Teologie și spiritualitate în gândirea și viața Sfinților Părinți

c013e1_1024Sfântul Ioan Sinaitul mărturiseşte cu smerenie că a construit Scara ca un „Arhitect nepriceput’’ şi, datorită acestui lucru, s-a crezut de cuviinţă, între comentatorii occidentali ai operei (P. Poquet şi mai recent W. Völker), să se întreprindă redistribuirea materialului ei.

Dacă luăm în considerare cuprinsul treptelor, marile trăsături ale unei structuri atât de ferme apar totuşi acolo unde o mai bună condiţie a textului ar permite, poate, să se discearnă mai sigur un joc de corespondenţe atât de subtile.

Richard T. Lawrence s-a pronunţat însă împotriva acestei opinii: el afirmă că aserţiunile de mai sus nu epuizează tot ceea ce s-ar fi putut spune despre structura Scării, lui părându-i-se că există şi alte elemente structurale în cauză, fiecare cu propriul lui simbolism, implicit sau explicit, care nu au fost luate în discuţie. El îşi propune să ne prezinte această structură cu simbolismul ei aferent, după ce comentatorii anteriori şi-au manifestat predilecţia de a sublinia caracterul ascetic şi mistic al ei. De asemenea, Richard T. Lawrence ne sugerează că „înţelegerea noastră asupra clasicilor Răsăritului poate să câştige de la tehnica apuseană – precum ar fi de pildă analiza structurală – aşa cum şi înţelegerea clasicilor apuseni poate să beneficieze de pe urma scrierilor răsăritene, şi că dezvoltarea în viitor a câtorva analize recente ale structurii operei merită toată osteneala.”

G. Couilleau a publicat o analiză structurală strălucitoare asupra Scării, descoperind în această operă o structură fundamentală, pe care a numit-o „un sistem de opoziţie paralelă”, şi care este un sistem al structurii literare, după opinia lui, familiar gândirii vechi, cunoscut exegeţilor de limbă engleză ca paralelism. Couilleau găseşte un prim grup de trepte care descriu condiţiile rupturii de lume: retragerea, lepădarea interioară şi exterioară – acest grup fiind paralel ultimelor patru capitole ale întregii cărţi, pe care a numit-o „un mic tratat de mistică” (Theoria). Între aceste două scurte şi omogene grupuri, celelalte capitole descriu viaţa practică (activă sau lucrătoare). Dintre acestea, un prim grup de patru – despre virtuţile fundamentale: ascultarea, pocăinţa, luarea aminte la moarte şi plânsul – se opune (printr-o distribuire analogă) unui grup de trei virtuţi care încoronează efortul ascetic: simplitatea, smerenia şi deosebirea gândurilor. În centrul Scării rămân numai şaisprezece trepte (capitole), care descriu lupta contra gândurilor răutăţii şi a sateliţilor lor. Sfântul Ioan ne previne asupra faptului că nu trebuie căutată ordinea acolo unde nu este decât dezordine. Însă el plasează în mijlocul întregii lucrări un grup central – despre gândurile legate de condiţia corporală a omului, şi anume: lăcomia pântecelui, luxul şi iubirea de argint. Acest grup central este flancat de două grupuri de gânduri mai puţin trupeşti, în care lenea (acedia) şi mânia (VIII-XIII) se opun creşterii spirituale, începând de la nesimţire până la mândrie (XVIII-XXIII).

Structura Couilleau a Scării, aşa cum şi-a înfăţişat-o într-o diagramă a cărţii, este următoarea:

1. Lepădarea de lume

I. Renunţarea (lepădarea) de viaţa deşartă

II. Despărţirea (detaşarea)

III. Înstrăinarea

2. Virtuţi fundamentale

IV. Ascultarea

V. Pocăinţa

VI. Amintirea morţii

VII. Durerea (plânsul)

 3. Lupta împotriva patimilor

A) De la mânie la lene (acedie) VIII-XIII

B) Lăcomia pântecelui, castitatea, iubirea de argint XIV-XVI

C) De la nesimţire la mândrie XVIII-XXIII

 4. Încununarea vieţii practice active

XXIV. Simplitatea

XXV. Smerenia

XXVI. Discernământul (deosebirea gândurilor)

 5. Unirea cu Dumnezeu

XXVII. Isihia (liniştea)

XXVIII. Rugăciunea

XXIX. Apatia (despătimire)

XXX. Iubirea

Această structură a fost reprodusă într-un mod mai puţin clar de K. Ware. Scara poate fi văzută, fără rigoare excesivă, ca un sistem de opoziţii paralele, care era în fond foarte familiar gândirii antice, şi se manifesta prin reluarea unui punct de doctrină în mod asemănător, pe două nivele diferite. Se observă uşor că Despărţirea anunţă Apatia, Ascultarea anunţă Discernământul, Pocăinţa anunţă Smerenia,[13] Acedia anunţă Nesimţirea.

În acest joc de opoziţii se poate percepe ceea ce Sfântul Ioan Scărarul a înţeles prin progres duhovnicesc: efortul, care deţine primul loc în stadiul întâi al ascezei, devine în mod inefabil harismă în cel de-al doilea. Couilleau afirmă că autorul e prea conştient de caracterul tainic al urcuşului spre Dumnezeu pentru a accepta să prezinte un program atât de accesibil primului venit, încât acesta să poată păstra în continuare iluzia că ar fi sesizat insesizabilul.

