Sf. Ioan Gură de Aur-Biserica și Euharistia

[Sf. Ioan Gură de Aur-Biserica și Euharistia.pdf]

Pe temeiul comentariilor la Evanghelia după Ioan şi la Epistolele pauline[1] Sfântul Ioan Gură de Aur dezvoltă o adevărată ecleziologie euharistică, adică ecleziologia sfintei Euharistii. Fără îndoială este vorba despre marea taină a iconomiei Fiului lui Dumnezeu întrupat, care „Şi-a asumat trupul Bisericii”[2] şi a făcut Biserica trupul Lui, şi din nou i-a dat propriul Lui trup în Euharistie. Dacă mintea omului nu poate înţelege şi cuvântul uman nu poate să exprime vreo taină a dumnezeieşti revelaţii, cu atât mai mult este neînţelesă şi ascunsă taina trupului lui Hristos în Biserică şi în Euharistie.

1. Biserica și Hristos Euharistic

Cuvântul lui Dumnezeu nu numai ne renaşte, ci şi ne hrăneşte duhovniceşte[3]. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre o dublă hrănire a sufletului: prin Cuvântul lui Dumnezeu neîntrupat, adică prin dogmele mântuirii (τα σωτήρια δόγματα), şi prin Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, cu trupul şi sângele lui Hristos din dumnezeiasca Euharistie[4]. Credincioşii în Biserică se nasc în Hristos prin Botez şi se hrănesc cu Hristos în dumnezeiasca Euharistie[5]. Sensul fundamental al ecleziologiei Apostolului Pavel este acela că Biserica este „trupul lui Hristos”, ea singură ne duce la dumnezeiasca Euharistie, care este „împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos”[6]. Această înţelegere leagă foarte strâns Biserica şi Euharistia de comuniunea Euharistică. Dacă am încerca să surprindem acest mister, ar fi foarte puţin să spunem că există în mod simplu o legătură strânsă între Biserică şi Euharistie, între Euharistie şi viaţa „în Hristos”, fiindcă în realitate există ceva cu mult mai mult. Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, în Hristos Dumnezeul-Om se identifică într-un mod tainic şi apofatic Biserica, ca trup al Lui, cu trupul Lui euharistic[7]. Acesta constituie adevărul cel mai profund despre Biserică şi despre viaţa „în Hristos”, ca viaţă euharistică[8].

Un lucru este însă sigur: că precum Domnul este unul şi unul este Trupul Lui[9] şi nu poate fi împărţit, aşa şi în persoana lui Hristos, Biserica şi Euharistia se unesc mistic într-un singur trup al Lui şi nu se pot înţelege separate una de cealaltă. Natura Bisericii înseşi este euharistică şi Euharistia constituie taina acestei Biserici. Şi Biserica şi Euharistia sunt trupul lui Hristos, acestea în Hristos sunt una[10]. Hristos „trupul nostru (adică Biserica) al Lui l-a făcut…”[11], spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Fiindcă „ce este pâinea?” întreabă el, şi răspunde: „Trupul lui Hristos. Ce devin cei împărtăşiţi? Trupul lui Hristos; nu multe trupuri, ci un trup”[12].

În consecinţă, în dumnezeiasca Euharistie prin împărtăşirea trupului şi a sângelui lui Hristos se manifestă natura însăşi a Bisericii[13]. „Biserica este trupul lui Hristos, jertfa euharistică este de asemenea trupul lui Hristos. Prin urmare, Biserica are o natură euharistică. În afara Bisericii nu există Euharistie şi-n afara Euharistiei nu există Biserică. Dumnezeiasca Împărtăşanie constituie unirea cu trupul mistic al Bisericii. Credinciosul în Euharistie se uneşte cu capul acesteia, al lui Hristos, într-un trup, Sfânta Biserică.”[14] . De aceea nu există Euharistie în afara Bisericii, fiindcă „nu există trup în afara Trupului”[15], dar nici Biserică nu există fără şi-n afara Euharistiei. Acest adevăr fundamental al ecleziologiei îl găsim împlinindu-se în întreaga viaţă şi istorie a Bisericii lui Hristos. Sfânta Liturghie este exprimarea cea mai bună şi cea mai profundă a acestui adevăr şi a acestei realităţi. Dumnezeiasca Euharistie s-a instituit în momentul Cinei de Taină a Mântuitorului şi a ucenicilor Lui, în ajunul patimii Lui pentru mântuirea noastră. Este imposibil să nu vedem legătura inseparabilă ce există între faptul răscumpărării şi mântuirii noastre şi faptul Bisericii şi al Euharistiei, precum a spus Domnul Însuşi[16]. Aceasta mai întâi se arată în teologia Sfântului Ioan Gură de Aur şi, în general a Bisericii Ortodoxe, că dumnezeiasca Euharistie este jertfă[17].

Toată iconomia mântuirii, „iconomia tainei”, „iconomia harului lui Dumnezeu”, se adună şi se împlineşte în persoana Logosului lui Dumnezeu ce a luat trup, în ipostasul lui Hristos Dumnezeul-Om. Astfel, Hristos nu este numai Mântuitor, ci arhetipul mântuirii, însăşi mântuirea; nu este numai capul Bisericii, dar, ca Dumnezeu-Om, este şi Biserica însăşi. De asemenea, El este însăşi taina dumnezeieştii Euharistii, deoarece Euharistia este recapitularea şi extinderea întregii taine a lui Hristos. Toate acestea se manifestă şi se trăiesc real şi tainic în cadrele dumnezeieşti-omeneşti ale Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur. Liturghia constituie inima Bisericii noastre. De aceea putem spune că Sfânta Liturghie este cea mai mare ecleziologie[18]. Ea exprimă şi cuprinde întreaga iconomie a Sfintei Treimi pentru neamul omenesc; deci Liturghia este triadocentrică. Liturghia se săvârşeşte prin prezenţa şi lucrarea nemijlocită al Sfântului Duh în Biserică, Care sfinţeşte şi preface cinstitele daruri în Trupul şi Sângele lui Hristos. Caracterul de epicleză a slujbei dă Liturghiei şi o dimensiune pnevmatologică. Însă Sfânta Liturghie este mai întâi de toate hristologică şi hristocentrică [19]. Fiindcă Liturghia este însăşi Hristos în prezenţa Lui mistică, activă şi adevărată. Hristos, care ca Dumnezeu-Om este esenţa şi inima Bisericii, este prezent întreg când în sfânta Liturghie se săvârşeşte taina sfintei Euharistii.

