Evanghelia in versiunea Hollywood. Iisus in Cinema

c010e1_1024„Iisus” vizionat la Cinema

Se spune că cinematografia este a şaptea artă, pentru că ea s-a născut la mult timp după acele arte pe care cultura sau civilizaţia umană le cunoştea şi le practica demult. Nu are importanţă succesiunea numerică în panteonul artei. Ca şi artă, ea revendică tacit sau explicit dreptul pe care îl pre­tinde orice artist încă din romantism, acela de a se exprima în deplină libertate şi de a nu fi supus la niciun alt impera­tiv şi deci la nicio altă judecată decât cea a inspiraţiei artis­tice servite de o iscusinţă, abilitate adecvată.Totuşi, acest discurs care alimentează în mod inconstient aprecierile noastre nu trebuie să lase din vedere faptul că cinematografia este în primul rând un mijloc de expre­sie, un mod de expunere, un limbaj cu semnificaţie. A nu-i testa această trăsătură ar însemna a-i face o nedreptate şi a încuraja cinematografia să spună orice, într-un demers nar­cisist şi preocupat numai de sine. Un limbaj se adresează ce­lorlalţi. Ceilalţi, în acest caz, sunt spectatorii care vor dori să vadă filmul. Unii dintre ei, mai mult decât alţii, au ochiul foarte format pentru a distinge felul în care discursul filmic este construit şi mesajul ideatic este transmis. Să-i numim pe aceştia foarte simplu, cinefili. Fără îndoială, competen­ţa lor născută din experienţa şi din cultura lor le permite să înţeleagă mai bine limbajul cinematografic. Însă limbajul acesta se adresează tuturor. Prin urmare, trebuie ca fiecare să-şi pună întrebări serioase despre ce i s-a comunicat şi des­pre modul în care acest mesaj a ajuns la el sau ea.

Aceste evidenţe fiind spuse, ar părea poate mai puţin în­drăzneţ ca un spectator, ale cărui competenţe se situează în domeniul teologiei, să încerce să analizeze nişte filme. Mai ales dacă va avea grijă să le aleagă pe acestea în funcţie de tema abordată, care îi este cunoscută: Iisus Hristos. Filmele bazate pe viaţa lui Iisus sunt o realitate mai complexă decât şi-ar imagina cineva în primă instanţă, această complexita­te datorându-se subiectului abordat. Producătorul filmului care alege să exploreze tema legată de Iisus se confruntă cu o serie de decizii, alegeri, opţiuni şi dificultăţi, fără prece­dent în istoria cinematografiei. Numeroase filme au fost con­sacrate direct sau într-un mod mai parabolic personajului lui Iisus. Ţinând cont de importanţa acestui Dumnezeu-Om în istoria umanităţii, mai ales în lumea creştină, este pur şi simplu firesc faptul că cinematografia a dorit să ni-L arate.

Însă a-L arăta pe Iisus în cinema înseamnă a vorbi des­pre El şi deci a forma o părere despre El, despre ceea ce a fost, a vorbit şi a făcut. Pentru că Iisus este un personaj al istoriei, dacă am dori să satisfacem curiozitatea legată de El, am recurge la documentele care permit, cu mai multă sau mai puţină uşurinţă, găsirea urmei pe care Acesta a lăsat-o în memoria şi conştiinţa umanităţii. Or, plecând de la aceas­tă premisă, cineastul nu mai are niciun privilegiu, nici mă­car vreo specificitate care l-ar distinge de ceea ce le este co­mun oamenilor de rând: nevoia de a reveni la Evanghelii şi la câteva rare tradiţii păstrate în scrieri care nu figurează în canon, care ne-ar oferi informaţii despre Iisus. Acestea sunt scrieri vechi, păstrate în limbi străine (de cele mai multe ori în greacă) şi care relevă o metodă de abordare binecunoscu­tă şi dovedită: ştiinţa istoriei cu toate instrumentele pe care teologii specialişti încearcă să le pună în aplicare în cel mai serios mod posibil.

Afirmaţia că filmele despre Iisus îşi au fundamentul în Noul Testament sau în Evanghelii ar putea părea un truism. Dar chiar şi acest fapt, această „alegere” făcută de producă­tor, este complexă şi încărcată de ambiguitate. Artistul care vrea să spună istorisirea lui Iisus din Biblie trebuie să aleagă între cele patru portrete diferite, dar complementare, ale lui lisus din Evangheliile lui Marcu, Matei, Luca şi Ioan, între portretul, fie el indirect, din Faptele Apostolilor şi din epistole şi prezenţa lui Iisus vestită şi chiar descrisă în une­le cărţi ale Vechiului Testament. Artistul poate decide să re­prezinte numai unul dintre aceste portrete ale lui Iisus sau să realizeze o imagine compozită, sintetică, incluzând ele­mente din toate sursele biblice.

