Homo Eticus

c021e1_1024Prin întrupare, Hristos a intrat într-un dialog veşnic şi viu cu noi, de aceea întruparea e pogorârea plenitudinii iubirii Dumnezeieşti, o prezenţă şi o mijlocire transformatoare şi transfiguratoare în lume şi în istorie. Legăturile Spiritualităţii Întrupării cu lumea şi cu istoria nu sunt dialectice, ci soteriologice, legături ce reies din har şi din posibilitatea mântuirii universale în Hristos. Nu sunt legături de autoritate şi stăpânire peste lume, ci legături de dar şi har, ce izvorăsc de la Hristos, taina asumată a libertăţii şi a iubirii. Dumnezeu vine să caute marea Lui iubire: omul. Vine să ne arate atotmilostivirea Sa, să ne împărtăşească iubirea Sa, vine să cultive rodirea inimilor, să răspundă la întrebările diacronice ale omului. Dumnezeu caută dialogul iubirii. Iubirea este cea mai mare putere a lui Dumnezeu, puterea invincibilă, inepuizabilă, care a învins moartea! Iubirea este dumnezeiască, revendică veşnicia, este nemuritoare…

Atitudinea lui Dumnezeu nu e niciodată contrară, atitudine de adversitate cu omul şi cosmosul; e atitudinea mereu dialogică. Deoarece structura lumii e dialogică, experienţa fundamentală pentru noi este şi nu poate fi alta decât experienţa comuniunii iubitoare, dăruitoare. Dialogul nu se rezumă la o simplă desfăşurare a unui procedeu tehnic, ci mai întâi de toate e consecinţa faptului că prin dialog omul se întregeşte în relaţia iubitoare cu seamănul lui. Iubirea ne arată cine suntem, ce vom fi şi cum ne vom numi. Fără iubire nu sunt nici creştin, nici măcar fiinţă umană. Astfel, modul nostru de a fi corespunde dialogului iubirii.

(Citit de 96 ori)