Morală, Liturghie şi Eshatologie la Sfântul Ioan Gură de Aur

c014e1_1024MORALĂ ŞI LITURGHIE

„Fie ca viaţa voastră să fie deci o laudă şi o slăvire adusă lui Dumnezeu”

Viaţa credinciosului devine laudă a slavei, iar omul este făcut să aducă laudă, împreună cu toată creaţia, cu Biserica, iar lauda Bisericii este ea însăşi asociată cu cea a îngerilor.

În Comentariul Psalmului 49, deja citat, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune:

„După ce a respins toate jertfele (sângerânde) şi le-a arătat nevrednicia, Dumnezeu ne-a dat să cunoaştem lumea unei alte Jertfe, care aparţine unui cult superior, o jertfa lipsită de sânge, care îi este într-adevăr plăcută lui Dumnezeu, o jertfă de laudă (Ps 49, 15), adică a rugăciunilor de mulţumire, a imnurilor sfinte, a slăvirii prin fapte. Ceea ce înseamnă: trăieşte astfel încât să aduci laudă stăpânului Tău, după învăţătura lui Iisus Hristos: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Mt 5, 16)”.

El mai adaugă:, ,Fie ca viaţa voastră să fie deci o laudă şi o slăvire aduse lui Dumnezeu, Care vă va îndrepta spre jertfa desăvârşită (απηρτισμενιν…θυσιαν)”, şi citează din nou din Romani 12, 1: Aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. Acest verset dobândeşte o mare importanţă la Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că, după cum am văzut la el, esenţa moralei pauline, pe care o citează încă în contextul întâlnirii lui Iisus cu Samariteanca, conduce la ideea de cult în duh şi adevăr, pe care adevăraţii adoratori sunt chemaţi să le ofere Tatălui (In 4, 23-24).

Slavei adevărate se opune slava deşartă, pe care Sfântul Ioan Gură de Aur o denunţă, zugrăvind un tablou foarte sumbru al situaţiei:

„Iată ce face lumea să fie lipsită de sens, inundând Biserica cu o infinitate de probleme. Atunci când vânturi contrare se abat puternic asupra unui port liniştit, acesta devine mai periculos decât orice stâncă aflată sub nivelul mării şi decât orice strâmtoare; la fel ca şi dragostea de slavă, când se instalează: întoarce totul, bulversează totul… Dar nu este de ajuns, aceasta ne face să ajungem la o imagine mai sclipitoare, Această Biserică… este construită din aur, din argint, din pietre preţioase. Aurul a fost semănat acolo în profunzime. Oh! Lacrimi amare! Totul a fost ars de acest tiran numit slava deşartă; această flacără devorează totul şi nimeni nu-i devine stăpân… Acest lucru i s-a întâmplat şi Bisericii. Totul este pradă focului. Căutăm cinste printre oameni şi ne consumăm pentru slavă. Totul este bulversat, distrus. Respingându-L pe Dumnezeu, am devenit sclavi ai cinstei. Ne este imposibil de acum înainte să ne reluăm vasalii; aceeaşi febră ne-a cuprins, trebuie să ne îngrijim şi noi, după cum Dumnezeu a stabilit să avem grijă unii de alţii. Ce nădejde de mântuire ne rămâne, când până şi medicii au nevoie de o mână de ajutor din partea celorlalţi? Nu fiţi deci surprinşi dacă vă recomand să faceţi mai mult ca şi ninivitenii. Nu mă limitez la a vă predica postirea, ci vă indic mai degrabă remediul care a redresat această cetate ce se clatină: Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors din căile lor cele rele. Şi i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le făcuse şi nu le-a împlinit (Iona 3,10). Să facem cu toţii la fel. Să renunţăm la dragostea de bogăţie, de slavă, să îl rugăm pe Dumnezeu să ne întindă mâna şi să ne ridice pe noi, membrii căzuţi.”

După ce am citat acest text, înţelegem numeroasele afirmaţii absolute care sunt presărate în opera lui Ioan Gură de Aur: slava deşartă ne face să făptuim sub influenţa ei, suntem cu toţii supuşi sclaviei ei, pentru că încercăm să ne facem remarcaţi prin fiecare dintre faptele noastre. Pe scurt, „neamul omenesc, luat în ansamblul lui, este deşert, iar sexul feminin cu atât mai mult”.