Întruparea, patima, învierea şi înălţarea lui Hristos constituie temeliile vii şi veşnice ale Bisericii; pe acestea se sprijină şi dumnezeiasca Euharistie şi din acestea se constituie şi Sfânta Liturghie. Unde se găseşte Mântuitorul, acolo este şi Biserica Lui. De aceea Biserica întreagă este prezentă în Euharistie, precum membrele în inimă, precum ramurile în rădăcină şi, precum a spus şi Domnul, precum mlădiţele în viţa de vie[20]. Deci dumnezeiasca Euharistie alcătuieşte inima Bisericii, existenţa însăşi a Bisericii, viaţa ei, izvorul unităţii ei şi izvorul mântuirii ei[21].

Conform cu acestea, temelia Bisericii este taina întrupării Cuvântului, iar dumnezeiasca Euharistie este trupul însuşi al lui Dumnezeu ce S-a întrupat. Biserica s-a mântuit, s-a salvat, s-a renăscut, s-a îmbăiat şi s-a sfinţit prin jertfa mântuitoare şi sângele Dumnezeului-Om, ce S-a vărsat pe cruce, – dumnezeiasca Euharistie este şi aceasta jertfă[22] a trupului şi a sângelui lui Hristos[23] . Biserica a înviat împreună cu El, s-a slăvit împreună cu El şi a şezut împreună cu Hristos de-a dreapta lui Dumnezeu, – Dumnezeiasca Euharistie este însăşi trupul lui Hristos înviat, înălţat la ceruri şi slăvit, cel ce şede de-a dreapta Tatălui, sau cu alte cuvinte Euharistia este Hristos însuşi. Hristos este prezent în Biserică precum în trupul Lui teandric în toate zilele până la sfârşitul lumii. El însuşi este prezent întreg în Euharistie, în modul cel mai real.

De asemenea, Duhul Sfânt S-a pogorât în Biserică şi rămâne mereu în ea, în Euharistie prezenţa şi energia Lui săvârşeşte taina trupului şi a sângelui lui Hristos[24], şi noi (adică Biserica) „prin cele două ne adăpăm în Duhul”[25]. Din cele de mai sus, aşadar, apare clar că Biserica şi Euharistia se identifică în Hristos, ele sunt unicul Lui trup teandric, „din trupul Lui şi din oasele Lui”. Învăţătura despre Biserică, ca trup a lui Hristos, ascunde în fiinţa ei şi se face ecoul experienţei liturgice, exprimă realitatea euharistică[26]. De aceea dumnezeiasca Euharistie este într-adevăr cea mai mare, cea mai veche şi cea mai substanţială tradiţie a Bisericii, esenţa însăşi a Sfintei Tradiţii: „Liturghia şi Euharistia sunt ca un lanţ mare şi sfânt al tradiţiei care uneşte într-un întreg inseparabil viaţa istorică a Bisericii, şi chiar mai mult: Euharistia este această viaţă a Bisericii”[27]. Cât va exista Biserica va exista şi această Tradiţie sfântă: „de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni”[28].

2. Euharistia: Taina Bisericii

În continuare vom examina foarte pe scurt acest adevăr ecleziologic fundamental al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre relaţia foarte strânsă ce există între Biserică şi Euharistie, adică: fiecare dintre ele există în cealaltă, ele formează un tot unitar şi inseparabil. Pentru Sfântul Ioan Gură de Aur amândouă sunt trupul lui Hristos[29], şi este imposibil să vorbim despre Biserică fără a vorbi concomitent şi despre Euharistie, şi reciproca, nu putem vorbi despre Euharistie fără ca să vorbim totodată de Biserică. Ne este imposibil să vorbim despre Biserică fără o hristologie corectă, fără acel fapt unic, „Dumnezeu S-a arătat în trup…”, care cuprinde şi interpretează totul. Dar dumnezeiasca Euharistie este cea mai concretă hristologie[30], fiindcă Euharistia este trupul însuşi al Dumnezeului-Om, cel ce S-a născut din Fecioară, cel ce S-a răstignit, cel ce a înviat, cel ce S-a înălţat la ceruri şi S-a slăvit[31]. Euharistia este însuşi Hristos „cunoscut în două naturi neconfundate”[32].

Deci este evidentă relaţia dintre învăţătura hristologică ortodoxă şi învăţătura despre Euharistie, fiindcă este vorba despre două aspecte ale uneia și aceleiaşi dogme, despre un singur fapt teandric[33]. Învăţătura despre Euharistie nu constituie o simplă completare a învăţăturii despre Biserică, ci exprimă însăşi taina Bisericii, taina unirii ei cu Hristos, a membrelor cu capul lor, a vieţii şi a existenţei ei interioare ca trup al lui Hristos[34]. Toată Biserica există în Hristos şi îşi are existenţa, unitatea şi viaţa ei în Hristos. Hristos întreg se află în Euharistie şi prin urmare dumnezeiasca Euharistie este inima şi fiinţarea Bisericii. Euharistia este izvorul unităţii Bisericii cu Hristos şi a unităţii membrilor ei cu trupul unic al lui Hristos.