Hausherr e de părere că Sfântul Ioan ţine să observe limitele propriei sale cunoaşteri: „Gnosis psili”, fiind convins că realitatea nu se poate reduce la imaginea pe care încearcă el aici s-o redea.

 Structura Price

Structura Couilleau va suporta o nouă punere în discuţie odată cu lucrarea lui James Robertson Price. Şi Price vede trei secţiuni majore ale Scării (acest lucru constituind un motiv în plus pentru luarea în considerare a unei împărţiri tematice a Scării), dar el nu găseşte împărţirile în aceleaşi locuri. Pentru el, primele trei capitole ale celor trei secţiuni sunt: Renunţarea la viaţa deşartă, Durerea şi Smerenia.

Argumentele sunt de trei feluri. În primul rând, după temeiul conţinutului, el susţine că fiecare din aceste capitole reprezintă ceea ce în terminologia lui Bernard Lonergan poate fi numit un nou nivel al convertirii religioase, fiecare dintre acestea fiind tratat după convertirea intelectuală şi morală în capitole subsumate fiecărei secţiuni. În al doilea rând, pe temeiul textelor, el afirmă că fiecare dintre acestea sunt numite de Sfântul Ioan o chemare a darului lui Dumnezeu, o experienţă a harului. În al treilea rând, el descoperă în textele la care făcuse referire Sfântul Ioan însuşi cele trei faze ale vieţii monastice ca momente succesive ale harului.

El compară acest proces cu Treimea: „Ele sunt trei faze dar o singură (unică) mişcare”; „Pocăinţa înalţă din cădere, durerea (plânsul) bate la poarta cerului şi sfânta smerenie o deschide, afirm aceasta şi slăvesc Treimea în Unime şi Unimea în Treime”. Referinţa Sfântului Ioan la Sfânta Treime arată că opera sa are o structură similară, o unitate în trei părţi şi că aceasta e rezultatul unui plan deliberat pe care el l-a văzut ca purtând pecetea Treimii Însăşi: un plan citind-o pe Ea.

Primele şase capitole cuprind secţiunea Pocăinţei, cele optsprezece de la mijloc secţiunea Durerii, şi ultimele şase capitole sunt cele ale Smereniei. În prima parte, călugărul este încurajat să rupă cu lumea, în cea de a doua parte, i se spune să recunoască şi să elimine patimile care –L supără pe Dumnezeu, iar în partea a treia, i se dă o idee concisă despre ceea ce trebuie să aştepte când atinge starea binecuvântată a unirii cu Dumnezeu chiar aici pe pământ.

Asemănările cu împărţirea tradiţională a căilor purificării, iluminării şi contemplaţiei sunt evidente. Diferenţele faţă de acestea sunt mai puţin evidente dar, reflectate în text cu grijă şi în conformitate cu planul său general, ele se vor arăta ca fiind juste şi consistente.

I. POCĂINŢA

1. Renunţarea la viaţă (la cea lumească)

2. Detaşarea

3. Exilul (înstrăinarea)

4. Ascultarea

5. Penitenţa

6. Amintirea morţii

II. DUREREA (LACRIMILE)

7. Durerea

8. Supărarea

9. Răutatea

10. Calomnia

11. Vorbăria

12. Înşelăciunea

13. Disperarea (lenea sufletească)

14. Lăcomia

15. Pofta (trupească)

16. Avariţia

17. Sărăcia

18. Insensibilitatea (nesimţirea)

19. Somnul

20. Trezvia

21. Frica

22. Slava deşartă

23. Mândria

24. Blândeţea

III. SMERENIA

25. Umilinţa (smerenia)

26. Discernământul – sumarul celor precedente

27. Liniştea (isihia)

28. Rugăciunea curată

29. Apatia

30. Iubirea (agapi)

 Dacă Price are dreptate (şi schema lui e corectă), nu se poate face nimic pentru a salva schema elegantă a lui Couilleau – a paralelismului concentric? Sau, dacă structura lui Couilleau este cea corectă, ar putea fi confirmată structura lui Price prin demonstrarea faptului că aceasta din urmă este utilă în dezvoltarea intenţiilor lui Couilleau?

R.T. Lawrence (în articolul său: „Structura tridimensională a Scării ascensiunii dumnezeieşti’’) doreşte să sugereze că planul lui Couilleau poate fi remodelat cu succes după liniile pe care le-a trasat analiza structurală a lui Price şi că această propunere de reconstrucţie poate fi argumentată pornind de la câteva principii fundamentale. În primul rând, observăm de la început până la sfârşit o structură diptică a operei ca întreg. În al doilea rând, pecetea paralelismului concentric intern apare în fiecare din cele trei părţi reconstruite. În al treilea rând, există o legătură evidentă a capitolelor între cele trei părţi reconstruite. În al patrulea rând, există un simbolism numeric latent al numărului de capitole în diferitele părţi reconstruite. În sfârşit, structura descoperită aici poate fi pusă într-o configuraţie paralelă cu structura Crezului.

 

(Visited 101 times, 1 visits today)