„Violența și consecințele ei personal-comunitare”, seminarii educativ-preventive derulate la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Arad

By | 28/03/2019

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Arad a fost joi, 28.03.2019, gazda unei activități preventiv-educative despre „violență și consecințele ei personal-comunitare”. Cele două activități educative au fost coordonate de Agent șef Tocan Ciprian (Inspectoratul de Poliție Județean Arad), având ca invitat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pe Arhim. Conf. Univ. Teofan Mada, vicar eparhial. Proiectul preventiv-informativ s-a derulat la inițiativa Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” (prin implicarea: Prof. Ciucaș Adriana, Prof. Vașvary Luciana, Prof. Mircea Adina, Prof. Ander Roxana).

Spațiile-cadre ale violențelor nu sunt numai ambientul familial, dar și cel al cartierului, al școlii. Mass-media scrisă și autovizuală reflectă această realitate și o prezintă frecvent ca evenimente.  Provocările mediului ambiant induc o agresivitate convertită, cu orice pretext, în acte de violență în familii, în școli, în societate, în instituții, la locurile de muncă. Astfel, se constată o supralicitare a actelor de agresivitate și violență: fizice (loviri, schestre, spargeri, incendieri), psiho-morale (amenințări, intimidări, umiliri, denigrări, șantajări), verbale (injurii, calomnii, jigniri, ironii), imaginistice (sit-uri pe internet, afișe, reviste, cărți, Tv, filme) și sexuale (hărțuire, abuz, viol, incest, prostituție,  proxenetism, atentat la pudoare). Din studiile efectuate, în ultimii ani, despre fenomenul abuzurilor asupra minorilor reiese de asemenea că dezvoltarea web-ului și a mijloacelor de comunicare a contribuit la creșterea în mod însemnat a cazurilor de abuzuri și violențe săvârșit on line. Toate aceste violențe lasă urme severe în comportamentul victimelor, fie imit și reproduc actele violente, fie se închid în sine, părăsec familia, abandonează școala și aleg să trăiască pe străzi, își structurează și își amplifică complexele de inferioritate. Educația preventivă despre violență în școli are rezultate într-un mediu de seriozitate și disciplină, de coresponsabilitate, toleranță interetnică și de competiție stimulativă.

(Citit de 38 ori)