Sfântul Apostol Pavel vorbeşte foarte limpede despre aceasta: „Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Întrucât o pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine”[35]. În acest fragment Apostolul exprimă taina unirii noastre cu Hristos, adică a Bisericii cu Hristos, în Euharistie. De asemenea exprimă taina unirii mădularelor lui Hristos între ele într-un trup prin mijlocirea unei singure pâini Euharistice, adică taina unirii Bisericii în Euharistie[36].

Acest sens îl dă cuvintelor de mai sus ale Apostolului Pavel şi Hrisostom. „De ce n-a spus participare? Fiindcă a vrut să arate că este ceva mult mai mult şi să evidenţieze că unirea este foarte strânsă”[37]. Şi Hrisostom înaintează în dezvoltarea gândirii Apostolului: „După-aceea, deoarece a spus, „împărtăşirea trupului”, cel ce împărtăşeşte este altul faţă de cel ce se împărtăşeşte, şi această diferenţă ce pare mică a retractat-o. Adică, când a spus „împărtăşirea trupului” a vrut iarăşi să spună ceva care să exprime faptul că unirea înaintează mai mult; de aceea a şi adăugat: „pentru că una este pâinea, şi noi cei mulţi suntem un trup”. Şi de ce spun împărtăşire?, spune. Acelaşi trup suntem. Fiindcă ce este pâinea? Trupul lui Hristos. Ce se întâmplă cu credincioşii ce se împărtăşesc? Trupul lui Hristos; nu multe trupuri, ci unul. Pentru că precum pâinea este una constituită din multe grăunţe, astfel încât nicăieri să nu se vadă grăunţele, dar să existe, fără să fie vizibilă diferenţa în unire, aşa şi în legătura dintre noi şi Hristos. Fiindcă tu nu te hrăneşti dint-un trup şi celălalt din altul, ci din Acelaşi toţi; de aceea a şi adăugat: ‚fiindcă toţi dintr-o pâine ne împărtăşim ”[38].

Aşa cum reiese din interpretarea Sfântului Ioan Gură de Aur[39], cuvintele de mai sus ale Apostolului Pavel exprimă unirea noastră reală cu Hristos şi între noi în Biserică, ce înseamnă unirea lui Hristos cu trupul Lui, adică Biserica, pe care o formăm noi „cei mulţi”, de vreme ce suntem mădularele lui Hristos. Interpretarea hrisostomică a textului paulin de la I Corinteni reprezintă esenţa învăţăturii lui despre Biserică ca „trup al lui Hristos”. „Cei mulţi” sunt Biserica, care în şi cu împărtăşirea trupului şi sângelui lui Hristos devin un trup prin intermediul unei singure pâini, nu însă un trup oarecare, ci „trupul lui Hristos”, adică El Însuşi „ un Hristos”, „o pâine”[40].

Sfântul Ioan exprimă taina relaţiei Bisericii şi a Euharistiei astfel: Hristos „ne-a făcut pe noi trupul Său propriu, ne-a împărtăşit nouă propriul Său trup”[41]. E vorba despre o legătură foarte strânsă a noastră cu Hristos în Euharistie, despre unirea trupească şi duhovnicească cu El. „Nu i-a fost foarte plăcut să fie Om, să fie pălmuit şi nedreptăţit, şi nici să Se amestece pe Sine cu noi. Dar nu numai prin credinţă, ci şi în realitate ne face propriul Lui trup.”[42]. Hristos „S-a amestecat pe Sine cu noi şi a format cu noi un trup, ca să fim unul, precum trupul este unit cu capul”[43]. Şi altundeva Sfântul Ioan cu multă expresivitate pune în gura Domnului însuşi următoarele: „Şi din nou am coborât, şi nu numai simplu mă unesc cu tine, dar mă amestec, sunt mâncat, mă subţiez puţin-puţin, ca să devină mai mare amestecul, rudenia, unirea. Fiindcă cei ce se unesc îşi păstrează condiţiile lor, Eu însă mă unesc indisolubil cu tine. Adică nu vreau să existe ceva între noi; vreau cei doi să fie una”[44].

Să nu considerăm exagerate aceste cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur, deoarece ele exprimă dincolo de orice îndoială gândirea Apostolului Pavel care, scriindu-le Efesenilor despre „taina lui Hristos” şi arătând care este conţinutul ei, spune: „neamurile sunt…împreună-părtaşi ai făgăduinţei în Hristos Iisus…”[45]. Aici „σύσσωμα (copărtaşi, cotrupeşti, împreună-părtaşi), care trebuie corelat imediat cu expresia „în Hristos” şi nu cu afirmaţia „ai făgăduinţei”, are o însemnătate soteriologică mult mai profundă şi desigur şi ecleziologică şi euharistică[46].

Textul de la Evrei 2, 14 ne va ajuta să înţelegem întregul conţinut al termenului „copărtaşi”sau împreună-părtaşi. Textul de la Evrei se referă la faptul că Domnul însuşi a luat mai întâi trupul nostru şi sângele nostru, adică El a devenit primul „copărtaş” cu noi şi după-aceea ne-a făcut părtaşi şi cotrupeşti cu El[47], pe de-o parte prin întruparea Lui şi pe de alta prin unirea noastră într-un trup cu El, făcându-ne mădulare ale trupului Lui teandric, lucru ce întâi de toate se întâmplă în Euharistie (precum şi în „împărtăşirea cu trupul şi sângele Lui”). Aşa cum El a luat trup şi sânge, spune Sfântul Ioan Gură, aşa şi noi devenim părtaşii Lui. Şi aceasta nu numai prin credinţă, ci şi prin încorporarea noastră în trupul Lui, ce se face prin împărtăşirea cu trupul şi sângele Lui[48]. Şi exact acesta este sensul real al frazei „copărtaşii sau împreună-părtaşii lui Hristos”. „Ce înseamnă‚am devenit părtaşii lui Hristos’? Suntem parte a lui Hristos, spune, unul am devenit noi şi El, ca şi cum ar fi El capul şi noi trupul, suntem împreună-moştenitori şi uniţi într-un trup. Suntem un trup din carnea Lui, spune, şi din oasele Lui”[49].