După ce a luat această primă şi esenţială hotărâre des­pre un Iisus biblic, producătorul întâlneşte o nouă serie de probleme. Noul Testament, Evangheliile, nu sunt documen­te biografice sau istorice, cel puţin nu în sensul în care sunt concepute în secolul al XX-lea istoria şi biografia „ştiinţifi­că”; ele sunt mai degrabă mărturisiri de credinţă şi numă­rul de detalii biografice conţinute este limitat. în mod cert, Fvanghelia nu oferă nicio descriere fizică a lui Iisus. Mai mult, evangheliile individuale nu sunt întotdeauna în acord una cu cealaltă. De fapt, uneori ele par să se contrazică re­ciproc. Stilul evangheliilor este caracterizat de elipse: deta­liile care să lege episoadele separate lipsesc, timpul se com­primă, accentul cade pe cuvintele rostite efectiv de Iisus Hristos, iar circumstanţele concrete ale predicilor şi minu­nilor împlinite de El nu sunt descrise. Doar Luca include în Evanghelia sa povestea copilăriei lui Iisus, o relatare foarte eliptică; toate evangheliile dezvăluie puţin sau chiar ni­mic din primii treizeci de ani de viaţă ai Mântuitorului. Şi, în fine, ceva care ţine de domeniul evidenţei în Evanghelii, dar este foarte important în filmele bazate pe viaţa lui Ii­sus: istorisirea, şi mai ales finalul ei, sunt bine cunoscute. Astfel, în film, la nivel de conţinut, nu pot exista surprize, tensiuni sau suspans, ceea ce reprezintă în mod clar un dez­avantaj într-un mediu precum cinematografia, care necesi­tă o structură dramatică.

Un alt element în această problemă delicată, reprezen­tată de filmul despre Iisus, este punctul de vedere al produ­cătorului asupra materialului biblic referitor la Iisus. Artis­tul este credincios sau nu? Dacă da, care este calitatea aces­tei credinţe? Este credinţa unui riguros care ţine la adevă­rul literal al fiecărui cuvânt din Evanghelii, sau este o cre­dinţă mai luminată, care admite complexitatea genurilor şi formelor literare din Evanghelii? Imaginea lui Iisus Hristos ia în considerare rezultatele foarte variate ale secolelor în­tregi de cercetări efectuate asupra Scripturilor şi investiga­ţiile teologice ale figurii lui Iisus? Dacă, pe de altă parte, punctul de vedere elementar asupra unui Iisus biblic este marcat de lipsa de credinţă, atunci cu ce avem de a face? Cu lipsa de credinţă închisă şi ideologică a ateului militant sau cu necredinţa deschisă, aflată în căutare, a agnosticului? Pro­blema credinţei sau a lipsei de credinţă a producătorului de film este importantă când acesta se ocupă de elementele co­tidiene din viaţa publică a figurii istorice a lui Iisus; însă această problemă devine crucială când e vorba de reprezen­tarea unor elemente transcendente ale manifestării dumne­zeieşti a lui Iisus ca Hristos, întruparea Cuvântului lui Dum­nezeu, sau a unor aspecte precum epifania lui Dumnezeu la botezul lui Iisus, minunile, Schimbarea la Faţă şi, bineînţe­les, Învierea.

O altă consideraţie în legătură cu filmul bazat pe viaţa lui Iisus este că natura şi funcţia genului „Sfânta Scriptură” sunt radical diferite de genul „cinema”. Prima este cea a cuvântului scris, născut si transmis într-o traditie orală, considerată ca fiind inspirată şi garantată de divinitate, şi pe care o putem auzi astăzi în cadrul liturgic sau o putem citi în contextul rugăciunilor sau al cercetărilor academice. Na­tura genului „cinema” ţine de „cuvântul” audio-vizual, me­diat de o tehnologie din ce în ce mai complexă şi de structuri economice din ce în ce mai puternice; contextele în care omul poate experimenta acest gen sunt în mare măsu­ră social-culturale sau de divertisment. „Cuvântul” cinema­tografiei nu este câtuşi de puţin inspirat sau garantat de di­vinitate, oricât de mult ar aprecia autorităţile religioase un film. Sunt două lumi care au puţine în comun, fapt care iese în evidenţă când, într-unul din numeroasele filme mute despre Iisus, cadrele vizuale dinamice şi dramatice ale acţi­unii sunt întrerupte în mod regulat de cadre statice, înfăţi­şând cuvinte scrise citate din Biblie. Disonanţa devine imediat evidentă. Chestiunea dimensiunii tehnologice avansa­te a cinematografiei devine esenţială în filmele bazate pe viaţa lui Iisus Hristos, când, de exemplu, ne dăm seama că electronica şi tehnica digitală a realităţii virtuale pot crea pe ecran, în termenii cei mai concreţi, mai materiali şi mai realişti, elemente ale vieţii lui Iisus – minunile vindecătoare, Schimbarea la Faţă, Învierea şi Înălţarea la Cer – care în Evanghelii sunt descrise în termeni metaforici sau poetici, sau, ca în cazul învierii, nu sunt descrise deloc, din simplul motiv că sunt manifestări ale divinităţii transcendente ale lui Hristos, ale Sfintei Iconomii, care prin definiţie sfidea­ză reprezentările concrete, materiale.