Alţii, din cauza slavei deşarte, nu au putut primi Lumina lui Hristos şi a Evangheliei Lui:

„Dacă Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume (Ioan 1,9), cum se întâmplă atunci să rămână atâta întuneric? De fapt, nimeni nu a ştiut să se plece în faţa lui Hristos. Atunci cum poate El să lumineze toţi oamenii? În măsura în care acest om a venit la El. Dar dacă unii, de bunăvoie, şi-au închis ochii minţii lor şi au refuzat să întâmpine razele acestei lumini, nu natura luminii îi duce în întuneric, ci perversitatea lor, pentru că ei înşişi s-au lipsit în mod voluntar de acest dar. Da, într-adevăr, iertarea a fost răspândită asupra tuturor, în egală măsură asupra evreului, grecului, barbarului, scitului, omului liber sau sclavului, asupra bărbatului şi a femeii, asupra bătrânului şi asupra tânărului. I ia îi întâmpină pe toţi oamenii, fără deosebire, ea îi cheamă cu aceeaşi cinste. Cei care nu consimt să se bucure de acest dai nu se pot supăra decât pe ei înşişi de această orbire. Poarta este deschisă pentru toţi, nimeni nu are accesul interzis, dar din cauza răutăţii voluntare, unii rămân pe dinafară; ei nu datorează această pierdere nimănui altcuiva decât propriei lor perversităţi… Departe de a fi ignorant, Paul de Samosata cunoştea foarte bine acest adevăr şi a comis acelaşi păcat ca şi evreii. Din consideraţie pentru oameni, aceştia au trădat credinţa mântuitoare; ştiind că Hristos era Unicul Fiu al lui Dumnezeu, nu şi-au mărturisit credinţa din cauza căpeteniilor, de teamă să nu fie izgoniţi din sinagogi. La fel Paul de Samosta din cauza unei femei se spune că şi-a vândut propria mântuire. Tirania slavei deşarte este funestă, într-adevăr funestă, capabilă să orbească ochii celor înţelepţi, dacă nu sunt atenţi! Dacă corupţia are această putere, patima slavei deşarte este încă şi mai puternică! Şi de aceea Hristos le spunea evreilor: Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii, şi slava care vine de la Unicul Dumnezeu nu o căutaţi? (Ioan 5,44)”.

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază tensiunea care există între această patimă şi slava autentică. Iată traducerea unuia dintre cele mai concludente texte:

„Ce rău mai mare decât dragostea pentru locurile de cinste? A dat naştere unor erezii, a consolidat sacrilegiul grecilor. Dumnezeu a dorit ca desăvârşirile Sale, care sunt invi­zibile, să fie continuate prin crearea acestei lumi. Dar aceşti oameni nu ţin cont de aceasta şi, dispreţuind urmarea acestei învăţături, îşi croiesc un alt drum; iată de ce ei se depărtează de calea cea dreaptă. De aceea evreii nu au crezut. Răpindu-şi slava unii altora, ei nu căutau Slava care vine de la Dumnezeu. Cât despre noi, dragii mei, să fugim de această boală cu cât mai mare grabă! Dacă am înfăptuit nenumărate fapte bune, toate acele acte de valoare ar putea să fie distruse de murdăria slavei deşarte. Ne dorim astfel de laude? Să căutăm atunci laudele pe lângă Dumnezeu. Lauda care vine de la oameni, oricare ar fi ea, dispare încă de la apariţia ei. Să presupunem că nu aduce niciun folos şi că provine dintr-o judecată coruptă. Ce este deci remarcabil, de fapt, în această slavă este faptul că vine de la oameni şi că de ea se bucură deopotrivă tineri dansatori, femei corupte, avari şi înrăiţi de câştiguri. Dar cel care face obiectul laudei dumnezeieşti nu o împarte cu aceşti oameni, ci cu acei sfinţi slăviţi, vreau să spun cu Profeţii, Apostolii, cei care fac dovada unei vieţi îngereşti. Dacă vrem să atragem mulţimea şi admiraţia lor, să examinăm mai de aproape această dorinţă şi vom constata că nu reprezintă nicio valoare. Pe scurt, dacă ţie îţi place mulţimea, atrage populaţia îngerilor, fă-te de temut pentru demoni, nu face prea mare caz de lucrurile omeneşti. Dimpotrivă, calcă în picioare toate frivolităţile, la fel cum ai face şi cu noroiul şi nămolul. Vei vedea atunci clar că nu există nimic care să plaseze mai multă ruşine în suflet decât iubirea de slavă. Nu este cu putinţă, absolut cu neputinţă, ca cel căruia îi place slava să ducă o viaţă de răstignit, la fel cum nu există persoană care să aibă mulţimea la picioare şi să calce în picioare majoritatea acestor patimi. Cel care s-a ridicat deasupra acestei slave va scăpa şi de invidie, de dragostea de bogăţii şi de toate aceste boli vătămătoare. Dar tu mă întrebi: cum să scapi? Ce-ar fi dacă ne-am îndrepta privirea asupra altei slave, asupra aceleia care vine din cer, pe care cea omenească încearcă să ne-o smulgă cu forţa? Aceasta ne poate ajuta să devenim vestiţi încă de aici, de jos, ne însoţeşte în viaţa viitoare, ne eliberează total de robia trupească, ai cărei sclavi suntem în prezent, fiind înrobiţi de pământ şi de lucrurile pământeşti”.

(Visited 64 times, 1 visits today)