„Cotrupeşti” înseamnă deci : Ne-am unit cu trupul lui Hristos şi formăm împreună cu El un trup[50]. Sfântul Ioan Gură de Aur analizează acest mare adevăr al Apostolului și în altă parte. Astfel, interpretând fragmentul ecleziologic şi euharistic din 1Cor. 10, 16-17, pe care l-am menţionat, spune: „Fiindcă nu a dat trupul Lui doar în mod simplu, ci datorită faptului că firea trupului pe care a creat-o din pământ ajunsese până atunci să moară din cauza păcatului şi să fie pustiită de viaţă, pe cealaltă fire divină, cu toate că a introdus în ea ca materie şi plămădeală, trupul Lui propriu, care în ceea ce priveşte natura este aceeaşi, dar este eliberată de păcat şi plină de viaţă, le-a dat-o tuturor să se împărtăşească din ea, aşa încât, hrăniţi din ea şi lăsând deoparte pe prima, pe cea moartă, să ne unim cu cea nemuritoare şi vie prin sfânta Împărtăşanie”[51].

În dumnezeiasca Euharistie se săvârşeşte astfel „marea taină dumnezeiască şi înfricoşătoare”, care constituie mântuirea noastră şi esenţa Bisericii. Prin această taină devenim un trup cu Hristosul teandric şi „de aceeaşi esenţă cu El”, precum spune caracteristic Sfântul Ioan[52]. Şi acesta vine ca și consecinţă a încorporării noastre în Hristos, pe care o exprimă atât de reprezentativ Părintele însuşi: „Precum Fiul lui Dumnezeu a devenit copărtaş al firii noastre proprii, astfel şi noi devenim copărtaşi ai naturii Lui; şi precum Acela ne are în ființa Lui, astfel şi noi Îl avem în ființa nostră”[53]. De aceea Apostolul spune despre noi că suntem „mădularele trupului Lui, din trupul şi din oasele Lui”( Ef. 5, 30). Hristos „Se amestecă pe Sine cu noi” în Euharistie, şi „ne face propriul Lui trup, în mod real”[54]. „Astfel prin participare noi devenim un trup cu Hristos”[55]. În consecinţă, toate în Biserică, adică unirea cu Hristos şi încorporarea noastră organică în trupul Lui astfel încât să devenim un trup cu El, se împlinesc mult mai concret şi mai vizibil în taina Împărtăşirii cu trupul şi sângele lui Hristos. În această împărtăşire se vădeşte taina unităţii nevăzute şi neînţelese a Bisericii şi a Euharistiei. Pentru acest motiv Euharistia constituie inima Bisericii şi Biserica este cuprinsă în Euharistie[56].

Din cele de mai sus se evidenţiază faptul că prin Euharistie noi ne unim foarte strâns între noi ca mădulare ale lui Hristos. Unirea noastră în Biserică, adică unitatea Bisericii ce se manifestă prin unitatea membrilor ei, este unitatea în şi cu Hristos. Biserica nu are în ea alt început şi cauză a unităţii cu excepţia lui Hristos. Din unirea ei cu Hristos provine unitatea membrilor ei, după ce aceştia devin mădularele lui Hristos. În consecinţă, participarea noastră la Euharistie ne uneşte concomitent cu Hristos şi între noi într-un trup[57]. Având ca temei această unitate, Sfântul Ioan Gură de Aur spune următoarele: „În trup devenim şi suntem mădularele trupului Lui şi din carnea Lui şi din oasele Lui”. Şi iniţiaţii să urmărească cele spuse de mine. Ca să nu devenim deci un trup numai din iubire, ci şi fiinţial, să ne amestecăm cu acea carne. Fiindcă aceasta se împlineşte prin hrana pe care ne-a dat-o, din cauză că a vrut să ne arate marea iubire, ce o are pentru noi. De aceea S-a amestecat pe Sine cu noi şi a alcătuit cu noi un trup, ca să fim unul, precum trupul este unit cu capul”[58]. „Am oferit vouă tuturor trupul şi sângele meu şi din nou încredinţez pentru voi aceast trup şi sânge, prin care am devenit ruda voastră”[59].

În Euharistie se realizează comuniunea teandrică a lui Hristos şi a Bisericii prin „împărtăşirea cu trupul şi cu sângele” lui Hristos. Hristos se uneşte prin Euharistie cu fiecare credincios şi cu toţi împreună, şi concomitent aceştia se unesc între ei într-un trup, trupul lui Hristos, care este Biserica, „un Hristos”[60]. Această învăţătură bogată în semnificaţii a Sfântului Ioan Gură de Aur despre importanţa ce o are Euharistia în Biserică se manifestă şi se descoperă în forma ei perfectă în Euharistie. Atunci Biserica apare într-un anumit timp şi loc ca trup al lui Hristos, şi Euharistia ca taina Bisericii înseşi, taina reunirii şi adunării „tuturor sfinţilor”(Ef.3,18), taina comuniunii „poporului lui Dumnezeu”, a comuniunii „Întâiului-Născut între mulţi fraţi”. Atunci unitatea Bisericii cu şi în Hristos se manifestă într-un mod foarte real.