Să ne înţelegem bine: nu e vorba de a-i contesta unui nespecialist dreptul de a încerca să-L întâlnească pe Iisus prin aceste texte vechi. Din fericire, fiecare este invitat să o facă, fiecare este chemat să-L întâlnească, fiecare este menit să-L cunoască. Însă în cazul în care cineva — un cineast, de exemplu – doreşte să ţină un discurs despre Iisus, lucru care implică neaparat o interpretare a personajului, este uşor de înţeles că teologul este cel care îl va face să audă şi să vadă mai bine…, îl va ajuta să se aproprie de taină şi să-L atingă pe Cel îndepărtat, atât de apropiat. El va încerca să-i adu­că aminte că cinematografia nu este exegeză şi că, fără în­doială, filmele care încearcă să transpună în imagini rezul­tatele unui studiu ştiinţific sunt nişte filme foarte proaste.

Dar îi va reaminti în acelaşi timp că nu putem să-L pre­zentăm pe Iisus şi a fortiori să-L reprezentăm într-o mani­eră complet neutră. Iisus într-un film va fi mereu un Iisus al regizorului sau un Iisus pe care regizorul acceptă să-1 îm­prumute dintr-o tradiţie oarecare. A vorbi despre Iisus, a-L arăta înseamnă întotdeauna, fie că vrem sau nu, a interpre­ta nişte texte, a te situa într-o interpretare, a privilegia niş­te vorbe sau nişte fapte, a accepta sau nu că acest Om a fost mai mult decât un Om. A-L primi drept Cuvântul lui Dum­nezeu, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Adevărat şi Om Ade­vărat, Insăsi Viata.

Pe scurt, înseamnă a face teologie, chiar a teologhisi în sens vrednic despre Acest personaj unic al istoriei umanită­ţii. Toate filmele despre Iisus Hristos fac teologie. Nu exis­tă un film despre Iisus care să fie neutru din acest punct de vedere. Or, experienţa a demonstrat că teologia se face cel mai bine atunci când suntem constienţi că o facem. Teologia nu e pentru toată lumea şi chiar noi, în creştinism, avem atât de mulţi „teologi”, dar din păcate numai cu titlul sau cu numele.

Iată o întrebare bună de adresat regizorilor: care este te­ologia voastră? Şi mai mult, cu smerenie, mai adăugăm încă o întrebare mult mai personală: Care este viaţa voastră creş­tină? Şi în continuare, cerându-ne iertare pentru insisten­ţă, am adăuga: sunteţi conştienţi de faptul că alegerile la care v-aţi oprit implică judecăţi istorice, exegetice şi teolo­gice? Sunteţi conştienţi că mesajele pe care le imortalizaţi creează alegeri de credinţă sau nu, ce pot determina exis­tenţa spirituală a unui om? întrebările nu sunt deloc nere- aliste. Filmul în general este unul dintre mijloacele de in­formare şi formare a omului modern. Astăzi, fără îndoială, ioarte importante. Au intrat în căminele noastre, în intimi­tatea vieţii noastre, nu de puţine ori ca temei al vieţii coti­diene şi pentru ore îndelungate, pentru cele mai multe dor­mitoare, şi influenţează felul de a fi al omului social, poli­tic, cultural, moral, religios şi, în general, din orice punct de vedere.

