de ceartă și neînțelegeri. Însă, lumea bârfelor, formată din persoane care se dedică facerii de rău, nu construiește pacea și relaționaliatatea sănătoasă…de aceea pentru a evita orice fel de tensiuni este nevoie de o recunoaștere vie a demnității fiecărei ființe umane!”

Seminariile preventiv-educativ-informative au fost coordonate de domnul Tocan Ciprian (Agent șef, din cadrul IPJ Arad, Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității) și domnul Agent Paul Leila (IPJ Arad), având ca invitat special pe Arhim. Conf. Univ. Teofan Mada (cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului). De asemenea, la eveniment au asistat și cadre didactice din unitatea de învățământ locală (director Teodor Crișan. Prof. Consilier educativ Andreea Șipoș, Prof. Stan Lenuța, Prof. Suciu Maria, Prof. Dănilă Cornel, Prof. Morga Dana, Prof. Truț Mariana, Prof. Branc Corina, Prof. Nagy Sanda, Prof. Branc Claudia, Prof. Cilan Gabriela).

Atitudinea creștină nu poate rămâne indiferentă în fața suferinței victimelor fenomenului bullying, a strigătului celui care este supus la acte de violență, condamnat la angoasă existențială și marginalizare. În contextul actual, un tânăr/tânără este chemată(ă) să spună despre sine : „trăiesc momentul prezent, umplându-l de prietenie, comuniune, fapte bune și de iubire”.

(Citit de 87 ori)