3. Euharistia: Viaţa Bisericii

În Euharistie, prin forma şi puterea unei pâini unice, care conform cu Hrisostom, este pururea şi pretutindeni una şi aceeaşi[61], se manifestă unitatea desăvârşită a Bisericii universale răspândite în întreg pământul, precum şi unitatea Bisericii cereşti şi pământeşti, adică se manifestă totalitatea şi deplinătatea trupului Dumnezeului-Om[62]. Hristos, în Care s-au cuprins toate cele existente pe pământ şi-n cer şi Care este Capul Bisericii[63], se află întreg în Euharistie. Unde este Hristos, acolo este şi Biserica întreagă. Hristos este „marele Arhiereu, Care a străbătut cerurile…”[64], şi „unde este Hristos acolo este şi cerul”[65], spune Sfântul Ioan, iar la rândul ei: „Biserica este cerească şi nu este nimic altceva decât numai cer”[66]. Sfântul Ioan vorbeşte foarte des despre unitatea Bisericii cereşti şi pământeşti şi a participării întregii Biserici la Euharistie[67]. El vorbeşte despre marea unitate între membrii vii şi morţi ai Bisericii în Euharistie. La săvârşirea ei Biserica întreagă oferă jertfă şi se roagă Mielului ce Se află pe sfânta Masă pentru toţi membrii ei, mădularele Mielului[68]. De aceea, împreună cu martirii şi „drepţii desăvârşiţi”, sunt pomeniţi şi viii şi morţii[69].

Sfântul Duh este creatorul unităţii trupului lui Hristos, al Bisericii, şi săvârşitorul trupului lui Hristos în Euharistie[70]. Prin împărtăşirea de Euharistie sufletul devine cer[71], şi se aşază lângă tronul împăratului Hristos şi se transfigurează prin inspiraţia şi energiile Sfântului Duh[72]. După cum sufletul devine prin rugăciune personală naos a lui Dumnezeu şi prin renaştere duhovnicească naos al lui Hristos, tot aşa prin Euharistie sufletul „se înbisericeşte”, întrucât devine naos al Sfântului Duh, cu alte cuvinte el devine naos al Sfintei Treimi[73] .

Harismele Sfântului Duh se manifestă atât personal (mistic, prin rugăciune personală), cât şi comunitar (latreutic, prin Taine, prin Euharistie). De exemplu, uimirea extatică, care de fapt aparţine experienţei duhovniceşti personale, Sfântul Ioan, potrivit teologiei pauline, o înfăţişează ca realitatate a vieţii interne a Bisericii, în Euharistie, în timp ce strălucirea trupească lui Moise din Vechiul Testament o interpretează ca o „luminare a slavei Evangheliei lui Hristos”(ca o strălucire psiho-duhovnicească)[74]. După cum la facerea Evei (tipul Bisericii), Dumnezeu a adus somn peste Adam, aşa şi în renaşterea bisericească, când fiecare suflet „se căsătoreşte” cu Noul Adam, Hristos, el cade în extaz. Astfel Sfântul Ioan identifică termenul biblic somn(Gen. 2, 21) şi expresia ioaneică naştere de sus (In. 3, 5)prin categoria mistică de extaz[75], pe care o descoperă în două taine fundamentale ale vieţii duhovniceşti, în Botez (ca moarte cu Hristos) şi Euharistie (ca şi comuniune spirituală prin rugăciune şi hrana trupului Domnului)[76].

De aceea, noi putem să spunem că în Euharistie credinciosul primeşte vederea lui Dumnezeu, luminarea euharistică[77]. Părinţii Bisericii, accentuând caracterul comunitar al profetismului vechi-testamentar, au interpretat aşa numitul extaz profetic drept o mistică a comuniuni, cu semnificaţia ontologică a termenului, cu alte cuvinte, ca mistagogie eclezială[78]. Pe această mistică a comuniunii, adică a râvnei calde şi înflăcărate, Sfântul Ioan vrea ca Biserica să o moştenească şi să o ofere prin participarea credincioşilor (încorporaţi în Hristos) la trupul şi sângele lui Hristos. Cu alte cuvinte, extazul se identifică cu vederea (Θέα) lui Hristos. Pentru Sfântul Ioan mistagogia eclezială este clar hristocentrică.

Dumnezeiasca Euharistie este izvorul de la care ţâşneşte viaţa Bisericii, încă ceva mai mult, ea este însăşi viaţa Biseicii, „viaţa mântuitoare şi continuă a sufletelor noastre”[79]. Euharistia este „pâinea vieţii”[80], care dă viaţa veşnică[81] este Însuşi Hristos. El Se găseşte ca ofertă pe masa mistică, ca „Mielul lui Dumnezeu…”, ca „jertfă mistică, pe care şi îngerii se cutremură văzând-o”, şi ca „izvorul băuturilor mântuitoare”[82]. Fără El şi fără pâinea vieţii, în Euharistie, nu există viaţă pentru Biserică şi pentru membrii ei, nici nu există măcar Biserică. Biserica şi Euharistia există numai din cauză că se unesc mistic în Hristos şi este imposibil să ne imaginăm una fără cealaltă[83]. Acest adevăr l-a făcut cunoscut Domnul însuşi în cuvântarea Sa de la Capernaum şi marele Apostol o nuanţează în principal în 1Corinteni. Euharistia există numai pentru Biserică şi în Biserică, pentru mădularele lui Hristos, pentru mădularele curate ale Bisericii, de aceea are dreptate Sfântul când atenţionează: „Dacă cineva nu este ucenicul Aceluia, să se retragă; nu-l acceptă pe unul dintre aceştia Sfânta Masă”[84]. Dumnezeiasca Euharistie este „mântuirea şi sănătatea sufletului” atunci când noi înşine ne apropiem curaţi în totalitate[85]. În consecinţă, „conform cu Hrisostom, este complet imposibilă comuniunea unităţii în taina Euharistiei cu ereticii şi cu toţi ceilalţi ce se găsesc în afara Bisericii, fiindcă aceasta ar constitui tăgăduirea naturii înseşi a Bisericii şi a Euharistiei, precum şi unitatea inseparabilă între cele două. Unitatea în Euharistie face credibilă universalitatea Bisericii, dar şi presupune universalitatea, adică ortodoxia”[86]. Toţi câţi se împărtăşesc dintr-un Miel devin inevitabil „un trup”, datorită „unicului Hristos” ce există în Împărtăşanie[87]. Un trup însă înseamnă şi „un Duh, un Domn, o credinţă şi un Botez”.