N-ar fi exagerat dacă accentuăm de-a dreptul, de la în­ceput, că cea mai mare educaţie, în toate aceste domenii la care ne-am referit mai sus şi oriunde îşi poate închipui ci­neva, o exercită imaginea. Şcolile primare, gimnaziale şi li­ceele, universităţile cu toate specializările, chiar şi Biserica prin toate mijloacele de care dispune, toţi aceşti factori exer­cită o mai mică influenţă asupra a ceea ce numim astăzi „formarea personalităţii omului”. Mesajele vin de pretutin­deni şi ne sunt cunoscute tuturor mai mult sau mai puţin. Filmul, având ca protagonist televizorul, cinematograful, internetul, e acel factor ce înrâurează, formează personali­tatea omului şi ethosul de grup. Nu exagerăm dacă spunem că vedem azi lumea şi ne formăm părerea despre lume prin intermediul imaginilor. Vorbind despre televizor, putem spune că vedem nu numai ce se întâmplă într-adevăr în lume, dar şi ce şi-a imaginat inteligenţa cea mai deşteaptă sau mai bolnavă a unui scenarist, urmând să-i transfere, să-i transporte pe telespectatori în lumi fantastice. Operele de science fiction constituie cel mai bun exemplu, fără de care aproximativ toate serialele şi toate formele de producţii po­liţiste şi de groază sunt roadele fanteziei scenaristului ca să delecteze sau să terorizeze fantezia telespectatorului.

În acest punct, vrem să accentuăm emfatic faptul că cei ce s-au ocupat ştiinţific cu influenţa televizorului au ajuns la concluzia că televizorul e atotputernic. De aceea putem adăuga că imaginea e atotputernică, filmul e atotputernic. Aceasta e prima concluzie fundamentală. Unii regizori, tre­buie să recunoaştem, se arată foarte avizaţi, fără să se dea la o parte de la a se angaja în discuţii de specialişti. Miopia ce­lorlalţi pare încă şi mai inacceptabilă în aceste condiţii. În schimb, s-ar putea ca ochiul cititorului să se formeze în această direcţie şi să prindă gust pentru această problema­tică. Astfel că el va păstra mereu o anume vigilenţă de fie­care dată când i se va da să vizioneze un film. Şi va folosi acel discernământ al valorilor referitor la mesaj sau conţi­nut. Va viziona un film printr-un filtru spiritual şi va emi­te judecăţi morale.

Pentru a atinge acest scop, nu e nevoie să se aspire la ex­haustivitate. Fără îndoială, au existat mai multe filme des­pre Iisus Hristos, pe care le vom prezenta în aceste pagini, însă nu acest lucru e important, deoarece este vorba de a găsi un fel de metodă. Problema autenticităţii reprezentă­rilor cinematografice bazate pe viaţa lui Iisus Hristos devi­ne şi mai complexă dacă luăm în considerare faptul că, în multe din aceste filme, materialul-sursă pentru portretul lui Iisus nu sunt Evangheliile canonice, ci mai degrabă evan­gheliile ne-canonice, apocrife sau biografiile populare-pi- oase ale lui Iisus, documente care reflectă mai multă ficţiu­ne biblică decât adevăr biblic. Uneori, materialul-sursă con­stă în romanele în care reprezentările ficţionale ale lui Iisus sunt mai mult proiecţii ale personalităţilor şi problemelor autorilor decât reflecţii ale figurii istorice a lui Iisus sau a figurii biblice a lui Iisus Hristos. în aceste cazuri, deşi spec­tatorii pot fi convinşi că văd o imagine autentică a lui Iisus Hristos, ei sunt de fapt îndepărtaţi de două ori de Iisus sau de Hristos din Evanghelii.

O altă dificultate de care trebuie să se tină seama în realizarea filmelor despre Iisus este faptul, imposibil de ne­gat, că orice film despre Iisus FIristos este precedat de moş­tenirea densă a nouăsprezece secole de artă vizuală pe tema lui Iisus. Această tradiţie complexă poate reprezenta o pro­blemă sau un blocaj pentru producătorul de film care, ine­vitabil, trebuie să ia o poziţie în raport cu acest aspect. Unii resping tradiţia, alţii o imită ca într-un fel de dependenţă, iar alţii îşi limitează contactul la inspiraţie. În acelaşi timp, producătorul de film trebuie să ia în considerare faptul că tradiţia reprezentării lui Iisus în artele vizuale înseamnă un blocaj şi pentru audienţă. Majoritatea spectatorilor vin la orice film despre Iisus cu o întreagă serie de noţiuni şi sentimente preconcepute despre El, bazate pe educaţia lor re­ligioasă şi intelectuală: cum arată şi cum vorbeşte Iisus, cum se mişcă şi cum acţionează, cum se raportează la oameni şi la situaţii. Acest fapt se accentuează în cazul spectatorilor şi care sunt creştini trăitori şi practicanţi, a căror viziune asu­pra lumii şi ale căror alegeri sunt strâns raportate la experi­enţa lor personală spirituală şi existenţială legată de Iisus Hristos: este greu de presupus că vreun film despre Iisus va li în armonie deplină cu o asemenea experienţă personală radicală.