Sfântul Ioan Gură de Aur numeşte continuu Euharistia „medicamentul mântuirii rănilor noastre”[88],însă nu a considerat că acest medicament al mântuirii lucrează automat şi magic în sufletele credincioşilor. Premisa pentru apropierea cu vrednicie de Euharistie este „curăţenia inimii”[89]. Astfel în Euharistie, ca „împărtăşire cu trupul şi sângele” lui Hristos, Dumnezeul-Om, avem unirea desăvârşită a lui Hristos cu mădularele trupului Lui, adică Biserica. Mădularele trupului lui Hristos, care sunt Biserica, devin prin împărtăşirea cu „pâinea cea unică a vieţii” în Euharistie împreună-părtaşi cu Hristos şi deci cotrupeşti între ei, adică un trup cu Hristos şi între ei. „Cei mulţi” devin „un trup”, cei mulţi sunt „una”, adică noi toţi devenim „un Hristos”. Biserica ortodoxă universală devine „un Hristos”şi aceasta este menirea ei: viaţa noastră „în Hristos” sau viaţa noastră în Biserica lui Hristos să devină „un Hristos”. Adică, fiecare dintre noi să ne hristificăm prin unirea cu Hristos. Taina Euharistiei constituie unirea desăvârşită a Bisericii cu Hristos şi, concomitent, unitatea desăvârşită între membrii Bisericii ca trup al Dumnezeului-Om. Tocmai de aceea această unitate presupune existenţa unităţii în toate în Biserică, adică unitatea în harul Sfântului Duh, în credinţa şi învăţătura dreaptă, în viaţa cu Hristos, în viaţa „după Hristos”, cu alte cuvinte în viaţa în Hristos şi în Duhul Sfânt.

[1]In.5. I Cor. 10. 16-17, 21; 11, 23-30. Ef. 3, 6; 5, 30.

[2]Sf. Ioan Gură de Aur, Omilie din exil, 2, PG 52, 429. vezi La Efeseni, Omilia 3, 3, PG 62, 27

[3]La Matei, Omilia 82, 4, PG 58, 742.

[4]La Ioan, Omilia 46, 1, PG 59, 257. La Evrei, Omilia 27, 1, PG 63, 185.

[5]La Matei, Omilia 82, 2, PG 58, 740. Cateheza 3, 16-19, ΕΠΕ 30, 392 396.

[6]I Cor. 1o, 16.

[7]vezi La Matei, Omilia 82, 5, PG 58, 744. La Efeseni, Omilia 3, 3, PG 62, 27.

[8]Sublinierea rolului vieţii euharistice în viaţa creştină, sau mai bine spus identificarea vieţii euharistice cu viaţa în Hristos, au determinat pe teologii apuseni să-l numească pe Sfântul Ioan Gură de Aur „Doctor Eucharistiae” (Cf. C. Baur, Johannes Chrysostomus und seine Zeit, München 1929, vol. I, p. 304. P. Sorg, „Die Lehre des hl. Chrysostomus über die reale Gegenwart Christi in der Eucharistie und die transubstation” în Theologische Quartalschrift, 1897, p. 259-297).

[9]La Evreii, Omilia 17, 3, PG 63, 131. La I Corinteni, Omilia 24, 2, PG 61, 200. vezi Ef.4, 4-5. I Cor. 10, 16-17.

[10]La I Corinteni, Omilia 24, 4, PG 61, 203. vezi Sf. Chiril al Alexandriei, La Ioan, cap. 11, PG 74, 650 B.

[11]La Efeseni, Omilia 3, 3, PG 62, 27. La I Corinteni, Omilia 24, 2, PG 61, 200. Sf. Ioan Damaschin, Expunere precisă a credinţei ortodoxe, IV, 13, PG 94, 1152 B: „curăţa-ţi datorită Lui ( trupului şi sângelui), ne unim cu trupul lui Hristos şi cu Duhul Lui, şi devenim trupul lui Hristos”. vezi şi Nicolae Methonis, Despre cei ce pregetă…, PG 135, 512 C: „căci participând la trupul lui Hristos devenim şi noi una cu El”.

[12]La I Corinteni, Omilia 24, 2, PG 61, 200.

[13]I Cor. 10, 16-17.

[14]Kiprian Kern, Euharistiae, Paris 1947, p. 304.

[15]Ibidem, p. 33.vezi şi B. Bobrinsky, „Το Άγιον Πνεύμαείς Θείαν Λειτουργίαν”, în: Εκκλησία, 11(1965) 317 şi 321: „Euharistia constituie ipostasul Bisericii. Unde există Euharistia acolo există şi Biserica…Biserica şi Euharistia sunt nedespărţite. Euharistia este pentru Biserică şi în interiorul Bisericii. Biserica prin natura ei e Euharistică”.Μ. Σιώτη, Θεία Ευχαριστία, Θεσσαλονίκη, 1957, p.70-71.

[16]Mat. 26, 28-29. Luc. 22, 15-20. In. 6, 50-58. I Cor. 11, 24-25.

[17]La Evrei, Omilia 17, 3, PG 63, 131; şi încă: PG 48, 642.

[18]Ierom. Atanasie Ieftici, Η εκκλησιολογία του Αποστόλου Παύλου κατά τον ίερόν Χρυσόστομον, Αθήνα, 1967, p. 129.

[19]vezi Sf. Ioan Gură de Aur, La I Corinteni, Omilia 24, 1, PG 61, 199. Sf. Ioan Damaschin, Despre trupulcel preacurat, 2, PG 95, 408. G. Florovsky, Le corps du Christ vivant, în La Saint Eglise universale, Paris, 1948, p. 29.

[20] vezi Sf. Nicolae Cabasila, Comentariu la Dumnezeiasca Liturghie, 38, PG 150, 452 C.

[21]veziΙ. Καρμίρη, „Σώμα Χριστού, η Εκκλησία”, în Εκκλησία, 1962, p. 366: „ Sfânta Euharistie este centrul unităţii creştinilor cu Hristos în trupul Bisericii, considerată şi ca taină a Bisericii” vezi G.Florovski, op. cit., p.36.

[22]Sf. Ioan Gură de Aur, PG 48, 867. PG 49, 390-391. PG 56, 102. PG 58, 743. PG 61, 230, 361.

[23]La Ioan, Omilia 46, 3-4, PG 59, 261-262.

[24]La Cincizecime, Omilia 4, PG 50, 458-459.

[25]La I Corinteni, Omilia 30, 2, PG 61, 251.

[26]G. Florovski, „Evharistia i sobornost”, „Put” 19 (1929), p. 7.

[27]Nicolae Arseniev, O Liturgii i tainstvje Evharistii, Paris 1938, p.38. vezi Filaret al Moscovei, Slova ireci, vol. II, Moscova 1848, p. 54. Vezi: I Cor. 11, 23-24.

[28]I Cor. 11, 26. Conform cu teologii ortodocşi contemporani (Stăniloae, Popovici, Florovski) Tradiţia e transmiterea evenimentelor fundamentale ale istoriei Mântuirii, sau mai bine zis, ale lui Hristos Însuşi ca Mântuitor în Biserica Lui. Evenimentele fundamentale ale istoriei iconomiei mântuirii constituie tocmai esenţa Liturghiei adică a tainei Euharistiei. De aceea Dumnezeiasca Euharistie este centrul, esenţa şi bogăţia Tradiţiei.

[29]La Efeseni, Omilia 3, 3, PG 62, 27, unde sfântul vorbeşte despre „trupul Domnului”, „trupul Euharistic” şi despre Biserică ca trup al lui Hristos. vezi şi La Galateni, Omilia 5, 5, PG 61, 671.

[30] vezi Α.Θεοδορού, Ηουσία της Ορθοδοξίας, p. 116-117: „E evident că această taină dumnezeiască se examinează de către Părinţi din prismă Hristologică. Dumnezeiasca Euharistie e prezentă ca mod de prelungire a tainei Dumnezeieştii Întrupări. Adică într-un mod în Hristos s-au unit natura dumnezeiască şi cea omenească, aşa şi în Dumnezeiasca Euharistie Hristos e prezent cu ambele naturi, unit nevăzut cu credincioşii părtaşi ai tainei”.

[31]La I Corinteni, Omilia 24, 4-5, PG 61, 203-204.

[32]Ibidem. vezi G. Florovski, op. cit., p. 5. M. Σιώτη, op. cit., p. 53:„Împărtăşirea cu trupul şi cu sângele Domnului trebuie înţeleasă ca împărtăşire deplină cu Iisus Hristos şi comuniunea cu natura Lui dumnezeiască şi omenească…Se împărtăşeşte cu Iisus Dumnezeul-Om veşnic viu, Izbăvitorul, Domnul şi Mântuitorul Lumii, Împăratul fericirii veşnice”.

[33]G. Florovski, „Ocer Dom”, în Hriskanski Zivot, 4 (1926), 170. Sf. Irineu subliniază în mod special acest aspect teandric în Contra Ereziilor, IV, 18, 5.

[34]vezi I. Καρμίρη, Σύνοπψις της Δογματικής διδασκαλίας της Ορθοδόξου Καθολικής Εκκλησίας, Αθήνα, 1957, p.80: „Numai în Taina Dumnezeieşti Euharistii avem reflectarea sensibilă a unirii mistice şi a împreunării lui Hristos cu credincioşii ce se împărtăşesc- mădulare ale trupului Lui”. vezi V. Lossky, Theologie mystique de l’Eglise d’Orient, Paris, 1944, p.212: „Dumnezeiasca mistagogie a Trupului şi a Sângelui e o împlinire a unităţii naturii omeneşti cu Hristos şi concomitent cu toţi membrii Bisericii”. vezi G. Florovsky, Ocer Dom, p.170: „În taina Dumnezeieşti Euharistii se adevereşte mistic unirea Bisericii fiindcă toţi se împărtăşesc cu un Singur trup”. Şi concluzia la care ajunge un alt teolog ortodox despre Ecleziologia lui Hrisostom, este importantă: „Adevărata natură a Bisericii, după cuvintele lui Hrisostom, o înţeleg numai cei ce se împărtăşesc cu trupul şi sângele lui Hristos…..”(E. Akvilonov, Dogmaticeskoe ucenie a tainstrve Evharistii vo tvoreniah sv. I. Zlatousta, în : Hristianskoe Ctenie, I-II, Mosckva, 1896 p. 72).

[35]I Cor. 10, 16-17.

[36]vezi I. Zizioulas, „În punctul cel mai important al acestui fragment (pre)domină ideea că „cei mulţi” constituie „un trup” identificat cu pâinea Euharistiei” ( Η ενότης της Εκκλησίας στη Θεία Ευχαριστία και Επισκόπω κατά τους τρείς πρώτους αιώνας, Αθήνα 1965 p. 38). „Biserica a apărut prima dată în Iisus Hristos. Prin cuprinderea în Acesta a „celor mulţi”, pentru care S-a răstignit şi a înviat, Biserica a constituit unitatea acestui Trup al lui Hristos, în care „cei mulţi” sunt unul. Unitatea aceasta se exprimă istoric în deplinătatea ei prin dumnezeiasca Euharistie”(Ibidem, p.100).

[37]La I Corinteni, Omilia 24, 2, PG 61, 200. vezi şi Sf. Ioan Damaschin, PG 96, 1409 C.

[38]Ibidem. vezi La Evrei, Omilia 17, 3, PG 63, 131. Ghenadie al Constantinopolului, Despre trupul mistic al Domnului, PG 160, 365 C.

[39]vezi Sf.Chiril al Alexandriei, La Ioan, cap.11, PG 74, 560. Sf. Ioan Damaschin, op. cit., IV, 3, PG 94, 1153 A.