Acestei ecuaţii trebuie să îi adăugăm o serie de conside­raţii practice, concrete, legate de faptul că producerea de filme este o formă de artă foarte publică şi foarte costisitoa­re, care există şi prosperă în contextul unui sistem socio-economic de producţie şi distribuţie foarte bine structurat. Un film despre viaţa lui Iisus, de fapt orice film, costă mult: trebuie găsiţi investitori care să fie dispuşi si îl finanţeze, iar producătorii trebuie să se asigure că produsul finit le va oferi investitorilor o rambursare a cheltuielilor făcute. Aces­te realităţi economice precise au efecte clare asupra fiecărui aspect al filmului bazat pe viaţa lui Iisus, incluzând natura şi calitatea figurii lui Iisus reprezentată şi portretizată în film. Filmul va fi turnat în Orientul Mijlociu, permiţând campaniei publicitare să afirme că acesta a fost realizat în „locaţiile autentice”? Va răspunde nevoilor spectatorilor de­pendenţi de stilul lui Spielberg prin efecte spectaculoase, generate pe calculator, precum o înviere în realitatea virtu­ală? Va recrea în mod autentic ambianţa politico-culturali a Palestinei din secolul I, imnurile Pesach de la Cina cea de Taină prin sunete Dolby quadrafonice? Şi, pentru a ajunge la centrul dezbaterii, cărui actor îi va fi încredinţat rolul lui

Iisus? Plasarea unui star, care se bucură de popularitate, în postura lui Iisus ar putea asigura profiturile de box-office, dar ar crea probleme majore în ceea ce priveşte imaginea creată astfel: un actor bine cunoscut pentru interpretări pre­cedente în intensele drame psihologice ale lui Ingmar Berg- man ar întruchipa inevitabil un Iisus plin de angst existen- ţial; un idol adolescent chipeş şi blond ar deveni un Iisus surfer din California; actorul crescut şi educat la New York, şi având accentul din această metropolă, ar crea un Iisus confuz, nevrozat. Dar este oare vreunul din portretele cre­ate de aceşti actori cu adevărat capabil să întruchipeze, în mod adecvat, figura lui Iisus Hristos din Evanghelii şi din tradiţia creştină? Sau oare „interpretarea” lor particulară nu stă în calea unei astfel de întruchipări autentice?

Istoria de un secol a filmelor bazate pe viaţa lui Iisus de­monstrează o largă varietate de încercări de a rezolva aces­te probleme. S-a procedat, de exemplu, la folosirea unor ac­tori amatori sau necunoscuţi, la crearea unor intrigi secun­dare pentru a suplini elipsele din povestirile Evangheliilor, la imitarea dramei sacre populare, la reprezentarea lui Iisus prin metonimie. In acest ultim caz, camera de filmat îl sur­prinde pe Iisus doar din spate sau îi „vede” doar mâna atunci când vindecă, poalele hainei sau numai umbra. Este o so­luţie nedreaptă şi nesatisfăcătoare. Pe termen lung, nici ce­lelalte soluţii nu au decât un succes limitat. După cum vom vedea în continuare, aceste soluţii sunt adesea reflexive sau chiar stângace şi pot sfârşi prin a interfera cu imaginea au­tentică a lui Iisus pe care doresc să o potenţeze.

Autorul speră numai să nu dezamăgească prea mulţi ci­titori care ar căuta degeaba în această carte analiza unui anu­me film pe care îl consideră de primă importanţă. Nu ne-am propus să le luăm chiar pe toate, în ordinea apariţiei lor, în­trucât ne-am gândit că anumite filme şi teme ale cinemato­grafiei ce au conotaţie creştină le vom aborda, probabil, în alte lucrări. Apoi, una dintre marile producţii, Patimile lui Hristos a lui Mel Gibson, cel mai bine documentat film te­ologic făcut vreodată despre Iisus, va constitui subiectul unei alte încercări livreşti. Astfel ne vom referi numai la ma­rile ecranizări ale secolului XX. In mod evident, trebuie să putem regăsi în această lucrare paginile consacrate unui film determinat. Această comoditate necesară de consultare re­comandă un plan care să permită să izoleze fiecare operă.

(Visited 89 times, 1 visits today)