[40]vezi şi Comentariul La Coloseni, Omilia 8, 2, PG 62, 353. I Cor. 12. 12, 27. Gal. 3, 28.

[41]La Efeseni, Omilia 3, 3, PG 62, 27. vezi şi La Coloseni, Omilia 8, 2, PG 62, 353.

[42]La Matei, Omilia 82, 5, PG 58, 743.

[43]La Ioan, Omilia 46, 3, PG 59, 260.

[44]La I Timotei, Omilia 15, 4, PG 62, 586.

[45]Ef. 3, 6.

[46]Cuvântul „σύσσωμος” nu se întâlneşte des la clasici şi are un sens complet diferit faţă de cel care i-l dă Apostolul Pavel şi Părinţii Bisericii, care împrumută termenul de la viaţa şi experienţa euharistică (K. Kern, Antropologia sv. Grigoria Palami, Paris, 1950, p. 144).

[47]Evr. 2, 11; 3, 14. Ef. 5, 30. Sf. Ioan Gură de Aur, La Evreii, Omilia VI, 2, PG 63, 56. vezi Sf. Grigorie Palama, Către sfinţii isihaşti, I, 3, ed. Hristou, p. 449.

[48]La Ioan, Omilia 46, 3, PG 59, 260-261. La Efeseni, Omilia 3, 3, PG 62, 27. Omilia 20, 3-4. La I Corinteni, Omilia 24, 2, PG 61, 201.

[49]La Evrei, Omilia 6, 2, PG 63, 56.

[50] Ibidem, 6, 3, PG 63, 58.

[51]La I Corinteni, Omilia 24, 3, PG 61, 201.

[52]La Evrei, Omilia 6, 2, PG 63, 56. Ef. 3, 6. Evr. 3, 14.

[53]La Efeseni, Omilia 20, 4, PG 62, 139.

[54]La Matei, Omilia 82, 5, PG 58, 743.

[55]La Efeseni, Ibidem, 140.

[56]„Sfânta Liturghie e inima Bisericii, inima cu care trăieşte organismul taumaturgic al Bisericii ca trup făcător de viaţă a lui Hristos, Dumnezeul-Om”(Iustin Popovici, Dogmatika Pravoslavne Crkve, Beograd 1932, vol. II, p.281).

[57]vezi La I Corinteni, Omilia 24, 3, PG 61, 203.

[58]La Ioan, Omilia 46, 3, PG 59, 260.

[59]Ibidem, col. 261.

[60]La Matei, Omilia 82, 5, PG 58, 744. La Coloseni, Omilia 8, 2, PG 62, 353.

[61]La Evrei, Omilia 17, 3, PG 63, 131.

[62]G.Florovski: „Euharistia e taina Bisericii, taina adunării, taina comuniunii…În Euharistie, nevăzut dar real, se revelează (descoperă) deplinătatea Bisericii…În Ierurgia liturgică…noi Îl considerăm pe Hristos Dumnezeul-Om ca Întemeietor şi Cap al Bisericii……În rugăciunea euharistică Biserica se consideră şi se cunoaşte pe sine ca un trup al lui Hristos” (Evharistia i Sobornost, în Put, nr. 19, 1929, p. 7, 14).

[63]Εf. 1, 10, 22. Col. 1, 18.

[64]Evr. 4, 14. vezi 7, 26.

[65]Despre numele cimitirului…, 2, PG 49, 395.

[66]La Evrei, Omilia 14, 2, PG 63, 112.

[67]La Naşterea Domnului, 7, PG 49, 361. La toţi sfinţii, 2, PG 50, 710. vezi PG 59, 261-262. PG 63, 626.

[68]La I Corinteni, Omilia      41, 5, PG 61, 361.

[69]Ibidem. La Fapte, Omilia 21, 5, PG 60, 170. La Filipeni, Omilia 3, 4, PG 62, 204.

[70]La Cincizecime, Omilia 4, PG 50, 458-459.

[71]La Evrei, Omila 16, 3, PG 63, 126.

[72]La Coloseni, Omilia 6, 3, PG 62, 341.

[73]La Psalmul 133, 1, PG 55, 386.

[74]La II Corinteni, Omilia 8, 3, PG 61, 456. vezi II Cor. 4, 4.

[75]La Psalmul 115, 3, PG 55, 324.

[76]La Ioan, Omilia 85, 3, PG 59, 463. Cateheza 3, 17, S Ch 50, 161.vezi PG 51, 227.

[77]La Ioan, Omilia 58, 4, PG 59, 320.

[78]Este vorba despre o iniţiere de participare, iniţiere la viaţa comuniunii Sfintei Treimi, şi participare la realizarea ei, prin iubire, la viaţa comunităţii ecleziale (Cf.Ν. Λουδοβίκου, Η ευχαριστιακή οντολογία, Αθήνα, 1992,,p. 58).

[79]La II Tesalonicieni, Omilia 4, 4, PG 62, 492.

[80]La I Corinteni, Omilia 27, 5, PG 61, 231.

[81]La Ioan, Omilia 44, 1, PG 59, 250. La Psalmul 144, 1, PG 55, 464.

[82]Despre Pocăinţă, Omilia 9, PG 49, 345. La I Corinteni, Omilia 41, 5, PG 61, 361.

[83]Ierom. Atanasie Ieftici, op. cit., p.141.

[84]La Matei, Omilia 82, 5-6, PG 58, 744-745.

[85]Despre Pocăinţă, 6, 5, PG 49, 321.

[86] Atanasie Ieftici, Ibidem.

[87]La Matei, Omilia 82, 5, PG 58, 744. La I Corinteni, Omilia 24, 2, PG 61, 200. I Cor. 10, 16- 17.

[88]La ziua de naştere a Mântuitorului, 7, PG 49, 361.

[89]La Evrei, Omilia 17, 4, PG 63, 132.

(Citit de 244 ori)